Premierul a anunțat mutarea ambasadei României de la Tel Aviv la Ierusalim/ Iohannis: Dăncilă demonstrează totala sa ignoranță în domeniul politicii externe

Premierul a anunțat mutarea ambasadei României de la Tel Aviv la Ierusalim/ Iohannis: Dăncilă demonstrează totala sa ignoranță în domeniul politicii externe
Publicat: 24/03/2019, 19:17
Actualizat: 25/03/2019, 19:50

„După cum știm președintele Donald Trump a deschis ambasada SUA la Ierusalim. Acest pas admirabil și curajos ne-a impresionat pe mine, Guvernul meu și poporul român. Mutarea ambasadei americane este emblematică și demonstrează legptura puternică a valorilor dintre poporul american și el israelian. De asemenea, acest gest a lansat la nivel internațional un proces de reflecție. Guvernul României a inișiat de atunci un proces de evaluare a oportunității mutării ambasadei României la Ierusalim. De aceea, sunt încântată să anunț astăzi (duminică-n.r) în fața audienței AIPAC, că după finalizarea analizei de către toți actorii constituționali implicați în procesul decizional din țara mea și în deplin consens, eu, ca prim-ministru al României și Guvernul pe care îl conduc, vom muta ambasada României la Ierusalim, capitala Israelului”, a declarat Viorica Dăncilă.

Mutarea Ambasadei României de la Tel Aviv la Ierusalim a fost un subiect delicat pentru anul 2018, care a stârnit multe controverse. Anunțat inițial de Liviu Dragnea, planul nu a mai fost pus în aplicare, președintele Klaus Iohannis fiind cel care s-a împotrivit.

Inițial, anunțul a fost făcut de liderul PSD, Liviu Dragnea, care a spus într-o emisiune TV că Guvernul a adoptat un memorandum prin care se decide începerea procedurilor pentru mutarea efectivă a ambasadei de la Tel Aviv la Ierusalim.

„Guvernul a adoptat un memorandum prin care se decide începerea procedurilor pentru mutarea efectivă a ambasadei de la Tel Aviv la Ierusalim. Poate părea un lucru puțin important. Are valoare simbolică uriașă acest gest al nostru, în primul rând o valoare simbolică pentru un stat care are o influență nemaipomenită în lume, un stat, Israelul, cu care noi avem relații speciale de foarte mulți ani, un stat în care sunt peste 500.000 de români, are o valoare foarte mare pentru administrația americană. Suntem practic a doua țară care facem acest lucru. Mutarea ambasadei la Ierusalim poate și cred că va aduce niște beneficii pe termen și scurs, și mediu și lung pentru România. Trebuie să folosim această șansă uriașă”, a declarat Liviu Dragnea.

Președintele Klaus Iohannis a încercat să discute la telefon cu premierul Viorica Dăncilă, despre anunțul privind mutarea ambasadei României din Israel la Ierusalim, însă aceasta nu a răspuns la telefon.

„Da, inițial nu am răspuns. Eram la Simfonia Lalelelor, nu am văzut apelul, apoi am sunat și am discutat cu dumnealui. A fost o discuție privată cu domnul președinte, pot să confirm că a avut loc această discuție”, a declarat premierul Viorica Dăncilă.

Șeful Executivului spune că memorandumul va fi discutat cu toate instituțiile, inclusiv președinția, dar numai după ce se ajunge la forma finală.

„A fost adoptat un memorandum în ședința de guvern, voi discuta cu președintele după adoptare, avem discernământ și responsabilitate și vom discuta cu toate instituțiile. Nu pot să vă spun ce conține memorandumul, dar vă confirm că exista și vom discuta cu toate instituțiile, inclusiv cu președintele. Emitentul stabilește dacă este la documente clasificate sau nu”, a mai spus premierul.

Întrebată când va avea loc discuția cu celelalte instituții, Dăncilă a precizat: „Vom purta discuții cu toate instituțiile când ajungem la un numitor comun”.

Chestionată cu privire la faptul că Liviu Dragnea avea detalii despre acest memorandum confidențial, Dăncilă a spus: „s-a știut despre document, a apărut înainte de a fi votat în sedința de guvern. În rest nu vă pot spune”.

Președinția a reacționat prompt: „Președintele României reprezintă statul român, ceea ce înseamnă că în planul politicii externe conduce și angajează statul. (…) Problema mutării Ambasadei României din Israel de la Tel Aviv la Ierusalim nu este o problemă cu caracter tehnic, ci este o decizie de politică externă cu implicații importante”.

De asemenea, Klaus Iohannis menționa că prevederile ONU solicită statelor membre să se abțină să stabilească misiuni diplomatice în Ierusalim și să intensifice eforturile internaționale pentru o pace durabilă, cuprinzătoare și justă în Orientul Mijlociu. Prin urmare, în această etapă, „relocarea ambasadei României în Ierusalim ar reprezenta o încălcare a dreptului internațional relevant”, amintea președintele chiar a doua zi după anunțul liderului PSD.

Viorica Dăncilă a avut, pe 25 aprilie 2018, o întrevedere cu premierul israelian, Benjamin Netanyahu, în cadrul vizitei oficiale pe care o întreprinde în Statul Israel. La întrevederea cu Dăncilă, premierul israelian, Benjamin Netanyahu a salutat adoptarea de către Guvernul Romaniei a transferului Ambasadei de la Tel Aviv la Ierusalim.

În contextul discuțiilor privind mutarea Ambasadei de la Tel Aviv la Ierusalim , premierul israelian, Benjamin Neranyahu și-a anulat vizita în România de două ori.

Prima vizită a acestuia trebuia să aibă loc în luna august. Premierul Israelului a amânat însă vizita din cauza „altor angajamente”. Vizita fusese reprogramată, astfel, pentru data de 8 noiembrie, iar acesta ar fi urmat să participe la ședința comună a guvernelor României și Israelului la București. Ambasada Israelului în România a anunțat, atunci, că una dintre temele de discuție ar fi fost și mutarea ambasadei Romaniei de la Tel Aviv la Ierusalim, acesta fiind „un subiect deschis in continuare”. Cu toate acestea, și această vizită a fost amânată de către partea israeliană. Pe 15 octombrie, Ambasada Israelului a confirmat cea de-a doua amânare a vizitei premierului israelian în România.

Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleșcanu, a anunțat în mai multe rânduri că România e pe ultima sută de metri în privința mutării Ambasadei de la Tel Aviv la Ierusalim.

Iohannis: Dăncilă demonstrează totala sa ignoranță în domeniul politicii externe

Președintele Klaus Iohannis consideră că, prin declarațiile susținute astăzi referitoare la mutarea ambasadei la Ierusalim, premierul Viorica Dăncilă demonstrează, încă o dată, totala sa ignoranță în domeniul politicii externe și în ceea ce privește luarea unor decizii importante ale statului român

„Președintele României, Klaus Iohannis, consideră că, prin declarațiile susținute astăzi referitoare la mutarea Ambasadei României la Ierusalim, Prim-ministrul Viorica Dăncilă demonstrează, încă o dată, totala sa ignoranță în domeniul politicii externe și în ceea ce privește luarea unor decizii importante ale statului român. Din dorința de a-și revendica o decizie care nu aparține doar Guvernului României, așa cum dorește să lase impresia, Prim-ministrul Viorica Dăncilă se grăbește să facă anunțuri publice fără să existe o decizie în acest sens”, se arată într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX.

Potrivit sursei citate, poziția președintelui României cu privire la acest subiect a fost exprimată cu claritate în repetate rânduri și nu va fi reluată acum.

„Decizia mutării Ambasadei României de la Tel Aviv la Ierusalim va avea loc numai după finalizarea analizei care se desfășoară în prezent și doar cu avizul tuturor instituțiilor cu atribuții în domeniul politicii externe și al securității naționale. Decizia finală aparține Președintelui României, care este, potrivit Constituției, titular al deciziilor de politică externă a României și reprezentant al țării noastre în plan extern. Administrația Prezidențială nu a primit până în prezent analiza care a fost anunțată în repetate rânduri de Guvern. Președintele Klaus Iohannis solicită, din nou, Guvernului și Prim-ministrului să manifeste responsabilitate în actul de guvernare”, se mai arată în comunicatul Președibnției.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Niște români s-au instalat confortabil în casa unei spaniole plecate la copii, în Canada, și...
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut:...
FOTO. Grațiela e văduva lui Costel Corduneanu. Femeia e cu 20 de ani mai tânără...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
A văzut că ia brusc în greutate și a mers la medic. Ce avea femeia...
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma...
"Mă simt ciudat să spun cu voce tare: Am cancer la creier". Reacția tulburătoare a...
Marilu Dobrescu și Iustin s-au despărțit! Motivul terifiant din spatele separării: „Am început să am...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post...
Poți radia mașina dacă n-o mai folosești, fără s-o casezi?
UE are nevoie de gaz natural lichefiat rusesc pentru a evita un şoc energetic -...
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Halep, lovitură ISTORICĂ! A semnat. Anunțul venit chiar vineri, 19 aprilie
Restricții la o mare bancă din România. Cum vor fi afectați clienții
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou...
Vreme ANORMALĂ în weekend! Ce se întâmplă în TOATĂ România!
Virginia, dezvăluiri despre o posibilă relație cu Patrick! Se simte Robi deranjat de apropierea dintre...
Reacția furibundă a lui Alexandru Ciucu după ce s-a scris ca ar avea o amantă...
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Sateliții lui Elon Musk ar putea distruge câmpul magnetic al Pământului