Prima pagină » Știri externe » Pentru gruparea Boko Haram, răpirea femeilor a devenit o obișnuință. Victimele care au evadat povestesc coșmarul prin care au trecut

Pentru gruparea Boko Haram, răpirea femeilor a devenit o obișnuință. Victimele care au evadat povestesc coșmarul prin care au trecut

Gruparea teroristă Boko Haram a răpit cel puțin 2.000 de femei și fete de la începutul anului trecut, a anunțat marți organizația Amnesty International, la un an după răpirea a 219 eleve nigeriene, relatează AFP în pagina electronică.

Răpirea celor 219 eleve din Chibok, o localitate din statul nigerian Borno, la 14 aprilie 2014, a atras atenția lumii întregi asupra brutalității acestei grupări extremiste.

Organizația pentru drepturile omului a precizat că a documentat 38 de cazuri de răpiri comise de islamiști, bazându-se pe mărturiile a zeci de martori și ale unor femei și fete care au reușit să scape.

„Este dificil să estimăm câte persoane au fost răpite de Boko Haram”, a precizat Amnesty în raportul său, cu titlul „Treaba noastră este să împușcăm, să măcelărim și să ucidem: Regimul de teroare al Boko Haram”.

„Numărul femeilor și fetelor răpite este probabil mai mare de 2.000”, continuă raportul organizației.

Referitor la fetele din Chibok, Amnesty a citat o sursă militară conform căreia acestea au fost împărțite în trei sau patru grupuri și ținute în diferite tabere ale Boko Haram. Unele s-ar afla în pădurea Sambisa, din statul Borno, altele în zona lacului Ciad, în munții Gorsi din Camerun, iar aproximativ 70 de fete ar fi în Ciad.

Armata nigeriană a afirmat anterior că știa unde se află fetele, dar a exclus o operațiune de eliberare pentru că ar fi fost prea periculoasă.

Cele 219 adolescente nu au mai fost văzute de când Boko Haram a publicat un mesaj video, în mai 2014, în care aproximativ 100 dintre aceste fete purtau haine musulmane și recitau versete din Coran. Liderul Boko Haram Abubakar Shekau a precizat că toate adolescentele s-au convertit la islam și s-au căsătorit.

Rapoartele Amnesty oferă noi detalii despre răpirile în masă comise de Boko Haram, precum și despre recrutarea forțată a băieților și bărbaților.

Mai multe fete și femei care au reușit să scape au povestit că au fost ținute în condiții atroce, inclusiv în închisori supraaglomerate, fiind violate și forțate să gătească și să se căsătorească cu luptători islamiști.

Altele au povestit că au fost învățate să tragă cu arma și să fabrice bombe, iar una a declarat că a fost trimisă la operațiuni, inclusiv în propriul sat.

Amnesty, care vrea ca gruparea Boko Haram să fie investigată pentru crime de război și crime împotriva umanității, estimează că peste 4.000 de persoane au fost ucise în 2014. Cel puțin 1.500 de civili au murit în primele trei luni ale acestui an, a adăugat organizația pentru drepturile omului.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Noua țară membră a UE! Are 630.000 de locuitori și intră PRIMA după Croația
Digi24
Tanczos Barna, după botezul lui Alfred Simonis: „Noi la UDMR nu avem asemenea evenimente. La nunta domnului Kelemen nu au ieșit știri”
Cancan.ro
'Sfârșitul Lumii va fi pe 13 noiembrie 2026'. În 1960, un matematician renumit a calculat data exactă a Apocalipsei
Prosport.ro
FOTO. Rivala Simonei Halep, imagini incendiare din vacanța în Maldive
Adevarul
Românul care l-a consiliat pe Trump dezvăluie ce sfaturi i-ar da acum: „Să nu uităm că pe vremuri a fost democrat”
Mediafax
LOVITURĂ pentru consumatori! De ce oprește Spania ieftinirea uleiului de măsline
Click
„Cancer?” Tudor de la Fly Project, de nerecunoscut după ce a slăbit peste 40 de kilograme
Digi24
Gen. Dorin Toma, fost comandant NATO: „România începe târziu proiectul unei baze americane permanente”. Cu cât suntem în urma Poloniei
Cancan.ro
Umilită de Marco după noaptea petrecută împreună, Gabriella nu s-a mai putut abține! A cedat și...
Ce se întâmplă doctore
Îl mai recunoști pe adolescentul din „Karate Kid”? Ralph Macchio împlinește 65 de ani
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Skoda Scala 2021, compacta ideală pentru familii și oraș. Puncte forte și compromisuri la sub 8.000 de euro
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Sorin Ene, invitat la „Podcast cu Prioritate” #116 by ProMotor. Drift, familie, mașini spectaculoase și noua generație de piloți din România
Mediafax Italia
Codul secret care TE POATE SALVA pe stradă!
Mediafax Spania
BREAKING! Șoferului premierului, ARESTAT!