Prima pagină » Știri externe » Motivul pentru care cel mai mare CIRC din Italia a fost închis. Cum erau tratați angajații

Motivul pentru care cel mai mare CIRC din Italia a fost închis. Cum erau tratați angajații

Motivul pentru care cel mai mare CIRC din Italia a fost închis. Cum erau tratați angajații

Circul Madagascar din Italia a fost închis vineri după ce un judecător a decis punerea sub sechestru a tuturor bunurilor, pe fondul acuzaţiilor de exploatare a muncitorilor imigranţi.

Circul aflat în oraşul Torino, din nordul Italiei, se autointitula cel mai mare din peninsulă și oferea două ore de spectacol în care își făceau apariția aproximativ o sută de animale și zeci de acrobaţi. Procurorii au intrat pe fir imediat ce au apărut primele suspiciuni legate de angajarea unor muncitori fără documente.

„Compania a exploatat patru muncitori indieni, pe care i-a supus unor condiţii de muncă şi găzduire umilitoare şi degradante, profitând de situaţia lor disperată. Mai presus de toate, nu lucrau cu forme legale, pentru că Circul Madagascar nu le-a făcut acte”, susțin procurorii.

În decizia tribunalului se menţionează că aceşti imigranţi au fost obligaţi să trăiască într-o singură rulotă, alături de alte 10 persoane, au putut folosi o singură toaletă şi au fost plătiţi cu 180 până la 250 de euro pe săptămână, fiind obligaţi să muncească cel puţin 10 ore pe zi în fiecare zi săptămânii, fără echipamente de protecţie, potrivit Reuters.

Problema muncitorilor exploatați fără carte de muncă este prevalentă în societatea italiană

Autorităţile italiene au demarat o anchetă în luna aprilie 2023, când unul dintre aceşti indieni a fost dus la spital în comă, după un accident de muncă petrecut la Genova. Iniţial, reprezentanţii circului au declarat că bărbatul a căzut dintr-un camion, dar anchetatorii au descoperit ulterior că a picat de la o înălţime de 18-20 de metri, în timp ce dezmembra un cort. Victima, care ulterior a ieşit din comă, a confirmat povestea anchetatorilor.

Polițiștii au pus sechestru pe echipamente şi 67 de vehicule, au impus o restricţie de deplasare proprietarului şi i-au blocat conturile bancare, în consecință.

Exploatarea muncitorilor imigranți este o problemă pregnantă în mai multe sectoare de activitate din Italia, fiind descoperite frecvent astfel de cazuri în industria modei, restaurante, agricultură, logistică şi şantiere de construcţii.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Bolojan a avut PRIMUL CLINCI cu Tomac! Ce și-au spus față în față
Digi24
Măsurile anunțate de Moscova, după ce premierul proeuropean al Armeniei a câștigat alegerile parlamentare
Cancan.ro
Care sunt singurii 3 Faimoși care au REFUZAT să se întoarcă în Dominicană, la marea finală Survivor 2026
Prosport.ro
Fosta noră a lui Ion Țiriac e din nou în centrul atenției. Ileana Lazariuc e definită de lux şi a semnat contractul
Adevarul
Protejați de sistem? Imperiul secret al fraților Tate. Cum s-a prăbușit și cine îi ajută din umbră
Mediafax
Filmările groazei pe plaja de la Marea Neagră! Turiștii evacuați au rupt-o la fugă când a sunat alarma
Click
Ce ascundea vila de 1,2 milioane de euro a Iuliei Albu. Vedeta a făcut o descoperire neașteptată după ce a început renovările
Digi24
Panică la Kremlin. Serviciile secrete au oprit camerele de supraveghere din jurul lui Putin
Cancan.ro
Nu a primit 100.000 de euro! Câți bani a încasat Gabi Tamaș, de fapt, pentru că a câștigat Survivor 2026
Ce se întâmplă doctore
Daniela Crudu, de nerecunoscut după cele mai recente intervenții estetice. Cum arată acum?
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Un șofer de BMW prins cu 102 km/h în Sibiu a scăpat de toate sancțiunile. A spus judecătorilor că nu a văzut intrarea în oraș
Descopera.ro
Plantele „vorbesc” între ele? Ce au descoperit cercetătorii
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – L-am avertizat pe fiu-miu să nu se căsătorească cu o orăseancă..
Descopera.ro
Oamenii de știință au inversat anxietatea prin repararea unui mic circuit cerebral