Prima pagină » Știri externe » Pelerinajul anual de la Mecca începe săptămâna aceasta. Peste un MILION de oameni au ajuns deja în Arabia Saudită

Pelerinajul anual de la Mecca începe săptămâna aceasta. Peste un MILION de oameni au ajuns deja în Arabia Saudită

Pelerinajul anual de la Mecca (Hajj), unul dintre cele mai ample asemenea evenimente religioase din lume, începe anul acesta miercuri, 4 iunie.

Autoritățile din Arabia Saudită au anunțat că mai bine de un milion de cetățeni străini au sosit deja în țară pentru a participa la pelerinaj, informează Al Jazeera.

Arabia Saudită a anunțat că pelerinajul anual va începe pe 4 iunie. Anunțul a fost făcut marți de Curtea Supremă a regatului într-un comunicat publicat de agenția oficială de presă saudită. Ministrul saudit pentru Hajj, Tawfiq al-Rabiah, a declarat că peste un milion de pelerini din întreaga lume au sosit deja în țară.

Hajj-ul este unul dintre cei cinci piloni ai Islamului și trebuie să fie efectuat cel puțin o dată de către toți musulmanii care sunt capabili să facă acest lucru. Pelerinajul are loc anual între a opta și a 13-a zi a lunii Dhul-Hijjah, a 12-a și ultima lună din calendarul lunar islamic.

Credincioșii participă la patru zile de ceremonii, punctul culminant fiind a doua zi, cu rugăciuni în masă în aer liber pe Muntele Arafat, dealul unde profetul Mahomed și-a ținut ultima predică, potrivit credinței islamice.

Mulți pelerini vizitează și orașul Medina, unde se află mormântul profetului Mahomed și este al doilea cel mai sfânt loc din Islam. Deși nu face parte oficial din Hajj, vizitarea Medinei rămâne o experiență spirituală semnificativă pentru mulți musulmani. Anul trecut, 1,8 milioane de oameni au participat la pelerinaj, conform cifrelor oficiale.

Sunt așteptate temperaturi extreme la Mecca

Până duminică, peste 1,4 milioane de pelerini sosiseră deja în Arabia Saudită, potrivit autorităţilor. Luni, Ministerul saudit al Sănătăţii a anunţat că a tratat deja 44 de cazuri de insolaţie.

În 2024, termometrul a atins 51,8 grade Celsius şi peste 1.300 de credincioşi au murit, conform datelor oficiale. Anul acesta, bogata monarhie din Golf a mobilizat peste 40 de agenţii guvernamentale şi 250.000 de funcţionari publici pentru a încerca să atenueze riscurile legate de căldură.

Pasajele acoperite au fost extinse cu 50.000 de metri pătraţi, vor fi desfăşuraţi mii de salvatori suplimentari, iar peste 400 de puncte de apă potabilă şi mii de pulverizatoare vor fi în funcţiune pe tot parcursul Hajj-ului, a precizat pentru AFP ministrul saudit pentru Hajj, Tawfiq al-Rabiah.

Autorităţile saudite se vor baza, de asemenea, pe cele mai recente tehnologii de inteligenţă artificială pentru a monitoriza mişcarea şi a gestiona mai bine fluxurile de credincioşi, susţinute de datele colectate de o nouă flotă de drone desfăşurată la Mecca.

CITEȘTE ȘI:

Volodimir Zelenski face apel la Donald Trump să impună SANCȚIUNI mai dure Rusiei dacă discuțiile de la Istanbul vor eșua

Cine este Karol NAWROCKI, câștigătorul alegerilor prezidențiale din Polonia? Politicianul, văzut ca un eurosceptic convins

Sursa foto: Profimedia

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Tragedie CUMPLITĂ! O familie întreagă a murit din cauza unui IPHONE. Cum s-a întâmplat
Digi24
VIDEO Unt vs. margarină. Cel mai nou „război” de pe rețelele sociale are un efect neașteptat: coadă de sute de metri la merdenele
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Prosport.ro
Cea mai nonconformistă boxeră și-a sărutat pe gură adversara înainte de luptă. Face o avere din imaginile cu ea
Adevarul
„Ce-ai, bă, ești bulangiu?” Român filmat și urmărit după ce a furat din rucsacul unor turiști, în Italia. Val de reacții după apariția imaginilor
Mediafax
„Arde ouăle și scuipă în ele”. Ce a scris un chelner pe bonul de comandă despre un client
Click
De la un telefon la o tragedie cumplită. Fiul și părinții lui au murit după ce au căzut de pe o stâncă
Digi24
„Teroarea plutitoare” a invadat plajele din Europa. Cum ajung aceste animale veninoase tot mai des în Mediterana și Atlanticul de Nord
Cancan.ro
Șoferii de peste 68 de ani NU mai au voie să urce la volan. Mulți români sunt afectați!
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Andreea Esca în costum de baie la 53 de ani. Imaginile publicate de știristă! Fanii au rămas uimiți
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Cum s-a descurcat Zoe Florescu Potolea în prima sa cursă de F1 Academy?
Descopera.ro
A fost descoperită cea mai rapidă stea din Calea Lactee
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulișor: – Tată, azi la școală băieții au scris înjurături pe tablă
Descopera.ro
Experții meteo avertizează: „Nu am mai văzut niciodată un astfel de fenomen”