Prima pagină » Știri externe » Jill Biden a fost diagnosticată cu cancer de piele. Prima-doamnă a SUA a fost supusă unei intervenții chirurgicale

Jill Biden a fost diagnosticată cu cancer de piele. Prima-doamnă a SUA a fost supusă unei intervenții chirurgicale

Jill Biden a fost diagnosticată cu cancer de piele. Prima-doamnă a SUA a fost supusă unei intervenții chirurgicale

Prima-doamnă a Statelor Unite Jill Biden a fost supusă unei intervenții chirurgicale în urma căreia medicii i-au îndepărtat o leziune canceroasă situată deasupra ochiului drept şi una de pe piept, iar o a treia leziune, de pe pleoapa stângă, este în curs de examinare, a anunţat miercuri Casa Albă.

Dr. Kevin O’Connor, medicul preşedintelui Joe Biden, a declarat că examinările au arătat că atât leziunea de deasupra ochiului drept al lui Jill Biden, cât şi una nou descoperită, pe piept, au fost confirmate ca fiind carcinom bazocelular. Leziunea de pe ochiul stâng a fost „extirpată complet, cu margini, şi a fost trimisă pentru examinarea microscopică standard”, potrivit raportului medicului O’Connor, scrie Associated Press, preluat de news.ro.

Carcinomul bazocelular este cea mai vindecabilă formă de cancer de piele. Este un cancer cu creştere lentă care, de obicei, se limitează la suprafaţa pielii, iar medicii aproape întotdeauna îl pot îndepărta în întregime cu o incizie superficială şi rareori provoacă complicaţii grave sau devine o ameninţare letală.

Soţii Biden şi-au petrecut ziua la Walter Reed National Military Medical Center din Bethesda, Maryland, unde prima-doamnă, în vârstă de 71 de ani, a fost supusă unei proceduri ambulatorii programate, cunoscută sub numele de „operaţie Mohs”. Scopul a fost de a îndepărta şi examina leziunile.

Soţii Biden au ajuns la centrul medical cu un elicopter, de la Casa Albă, în jurul orei 8 dimineaţa, mai transmite sursa citată.

Dr. Kevin O’Connor a declarat că prima-doamnă „prezintă unele umflături faciale şi echimoze, dar are un moral bun şi se simte bine”.

Este de aşteptat ca ea să se întoarcă la Casa Albă în cursul serii.

Biroul ei a anunţat în urmă cu o săptămână că medicii au descoperit leziunea în timpul unui recent screening de rutină pentru depistarea cancerului de piele. Ea urma să fie supusă unei „proceduri obişnuite în ambulatoriu, cunoscută sub numele de operaţie Mohs, pentru a îndepărta şi examina definitiv ţesutul”, a declarat O’Connor într-o notă din 4 ianuarie pe care biroul primei-doamne a publicat-o săptămâna trecută.

Această operaţie presupune tăierea unor straturi subţiri de piele şi examinarea fiecărui strat pentru a detecta semnele de cancer. Medicii continuă să îndepărteze straturi de piele şi să le examineze până când nu mai există semne de cancer.

Medicii au recomandat îndepărtarea leziunii lui Jill Bidendin extremă precauţie”, a scris O’Connor în memoriu.

Fundaţia Skin Cancer spune că pielea delicată din jurul ochilor este deosebit de vulnerabilă la daunele provocate de razele ultraviolete ale soarelui.

Prima-doamnă a fost însoțită la spital de președintele Joe Biden 

Operaţia a fost programată pentru dimineaţa zilei de miercuri, după ce soţii Biden s-au întors din Mexico City, unde preşedintele a avut două zile de discuţii cu liderii Mexicului şi Canadei.

În aprilie 2021, prima-doamnă a fost supusă unei proceduri medicale pe care Casa Albă a descris-o doar ca fiind una „obişnuită”, dar nu a furnizat detalii. Şi atunci, preşedintele şi-a însoţit soţia la un centru ambulatoriu din apropierea campusului Universităţii George Washington şi s-au întors la Casa Albă după aproximativ două ore.

Biden a mai însoţit-o pe prima-doamnă la Walter Reed în iulie 2021 pentru tratament ambulatoriu după ce s-a înţepat în piciorul stâng în timp ce se plimba pe o plajă din Hawaii. Ea se oprise în Hawaii pentru a lua parte la evenimente oficiale, după ce participase la deschiderea Jocurilor Olimpice de la Tokyo.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Pensiile magistraților și decarbonizarea, condiții pentru 2,6 miliarde de euro din PNRR. România are șase luni să îndeplinească jaloanele restante
Digi24
Cine este Maria Julissa, femeia care ar fi stârnit un adevărat război în Mexic, după uciderea liderului de cartel El Mencho
Cancan.ro
Cristian Andrei rupe tăcerea la 3 luni după scandalul care a zguduit România: 'O femeie reușește să-l facă pe bărbat să se piardă cu firea'
Prosport.ro
FOTO. Ana Maria e considerată cea mai frumoasă fotbalistă din lume!
Adevarul
Consilier al guvernatorul BNR: România a pierdut 8 miliarde de euro în două zile înaintea turului doi al prezidenţialelor
Mediafax
Teama de îmbătrânire ar putea accelera procesul biologic al înaintării în vârstă, arată un studiu
Click
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Digi24
Verdict pentru Dorian Popa! Ce au decis judecătorii după ce a fost prins drogat la volan
Cancan.ro
Dan Bălan a făcut marele anunț, după apariția îngrijorătoare de la ultimul concert: 'Viața mea a luat o altă direcție'
Ce se întâmplă doctore
Cum a reușit Mihai Dedu să slăbească 36 de kilograme în mai puțin de un an! A ținut o dietă drastică: „Nu pot să mă laud că a fost simplu”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dorian Popa, condamnat definitiv la închisoare pentru conducere sub influența drogurilor. Cum va executa pedeapsa
Descopera.ro
O stea colosală și-a schimbat brusc culoarea!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. La coafor: – Vă iau pe la spate? Clienta...
Descopera.ro
A fost descoperită o legătură surprinzătoare între furtunile solare și cutremure