Prima pagină » Știri externe » Israelul acceptă prelungirea armistițiului din Fâșia Gaza

Israelul acceptă prelungirea armistițiului din Fâșia Gaza

Israelul acceptă prelungirea armistițiului din Fâșia Gaza
Cabinetul de securitate israelian a aprobat sâmbătă seara cererea ONU de a prelungi armistițiul umanitar în Fâșia Gaza până duminică seara, a anunțat un oficial guvernamental israelian, citat de AFP.

„Cabinetul a aprobat cererea ONU cu privire la un armistițiu umanitar valabil până duminică, la miezul nopții”, a declarat o sursă guvernamentală israeliană, sub protecția anonimatului.

Totodată, un purtător de cuvânt al Hamas a declarat că mișcarea respinge această prelungire cu 24 de ore a armistițiului umanitar.

Șefii diplomațiilor din Statele Unite, Qatar, Turcia și mai multe țări europene, care s-au întâlnit la Paris, au îndemnat sâmbătă la prelungirea armistițiului între Israel și Hamas „timp de 24 de ore cu posibilitatea prelungirii”.

Ulterior, Israelul a acceptat să prelungească cu patru ore un armistițiu umanitar de 12 ore, în Fâșia Gaza, care urma să se încheie sâmbătă la ora locală 20.00 (20.00, ora României), au anunțat armata și ministrul Informațiilor.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Ce nu ți se spune despre cutremure. Experții vorbesc despre un fenomen puțin cunoscut
Digi24
Trump așteaptă cu groază ziua în care va trebui să facă față „Fantomei de 5,02 dolari”
Cancan.ro
Ultimele imagini cu Amiana Păștină înainte să își ia viața. Ce s-a aflat despre femeia care și-a omorât mama pentru avere
Prosport.ro
FOTO. Raluca Zenga, imagini incendiare în costum de baie pe plaja din Maldive
Adevarul
Alexandra Căpitănescu, după succesul României la Eurovision 2026: „Nu ne-am așteptat ca o piesă rock atât de nișată să placă atât de mult”
Mediafax
Crama de pe Autostrada Soarelui care a dus vinul dobrogean în lume
Click
Ce se dă de pomană de Moșii de vară: „Se împart și vase de lut.” Ce rugăciuni se spun când se prepară coliva și de ce arpacașul se spală în 9 ape?
Digi24
Bătaie în Centrul Vechi din Capitală între ucraineni și o bandă de motocicliști români. Jandarmii au intervenit în timpul nopții
Cancan.ro
Mihai Neșu primește o pensie colosală de la olandezi. Cât încasează lunar fostul fotbalist
Ce se întâmplă doctore
Ce mai face Mona Nicolici, fosta prezentatoare de știri de la Antena 1. Cum arată astăzi, la 56 de ani
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
Tragedie în lumea automobilismului din SUA. Unul dintre cei mai titrați piloți NASCAR a murit la doar 41 de ani
Descopera.ro
De ce dinozaurii carnivori aveau brațe așa mici?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Gheorghe: - Ioane, dacă eu m-aș însura cu soră-ta, noi doi ce-am fi?
Descopera.ro
Țara în care riști să pierzi din pensie dacă pleci mai mult de 6 săptămâni