Prima pagină » Știri externe » Ministrul Le Foll: Parisul vrea să-i determine pe romi să se întoarcă de unde vin, în România sau Bulgaria

Ministrul Le Foll: Parisul vrea să-i determine pe romi să se întoarcă de unde vin, în România sau Bulgaria

Ministrul Le Foll: Parisul vrea să-i determine pe romi să se întoarcă de unde vin, în România sau Bulgaria
Franța vrea să-i trimită acasă pe romi

Un document confidențial care provoacă scandal, această notă de la Comisariatul de Poliție din arondismentul al VI-lea al capitalei franceze recomandă „evacuarea sistematică” a familiilor de romi, provocând un val de reacții.

Întrebat de postul RTL în acest sens, Le Foll a părut să ocolească un răspuns. „Polițiștii să întocmească note în care să spună «iată, noi credem că ar trebui să fie făcut cutare sau cutare lucru, raportat la o realitate»”, a declarat el. „Avem reguli, există principii, există la nivelul Prefecturii de Poliție misiuni și obiective date”, adaugă el.

Întrebat dacă obiectivul este evacuarea romilor din Paris, purtătorul de cuvânt al Guvernului a răspuns că „obiectivul este să se evite ca oameni care, în capitală, din cauză că se află într-o situație dificilă și sărăcie, să ajungă să enerveze pe toată lumea și să nu mai accepte această prezență”. „Suntem obligați să reglementăm toate aceste lucruri, să fim clari asupra tuturor acestor lucruri, să nu considerăm ca și cum nu s-ar întâmpla nimic”, a continuat ministrul.

„Există o problemă, dar, în spatele acestei probleme există bărbați, femei, chiar copii. Deci nu este tratată ca și cum ar fi o simplă problemă pe care să o putem rezolva prin două-trei decizii. Nu, este mai complicat”, adaugă ministrul, un apropiat al șefului statului.

El respinge utilizarea termenului „invazie” în legătură cu romii, dar apreciază că este necesar „să căutăm să-i determinăm să se întoarcă de unde vin, în România sau Bulgaria”, în numele unei „politici care trebuie să-și păstreze dimensiunea umană”.

Candidata Frontului de Stânga în alegerile municipale la Paris, Danielle Simonnet, apreciază, citată într-un comunicat, că, „acum, că fostul ministru de Interne care a excelat în urmărirea și vânarea romilor, (premierul francez Emanuel) Valls, se află la Matignon, comisariatul (din arondismentul al) VI-lea crede că i se permite să înlace legea!”.

Consiliera în arondismentul al XX-lea din Paris îi cere primarului socialist Anne Hidalgo să denunțe „această practică discriminatorie”, iar ministrului de Interne să le „amintească funcționarilor obligațiile poliției republicane”.

Contactat de o serie de publicații, primarul arondismentului al VI-lea din Paris Jean-Pierre Lecoq (UMP, opoziție) a reiterat declarațiile de marți pentru Le Parisien-Aujourd’hui en France, dând asigurări că este șocat, mai mult decât orice altceva, de cerșetoria cu copii. De asemenea, el a anunțat că va cere deschiderea unei anchete pentru identificarea surselor acestei scurgeri de informații.

Lecoq a dat asigurări, pentru BFMTV, că „poliția vrea să intervină propunând un tratament social, abia în a doua fază urmând să intervină, poate, într-un mod mai stimulativ”. „Sunt mirat că sunteți șocați să vedeți că autoritățile decid, în sfârșit, să acționeze în acest domeniu”, a mai declarat primarul de arondisment.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Guvernul Niculescu, cu lista pe masa Parlamentului. Cine sunt cei 19 membri propuși pentru noul Cabinet
Digi24
VIDEO. Momentul în care o adolescentă s-a ridicat din sicriu la propriul ei priveghi
Cancan.ro
Avem înregistrarea cu mesajul de adio al Mădălinei Apostol. Ultimele cuvinte înainte de tragedie
Prosport.ro
L-a învins pe Chivu și a anunțat că divorțează de Alina după 7 ani: „Am luat decizia împreună”
Adevarul
Cu cât ar putea crește pensiile de la 1 ianuarie 2027
Mediafax
Lovitură pentru dosarul independenței Cataloniei! Carles Puigdemont, soțul româncei Marcela Topor, scapă de plata a 4 milioane de euro
Click
„Cerșetorul cu Lexus” din Iași a strâns 9.147 de lei în opt ore! Poliția Locală i-a confiscat banii
Digi24
O doctoriță băută a provocat un accident rutier în drum spre spital, unde urma să intre de gardă
Cancan.ro
Mircea N. Stoian o face praf pe Gina Pistol și o acuză ca și-a bătut joc de Florin Piersic la Masterchef
Ce se întâmplă doctore
La ce folosește, de fapt, sertarul de sub aragaz sau cuptor. Mulți îl folosesc greșit, fără să știe
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Producătorii auto din China ar putea fi avantajați de noile reguli UE privind industria auto europeană
Descopera.ro
Ce presupune dieta nordică? Un studiu amplu arată că ne-ar putea ajuta să trăim mai mult
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Descopera.ro
O nouă fosilă dezvăluie complexitatea evoluției timpurii a păsărilor
Mediafax Italia
Lovitură pentru mașinile cu numere străine! Ce prevede Noul Cod rutier?!
Mediafax Spania
Mesajul CIUDAT al lui Trump. Ce a vrut să spună?!