Prima pagină » Știri externe » Ieșirea Marii Britanii din UE, pas cu pas: ce urmează după activarea clauzei din Articolul 50

Ieșirea Marii Britanii din UE, pas cu pas: ce urmează după activarea clauzei din Articolul 50

Ieșirea Marii Britanii din UE, pas cu pas: ce urmează după activarea clauzei din Articolul 50
Ieșirea Marii Britanii din UE, pas cu pas: ce urmează după activarea Articolului 50

Articolul 50 al Tratatului Uniunii Europene are următorul conținut: „Orice stat membru poate decide retragerea din Uniune în conformitate cu propriile necesități constituționale”.

Practic, activarea clauzei din Articolul 50 reprezintă începerea procedurii formale prin care Marea Britanie poate părăsi Uniunea Europeană. După transmiterea acestei intenții Consiliului European, Londra și Bruxellesul vor avea la dispoziție doi ani pentru stabilirea viitoarelor relații formale. Negocierile pot fi extinse cu acordul Consiliului European.

În prima etapă, negocierile se vor concentra pe modul în care Marea Britanie va putea părăsi Blocul comunitar. Potrivit unor surse europene, Londra va trebui să accepte achitarea unor obligații financiare restante estimate la aproape 60 de miliarde de euro. Un plan de negociere obținut de ziarul olandez De Volkskrant și preluat de publicația britanică The Independent arată că, în cazul în care Marea Britanie va refuza achitarea obligațiilor aferente apartenenței la Uniunea Europeană timp de 43 de ani, dosarul va fi deferit Curții Internaționale de Justiție (CIJ).

În a doua etapă, Marea Britanie va trebui să negocieze condițiile viitoarei relații cu Uniunea Europeană. Londra speră să mențină accesul la piața europeană post-Brexit, dar, în acest sens, Bruxellesul probabil va impune respectarea unor condiții-cheie.

Potrivit unui document oficial, strategia de negociere a Bruxellesului va include următoarele condiții:
– insistența că accesul la piața unică depinde de respectarea de către Marea Britanie a celor patru libertăți comunitare: libertatea circulației persoanelor, bunurilor, capitalului și serviciilor;
– propunerea unui acord pentru reglementarea situației cetățenilor britanici în spațiul UE și a cetățenilor UE în Marea Britanie;
– pierderea de către Marea Britanie a unora dintre avantajele comerciale actuale;
– analizarea posibilității ca negocierile pe tema viitoarei relații bilaterale să înceapă abia după ce se va ajunge la un acord privind condițiile în care Marea Britanie părăsește UE.

Există următoarele posibilități: Marea Britanie ar putea obține un acord avantajos cu UE, prin menținerea accesului la piața comunitară (așa-numitul „Brexit flexibil”); Marea Britanie nu va menține accesul la piața UE (așa-numitul „Brexit dur”); ori negocierile se încheie fără un acord cu Blocul comunitar, astfel că relațiile vor intra sub incidența reglementărilor Organizației Mondiale a Comerțului și ale altor tratate internaționale.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Nicușor Dan, DEZLĂNȚUIT la adresa AUR: Cu ei la guvernare, ar fi însemnat RETROGRADAREA ratingului de țară într-o săptămână
Digi24
Recompensă de până la 20 de milioane de dolari pentru oricine furnizează informații despre instalațiile nucleare ale Iranului
Cancan.ro
Fostul iubit al Rocsanei Marcu, 'executat' de propriul șofer în Seychelles! Lovitură ca-n filme, cu milioane și documente falsificate
Prosport.ro
FOTO. Iubita discretă a lui Gabi Torje a publicat fotografiile din Las Vegas! Detaliul care a atras atenția tuturor
Adevarul
Țara europeană cu cel mai ridicat nivel de trai caută 335.000 de angajați. Meseriile pentru care angajează străini
Mediafax
„Succesul nu se măsoară în viteza unei vizite”. Când va merge Nicușor Dan la Casa Albă
Click
Nicușor Dan i-a interzis unui jurnalist să mai participe la conferințele de la Cotroceni. Cine este Ovidiu Vanghele
Digi24
A moștenit 12 milioane de dolari, dar nu are acces la bani pentru că tatăl ei a pus 2 condiții înainte de a muri
Cancan.ro
Nu tot ce ai acumulat în timpul căsătoriei se împarte la divorț! Lista bunurilor protejate de lege
Ce se întâmplă doctore
Ce operații estetice are Gabriella Barbu de la Insula Iubirii în zona feselor! Imagini nemaivăzute cu ispita înainte de toate intervențiile
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Black Friday la Dedeman: Cameră de supraveghere cu panou solar care poate supraveghea curtea și locul de parcare
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Uranus și Neptun nu ar fi, de fapt, gemeni, relevă noi cercetări
Mediafax Italia
Cresc salariile din 2027?! Ce bonusuri sunt pregătite pentru angajați
Mediafax Spania
Trucul cu capace de bere care a devenit viral după ce a apărut într-un serial