Prima pagină » Știri externe » Papa Francisc este pregătit să se întâlnească cu Dalai Lama

Papa Francisc este pregătit să se întâlnească cu Dalai Lama

Papa Francisc este pregătit să se întâlnească cu Dalai Lama
Papa Francisc a declarat luni că este pregătit pentru o întâlnire cu Dalai Lama, dezmințind că a refuzat în decembrie să-l primească pe liderul spiritual tibetan din cauza "fricii de China", relatează AFP.

Potrivit protocolului Secretariatului de Stat al Sfântului Scaun, șefii de stat și personalitățile de rang înalt nu pot veni în audiență la Vatican atunci când se află la Roma cu ocazia unor reuniuni internaționale, a precizat Papa Francisc pentru jurnaliștii aflați la bordul avionului care îl aducea de la Manila.

În decembrie, Dalai Lama se afla la Roma pentru a participa la un summit dedicat Premiului Nobel pentru Pace.

„Când au avut loc reuniunile FAO (summitul nutriției, în noiembrie), nu am primit pe nimeni”, a declarat el.

„Unele publicații scriu că nu l-am primit din cauza fricii de China. Nu este adevărat. El a cerut ca o audiență să aibă loc la un moment dat. Aceasta a fost stabilită pentru o dată (ulterioară). (…) Menținem legătura”, a dat asigurări el.

Vorbind despre eforturile de apropiere între Vatican și China, Francisc a spus: „chinezii sunt bine-crescuți, și noi la fel. Vom face lucrurile pas cu pas”.

Chinezii „știu că sunt dispus să merg acolo (în China) sau să primesc (oficiali chinezi) la Vatican”, a adăugat Papa Francisc.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Nicușor Dan, în fața unui nou impas! Două variante pentru Guvern: premier tehnocrat sau rocadă
Digi24
„Premierul calamitate”. Rareș Bogdan, atac fără precedent la adresa șefului său de partid, Ilie Bolojan
Cancan.ro
Aurelia, o angajată Selgros, a murit la locul de muncă. ULTIMELE cuvinte ale femeii de 58 de ani
Prosport.ro
FOTO. Dasha, noua frumusețe de la Roma! Imagini hot: „Bellissima”
Adevarul
Rusia „angajează un asasin plătit”, în vârstă de 82 de ani, pentru a-l ucide pe un căpitan al marinei ucrainene
Mediafax
Când apare raportul privind alegerile prezidențiale anulate? Nicușor Dan: „Dacă l-am promis, o să-l avem”
Click
Ce echipa a fost salvată de la Asia Express. A primit a doua șansă după ce totemul a fost verde
Digi24
O susținătoare de-ale lui Georgescu, care amenința că va sări DIICOT în aer, a fost săltată de polițiști și a ajuns la Obregia
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu și-a agresat unchiul cu 24 de ore înainte de crima din Vâlcea: 'M-a închis într-o cameră fără geamuri și...'😲
Ce se întâmplă doctore
Recunoști vedeta? Așa arăta una dintre cele mai admirate femei din România când era doar o școlăriță. Fiica sa seamănă izbitor cu ea
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
EXCLUSIV | Cei care nu și-au cumpărat TollRO nu vor fi amendați. CNAIR: Vor circula gratis, deocamdată
Descopera.ro
Fetele pot fi mai atrase de chipuri decât de obiecte încă din primele zile de viață
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Ce se întâmplă cu grăsimea când slăbim? Nu este eliminată prin transpirație!
Mediafax Italia
SCUMPIRI ÎN LANȚ. Inflația explodează, energia urcă cu peste 22%
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!