Prima pagină » Știri externe » Mesajul șocant al unui pastor american după cutremurul din Nepal. „Dumnezeu este furios”

Mesajul șocant al unui pastor american după cutremurul din Nepal. „Dumnezeu este furios”

Silviu Bănilă
Un fost polițist din Los Angeles, care s-a "metamorfozat" în pastor, a declarat că nepalezii nu ar trebui să reconstruiască "templele păgâne" și îi sfătuiește pe aceștia să se convertească la creștinism.

Tony Miano, un conservator care a fost acuzat în trecut de homofobie, s-a declarat solidar cu victimele cutremurului devastator de sămbătă din Nepal, spunând însă că „Dumnezeu este furios”.

Miano, care locuiește în California, se descrie drept un pastor „pentru spațiile deschise”. Site-ul său precizează că Miano a înființat platforma Cross Encounters Ministries pentru a-și propaga mesajele și „învățăturile”.

Nepalul are o populație de 28 milioane de locuitori, din care 85% este de religie hindusă. În Nepal există o comunitate semnificativă de budiști, dar și minorități religioase, precum creștinii și musulmanii.

Sâmbătă, Nepalul a fost zguduit de un cutremur devastator de 7,9 grade pe scara Richter, care s-a soldat, până în prezent, cu 3.700 de morți și 6.500 de răniți, informează independent.co.uk.
 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Fifor: Statul a pus presiunea problemelor financiare pe umerii antreprenorilor. Firmele care au executat lucrări nu și-au primit banii, dar au fost luate la întrebări de ANAF
Digi24
Cum vrea Ucraina să preîntâmpine o nouă invazie după încheierea războiului. Obiectivul ambițios postbelic
Cancan.ro
Patronul și Claudia Ion, relație confirmată! Omul de afaceri scoate la iveală detalii despre povestea de amor: 'Mocăniță mă poate contacta dacă are vreo nelămurire'
Prosport.ro
A fost gimnastă a României, dar la 25 de ani s-a călugărit. Cum arată azi Maica Ecaterina, care are grijă de peste 150 de copii în Rădăuți
Adevarul
Ce pensie vor primi românii care câștigă salariul minim și salariul mediu. Calculele unui economist pentru „Adevărul”
Mediafax
Simion îl pune la zid pe Nicușor Dan! Acuzații de „cameleonism” și ordin pentru blocarea protestului AUR
Click
Trucul la care apela o fostă spioană din Rusia pentru a cuceri orice bărbat. Cum îi făcea să nu o mai poată uita
Digi24
Pe cine ar vota românii la alegerile din 2028. Evoluție neașteptată în preferințe, semnalată de către Remus Ștefureac, șeful INSCOP
Cancan.ro
Ilinca Vandici, dată în judecată de fostul soț! Ce îi cere Andrei Neacșu
Ce se întâmplă doctore
Cum arată acum Laura Bretan, câștigătoarea „Românii au talent” din 2016. Soprana româno-americană e de nerecunoscut
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Seat Leon 2.0 diesel din 2015, compacta spaniolă pentru drumuri lungi. Ce dotări oferă, și la ce să fii atent?
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Controlul emoțiilor umane, mai complex decât credeam. Un studiu amplu contestă o teorie consacrată
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi