Prima pagină » Știri externe » Klaus Iohannis a aprobat propunerile pentru patru noi ambasadori în posturi vacante. Care ar putea fi destinațiile diplomaților

Klaus Iohannis a aprobat propunerile pentru patru noi ambasadori în posturi vacante. Care ar putea fi destinațiile diplomaților

Klaus Iohannis a aprobat propunerile pentru patru noi ambasadori în posturi vacante. Care ar putea fi destinațiile diplomaților

Președintele Klaus Iohannis a aprobat propunerile pentru numirea a patru noi ambasadori în posturile rămase vacante. Este vorba de legațiile diplomatice din Lituania, Sri Lanka, Tunisia și Kenya. Reamintim că fostul ambasador în Kenya a fost rechemat după ce ar fi făcut o glumă proastă cu maimuțe la adresa africanilor, lucru în general inacceptabil, nu numai în diplomație.

Astfel, în conformitate cu prevederile legale, la propunerea Ministerului Afacerilor Externe, au fost aprobate de Președintele României, Klaus Iohannis, patru propuneri de numiri în funcția de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României, la misiuni unde conducerea acestora era vacantă.

Persoanele nominalizate pentru funcții de ambasadori ai României sunt membri ai Corpului Diplomatic și Consular al României și au dat dovadă, pe parcursul activității atât în Centrala MAE, cât și în Serviciul Exterior, de profesionalism și o foarte bună cunoaștere a relațiilor bilaterale și a dinamicilor internaționale, afirmă Externele.

Gențiana Șerbu, în Kenya

Republica Kenya – Gențiana Șerbu. Îndeplinește, din 2021, funcția de director al Direcției America Latină și Caraibi, din Centrala MAE. A fost ambasadorul României în Cuba în perioada 2016-2021 și consul general la Consulatul General al României la Cahul, Republica Moldova, între 2010-2014. A activat și în cadrul Misiunii/Reprezentanței Permanente a României pe lângă UE, între 2004 și 2009. Anterior, în perioada 2000-2004, a fost, printre altele, secretar executiv al Centrului SECI pentru combaterea infracționalității transfrontaliere (actual SELEC). Vorbește limbile franceză, engleză și spaniolă.

Reamintim că fostul ambasador în Kenya, Dragoș Viorel Țigău, într-o întâlnire diplomatică desfășurată la birourile ONU din Nairobi, a făcut un comentariu care a declanșat un val de controverse în cadrul comunității diplomatice: „Grupul african ni s-a alăturat”, ar fi spus el după ce a observat o maimuță în apropiere.

Adriana Octavia Ciamba, în Lituania

Republica Lituania – Adriana Octavia Ciamba. Îndeplinește, din 2019, funcția de însărcinat cu afaceri a.i. în cadrul Ambasadei României în Republica Elenă, unde a mai activat în perioada 2012-2013. A îndeplinit funcția de consul general în cadrul Consulatului General al României la Istanbul, în perioada 2013-2021. În Centrala MAE, a îndeplinit funcția de director adjunct al Direcției Drepturile Omului, în perioada 1997 – 1999. Vorbește limbile engleză, franceză, greacă și turcă.

Steluța Arhire, în Sri Lanka

Republica Democratică Socialistă Sri Lanka – Steluța Arhire. A fost ambasador al României în Republica Slovacă în perioada 2016-2021. A fost adjunct al șefului de misiune în cadrul Ambasadei la Washington (2011 – 2014) și adjunct al șefului de misiune în cadrul Misiunii României de la Geneva (2006-2008). În 2011 a fost însărcinat cu afaceri a.i. în cadrul Ambasadei la Bangkok. În Centrala MAE, unde a activat, inter alia, ca director al Direcţiei OSCE, Consiliul Europei şi drepturile omului în perioada 2004-2006, director general adjunct al Direcţiei Generale Europa Extinsă (în 2004), director al Direcţiei Uniunea Europeană/Direcţia Cooperare Politică şi Dezvoltare Instituţională a UE, între 1999 și 2000. Vorbește limbile engleză și franceză.

Valentin-Ciprian Muntean, în Tunisia

Republica Tunisiană –  Valentin-Ciprian Muntean. Îndeplinește, din 2019, funcția de director general al Departamentului Consular din Centrala MAE, gestionând un număr mare de crize și urgențe consulare de o complexitate deosebită. Anterior, a fost consul general/șef al secției consulare în cadrul Ambasadei României la Londra (2016 – 2019), unde a gestionat relația cu comunitatea de români, răspunzând unui număr mare de situații speciale și crize consulare. A mai activat în cadrul Ambasadei României la Nicosia (2010 – 2015) și Ambasadei României la Chișinău (2009-2010). Vorbește limbile engleză, italiană, greacă și franceză.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Guvernul Luca Niculescu, aproape de votul decisiv! Programul și lista miniștrilor, depuse azi în Parlament
Digi24
Discursul lui Meloni care a stârnit aplauze în Senat: „Nu-mi lipsesc tancurile rusești din Europa. Capitularea nu înseamnă pace”
Cancan.ro
Asia Express e 'aranjată'? Cele 4 cuvinte șoptite de Irina Fodor la ureche, lui Maurice Munteanu, după ce a fost salvat de la eliminare
Prosport.ro
Chinezii au rămas impresionați de noua Dacia Spring. Cum au numit design-ul mașinii din România
Adevarul
Autostrada cu tuneluri din vestul României, tot mai aproape de finalizare. Cum se lucrează pe șantierul așteptat din 2017
Mediafax
PSD a decis să intre în Guvernul Luca Niculescu. Social-democrații ar urma să controleze cele mai multe ministere
Click
Cele 3 zodii care atrag norocul în noiembrie. Universul le răsplătește pentru bunătatea lor și le oferă protecție specială toată luna
Digi24
O doctoriță băută a provocat un accident rutier în drum spre spital, unde urma să intre de gardă
Cancan.ro
Asia Express s-a transformat în Insula Iubirii. Ce s-a întâmplat noaptea, de fapt, între soțul Valeriei Lungu și „ispita” Loredana Chivu
Ce se întâmplă doctore
Vezi des numărul 333? Ce mesaj ar putea transmite despre viața ta
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Producătorii auto din China ar putea fi avantajați de noile reguli UE privind industria auto europeană
Descopera.ro
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Descopera.ro
Este nesănătos double-dipping, adică să folosești un sos comun? Ce spun specialiștii
Mediafax Italia
Lovitură pentru mașinile cu numere străine! Ce prevede Noul Cod rutier?!
Mediafax Spania
Mesajul CIUDAT al lui Trump. Ce a vrut să spună?!