Prima pagină » Știri externe » Papa Francisc și-a cerut scuze pentru că „și-a pierdut cumpătul” față de o credincioasă, la Vatican

Papa Francisc și-a cerut scuze pentru că „și-a pierdut cumpătul” față de o credincioasă, la Vatican

Papa Francisc și-a cerut scuze pentru că „și-a pierdut cumpătul
Papa Francis, care, marți, a lovit cu palma de două ori mâna unei femei ce îi înșfăcase un braț și nu îi mai dădea drumul, și-a cerut scuze pentru gestul său, spunând că „și-a pierdut cumpătul", potrivit Le Figaro.

„De atâtea ori ne pierdem cumpătul. Și mie mi se întâmplă. Îmi pare rău pentru exemplul greșit pe care l-am dat”, a declarat papa, miercuri, de la o fereastră a Palatului apostolic din Piața Sf. Petru de la Vatican.

Papa Francisc a părut vizibil iritat în timp ce încerca să își elibereze brațul din mâinile credincioasei prea zeloase.

O înregistrare a momentului, publicată pe platforma de micro-blogging Twitter, o arată pe femeie făcându-și semnul crucii în timp ce suveranul pontif se apropia de aceasta, care făcea parte dintr-un grup de pelerini veniți la Vatican.

După ce a dat mâna cu mai mulți credincioși, papa a început să se îndepărteze de grup, când femeia l-a tras de un braț înapoi, în mod violent.

Papa a părut că suferă de durere și, în mod cu totul neobișnuit, a admonestat-o pe femeie și i-a lovit cu palma mâna de două ori pentru a se elibera.

Ulterior, papa a mers să vadă o scenă de Crăciun aflată în piața Sf. Petru de la Vatican.

Nu se știe ce s-a întâmplat cu femeia.

Recomandarea video

Mediafax
Gigi Becali, dezvăluiri după întâlnirea cu Nicușor Dan la Cotroceni: „În PNL le e frică de Bolojan”
Digi24
Gigi Becali, după discuția cu Nicușor Dan: Grupări din PNL vor guvern minoritar, dar le e frică de Bolojan. Să-l trimită pe Pahonțu
Cancan.ro
Ilona Stepan, membra a juriului din Moldova la Eurovision, a rupt tăcerea. De ce a primit România 3 puncte, de fapt
Prosport.ro
FOTO. „Vreau să mori”. Mesajul pe care l-a primit campioana de la o „mamă cu trei copii”
Adevarul
Armele pe care dăm miliarde, dar prezintă risc pentru viețile militarilor în război. General NATO: „Există soluții mai ieftine și mai sigure”
Mediafax
Bonul din 2007, greu de imaginat azi! Ce cumpărai cu 18,54 lei și cât ar costa acum același coș
Click
Cum arată cea mai urâtă casă din Timișoara: „A bătut-o pe aia de la București”
Digi24
„La fel, dar diferit”. Cum i-a primit Xi pe Trump și Putin la Beijing și de ce s-a asigurat că diferențele vor fi observate
Cancan.ro
Cine era Georgiana, românca găsită moartă sub ruine în Germania. Avea doar 25 de ani
Ce se întâmplă doctore
Cât câștigă Andra pentru un concert. Suma uriașă pe care o încasează artista. Măruță a dezvăluit TOT
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
Codul Rutier 2026: Amendă de peste 1.000 de lei pentru 51 km/h în localitate. Din iulie, sancțiunea crește
Descopera.ro
Ceva neașteptat a fost găsit într-un oraș vechi de mii de ani
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. -Mămico, noi trăim ca animalele?
Descopera.ro
15 superputeri reale ale albinelor pe care oamenii de știință încă le studiază