Prima pagină » Actualitate » Papa Benedict al XVI-lea a murit. Fostul Suveran Pontif avea 95 de ani

Papa Benedict al XVI-lea a murit. Fostul Suveran Pontif avea 95 de ani

Elena Popescu
Papa Benedict al XVI-lea a murit. Fostul Suveran Pontif avea 95 de ani

Papa Benedict al XVI-lea a murit la reședința sa din Vatican, la vârsta de 95 de ani, la aproape un deceniu după ce a renunțat din cauza unei stări de sănătate, scrie BBC.

Papa Benedict al XVI-lea a condus Biserica Catolică timp de aproape opt ani până când, în 2013, a devenit primul Papă care a demisionat de la Grigore al XII-lea în 1415.

Benedict și-a petrecut ultimii ani la mănăstirea Mater Ecclesiae din zidurile Vaticanului. Succesorul său, Papa Francisc l-a vizitat acolo frecvent.

”Cu tristețe vă informez că Papa emerit, Benedict al XVI-lea, a încetat din viață astăzi, la ora 9:34, în Mănăstirea Mater Ecclesiae din Vatican. Informații suplimentare vor fi furnizate cât mai curând posibil”, se arată într-un comunicat emis de către Vatican.

Deși fostul pontif era bolnav de ceva vreme, Sfântul Scaun a spus că starea lui a fost agravată din cauza înaintării în vârstă.

Miercuri, Papa Francisc a făcut acest apel către lume: ”Aș vrea să vă rog pe toți să faceți o rugăciune specială pentru Papa Emerit Benedict, care, în tăcere, susține Biserica. Să ne aducem aminte de el. Este foarte bolnav, să-i cerem Domnului să-l consoleze și să-i dea putere să reziste în iubirea lui față de Biserică, până la sfârșit”, a spus Papa Francisc.

Cine a fost Papa Benedict al XVI-lea

Născut Joseph Ratzinger în Germania, Benedict avea 78 de ani când, în 2005, a devenit unul dintre cei mai bătrâni papi aleși vreodată.

Pentru o mare parte din papalitatea sa, Biserica Catolică s-a confruntat cu acuzații, pretenții legale și rapoarte oficiale despre decenii de abuz asupra copiilor de către preoți.

La începutul acestui an, fostul Papă a recunoscut că s-au făcut erori în gestionarea cazurilor de abuz în timp ce era arhiepiscop de München între 1977 și 1982.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Primarul Kievului le cere locuitorilor să părăsească temporar orașul. Avertisment dramatic: „Este o chestiune de supraviețuire”
Digi24
VIDEO. Scandal în direct între George Simion și Anca Alexandrescu. „Ce ai de faci așa?”/ „Nu vă e rușine?”
Cancan.ro
EA este soția chirurgului potent, înșelată în repetate rânduri cu vedeta Antena 1. Ce a făcut la scurt timp după ce au reluat amantlâcul
Prosport.ro
Transformarea lui Adrian Mutu. A slăbit 13 kilograme cu dieta lui strictă: ce mănâncă și ce bea
Adevarul
Euro se apropie de 5,5 lei. De ce BNR ar putea lăsa leul să se deprecieze
Mediafax
Bruxelles-ul spune „nu” Italiei și Greciei. Cele două țări vor să cheltuiască mai mult pentru a-și proteja cetățenii de scumpirile energiei
Click
Oana Roman a slăbit 18 kilograme, dar totul a pornit de la fiica ei! Câte kilograme a dat jos Isabela
Digi24
Româncă ucisă în Marea Britanie de un student la criminalistică pasionat de „Dexter”. Cum a aranjat Benjamin Day locul crimei
Cancan.ro
Am făcut calculul. Câți bani a primit Cheloo, în total, pentru cele 5 săptămâni petrecute la Asia Express
Ce se întâmplă doctore
Carmen Șerban, confesiuni dureroase despre lupta cu cancerul: „Se mărea de la o zi la alta, era galopant”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Supraveghezi mașina parcată în fața curții / garajului? Dedeman are o cameră Wi-Fi redusă la 120 de lei
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit o nouă cauză a hipertensiunii arteriale și o cale de a o trata
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
16-28 octombrie 1962 – Criza rachetelor din Cuba. Cele 13 zile în care lumea s-a apropiat de războiul nuclear
Mediafax Italia
Părinții DIVORȚAȚI pot primi 500 de euro pentru chirie! Până când SE DEPUN CERERILE
Mediafax Spania
Te poți angaja și tu aici! Cazare gratis, mese incluse și 4 ORE DE MUNCĂ