Prima pagină » Știri externe » Războiul dintre merdenea și croissant a ajuns în presa franceză. Publicația Le Monde a scris despre revolta românilor

Războiul dintre merdenea și croissant a ajuns în presa franceză. Publicația Le Monde a scris despre revolta românilor

Războiul dintre merdenea și croissant a ajuns în presa franceză. Publicația Le Monde a scris despre revolta românilor

Lupta dintre merdeneaua cu margarină și croissantul cu unt a ajuns subiect de discuție și în afara țării. Publicația franceză Le Monde a dedicat un articol controverselor stârnite în București după ce Edmond Niculușcă a promovat croissantele cu unt de la braseria Mița Biciclista și a făcut o comparație ironică între acestea și merdenelele de la Patiseria Amzei. Reacția românilor a fost una neașteptat de puternică, iar disputa culinară s-a transformat într-o adevărată revoltă online și chiar într-o mobilizare în jurul celebrei merdenele de la Amzei.

Le Monde a dedicat un articol scandalului cu produsele de patiserie

Le Monde scrie că scandalul a pornit pe 21 august, când Edmond Niculușcă, cunoscut pentru activitatea sa în domeniul francofoniei și al protejării patrimoniului din București, a publicat pe rețelele sociale un videoclip prin care promova croissantele cu unt vândute la Mița Biciclista, în Piața Amzei.

În imaginile prezentate de publicația franceză, Niculușcă apare în fața Patiseriei Amzei, aflată la aproximativ 100 de metri de braseria sa. Pe un ton ironic, acesta vorbea despre o „specie” de oameni pentru care merdeneaua făcută cu margarină de „Nea Mihai” este cea mai gustoasă, susținând că aceștia nu ar fi cunoscut gustul rafinat al unui croissant franțuzesc cu unt.

Edmond Niculușcă a făcut apoi referire la gastronomul francez Jean-Anthelme Brillat-Savarin și la celebra idee „Spune-mi ce mănânci și îți voi spune cine ești”, folosind-o pentru a vorbi despre oameni în funcție de stilul lor de viață și de ceea ce aleg să mănânce.

„Je suis Merdenea”. Românii au apărat merdeneaua

Le Monde a scris că reacția oamenilor nu a întârziat să apară. Internauții au criticat mesajul lui Niculușcă, au apărut meme-uri și postări cu mesajul „Je suis Merdenea”, iar mai multe persoane publice au intervenit pentru a apăra merdeneaua de la Nea Mihai.

După ce videoclipul a fost șters, iar Edmond Niculușcă și-a cerut scuze, controversa nu s-a încheiat. În zilele următoare, sute de oameni au format cozi de peste o oră la Patiseria Amzei pentru a cumpăra merdenelele clasice, scrie Le Monde. Unii s-au fotografiat în fața clădirii Mița Biciclista în timp ce mâncau produsele cumpărate de la patiserie. Le Monde notează chiar că o cântăreață a ajuns să împartă merdenele la un concert organizat pe Arena Națională. Aici este vorba de Loredana Groza care a împârțit merdenele la festivalul SAGA by Kaufalnd organizat acum câteva săptămâni.

Le Monde: Nu este doar o luptă între croissant și merdenea

Publicația franceză consideră că disputa a depășit cu mult o simplă preferință culinară. Potrivit jurnaliștilor de la Le Monde, reacția românilor a scos la suprafață nemulțumiri legate de condescendență și de diferențele sociale. Antropoloaga Monica Stroe, citată de publicație, explică faptul că mâncarea nu reprezintă doar o necesitate fiziologică, ci poate deveni un element prin care oamenii își exprimă emoțiile, relațiile și identitatea.

În acest context, oamenii care s-au adunat la Patiseria Amzei nu au apărat doar un produs de patiserie, ci și ideea că merdeneaua reprezintă una dintre puținele variante de mâncare accesibilă din centrul Bucureștiului. Le Monde a făcut și o comparație de prețuri: un croissant cu unt de la Mița Biciclista costă 3 euro, un pain au chocolat ajunge la 5 euro, în timp ce merdeneaua de la Amzei costă 1,50 euro.

Merdeneaua, legată de amintirile din copilărie

Le Monde subliniază și dimensiunea emoțională a produsului de patiserie clasic, despre care spune că este asociat de mulți români cu perioada copilăriei, cu anii comunismului și cu tranziția de după 1989. Publicația franceză a vorbit și despre „Nea Mihai”, în vârstă de 65 de ani, care pregătește merdenele după o rețetă din Dobrogea și face acest lucru încă de la începutul anilor ’90. Produsele sunt vândute printr-o mică deschidere de la parterul unui bloc, iar clienții le mănâncă pe stradă sau la mesele înalte amplasate în fața patiseriei.

Antropologul Bogdan Iancu descrie mobilizarea din jurul merdenelei drept una „carnavalescă”, amuzantă și subversivă. Oamenii, spune el, nu ar fi stat la coadă doar pentru a cumpăra un produs de patiserie, ci și pentru a fi împreună și pentru a transmite un mesaj, a scris publicația franceză.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
De la cozi de cinci ore pentru carne la o economie de 1.000 de miliarde de dolari. Cum a ajuns Polonia să dea lovitura și unde a rămas România
Digi24
Victor Ponta: Acordurile între partide și Luca Niculescu nu au nicio valoare. Ilie Bolojan are de dat explicații
Cancan.ro
BREAKING: Ce au descoperit medicii pe trupul Valentinei. Care ar putea fi arma crimei, potrivit raportului medico-legal
Prosport.ro
Cum arată acum manechinul argentinian de 73 de ani care anul trecut s-a filmat goală la duș și toată lumea a crezut că Ronaldinho e „regizorul”
Adevarul
Rectificarea bugetară, primul test al viitorului Guvern. Economist: „Soluția va fi să înghețăm investițiile și să reducem cheltuielile”
Mediafax
Lovitură pentru dosarul independenței Cataloniei! Carles Puigdemont, soțul româncei Marcela Topor, scapă de plata a 4 milioane de euro
Click
Doctoriță de la Spitalul Alexandria, prinsă băută la volan înainte de gardă. Soțul a încercat să o scape, deși nu era în mașină
Digi24
O doctoriță băută a provocat un accident rutier în drum spre spital, unde urma să intre de gardă
Cancan.ro
Cum arată bărbatul pe care Maurice Munteanu îl iubește. Concurentul de la Asia Express i-a făcut o declarație romantică
Ce se întâmplă doctore
La ce folosește, de fapt, sertarul de sub aragaz sau cuptor. Mulți îl folosesc greșit, fără să știe
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Producătorii auto din China ar putea fi avantajați de noile reguli UE privind industria auto europeană
Descopera.ro
Ce presupune dieta nordică? Un studiu amplu arată că ne-ar putea ajuta să trăim mai mult
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Descopera.ro
Oamenii de știință au făcut o descoperire uimitoare care ar putea ajuta la explicarea existenței vieții
Mediafax Italia
Lovitură pentru mașinile cu numere străine! Ce prevede Noul Cod rutier?!
Mediafax Spania
Mesajul CIUDAT al lui Trump. Ce a vrut să spună?!