Premierul Theresa May avertizează că Marea Britanie riscă SĂ RĂMÂNĂ în UE dacă Acordul Brexit NU va fi aprobat: Amânarea ar duce la noi luni și ani de DISPUTE POLITICE

Premierul Theresa May avertizează că Marea Britanie riscă SĂ RĂMÂNĂ în UE dacă Acordul Brexit NU va fi aprobat: Amânarea ar duce la noi luni și ani de DISPUTE POLITICE
Publicat: 08/03/2019, 18:49
Actualizat: 25/03/2019, 21:58

Premierul „Dacă parlamentarii susțin Acordul Brexit, Marea Britanie va ieși din Uniunea Europeană. Dacă îl resping, nu va ști nimeni ce se va întâmpla”, a spus Theresa May, relateazăAssociated Press.

Liderul britanic a avertizat că amânarea Brexit ar putea conduce la „noi luni și ani de dispute” politice. May a atras atenția că „dacă vom intra pe acest drum, s-ar putea să nu mai părăsim niciodată Uniunea Europeană”.

Ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană va trebui amânată chiar dacă Acordul Brexit va fi aprobat de Camera Comunelor, deoarece nu mai este timp suficient pentru ratificarea documentului de către țările și instituțiile europene, a afirmat negociatorul-șef al UE, Michel Barnier.

Întrebat dacă este posibil ca Acordul Brexit să fie ratificat de Uniunea Europeană în cazul în care Camera Comunelor îl va aproba pe 12 martie, Barnier a răspuns, potrivit publicațiilor Die Welt și El Mundo: „Nu, nu. Ar urma să fie o prelungire a negocierilor motivată ori tehnică”.

„Dar trebuie întrebată Marea Britanie. Dacă va fi acordat votul pe 12 martie, iar procedura (n.r. de ratificare) durează două luni, atunci s-ar justifica”, a spus negociatorul-șef al UE, conform cotidianului The Independent.

Întrebat dacă prelungirea negocierilor în virtutea Articolului 50 al Tratatului UE este singura modalitate pentru aprobarea Acordului Brexit, MIchel Barnier a precizat: „Da, se poate spune așa”.

Barnier a subliniat că Bruxellesul este pregătit să ofere Londrei „garanții suplimentare, asigurări și clarificări că soluția menținerii statutului frontierei irlandeze va fi doar temporară”.

Totodată, negociatorul-șef al UE a explicat că „problema nu trebuie prelungită trei sau șase luni, deoarece nu trebuie prelungită starea generală de incertitudine în Europa după scrutinul europarlamentar, dar decizia le va aparține șefilor de state”.

Decizia amânării ieșirii Marii Britanii din UE poate fi luată de Consiliul European

Numeroase state din cadrul Uniunii Europene sunt dispuse să aprobe o amânare scurtă a ieșirii Marii Britanii din Blocul comunitar, a semnalat președintele Sloveniei, Borut Pahor, cerând însă Guvernului Theresa May să ofere „claritate”.

„Nu este clar în acest moment dacă Marea Britanie are o poziție clară în privința unei soluții de compromis și dacă pot fi îndeplinite solicitările majorității din Camera Comunelor”, a declarat Pahor, într-un interviu acordat postului tv Sky News în timpul unei vizite la Londra.

Marea Britanie trebuie să ofere „claritate și consens” și să prezinte un plan care poate fi aprobat de Camera Comunelor, a subliniat președintele Sloveniei. Referindu-se la posibilitatea amânării Brexit, Pahor a precizat: „Cred că Slovenia și multe alte țări UE ar spune «da». Nu cred că vrea nimeni un Brexit dur, produs în mod haotic”.

Primarul Londrei a cerut amânarea Brexit și convocarea unui nou referendum

Primarul Londrei, politicianul laburist Sadiq Khan, a cerut, pe 1 martie, amânarea ieșirii Marii Britanii din UE și convocarea unui nou referendum privind apartenența țării la Blocul comunitar.

„Este clar că nu putem ajunge la un acord semnificativ aprobat de Parlament înainte de 29 martie. Sper că premierul va asculta argumentele”, a declarat Sadiq Khan, cerând amânarea sau anularea Brexit.

„Trebuie să oprim ceasul. Acordul negociat de premier, chiar dacă este capabil să amelioreze situația, este unul prost. Parlamentul este în impas. În aceste condiții, cred că ar trebui să le permitem britanicilor să aibă un cuvânt de spus”, a subliniat primarul Londrei.

Partidul Laburist va propune sau va susține convocarea unui nou referendum pe tema apartenenței Marii Britanii la UE, a anunțat formațiunea de opoziție.

„Suntem dezamăgiți că Guvernul a respins proiectul alternativ Brexit propus de Partidul Laburist. De aceea, Partidul Laburist va prezenta sau va susține un amendament în favoarea unui nou vot public pentru a împiedica planul conservator de ieșire din UE care va avea efecte negative”, a declarat Keir Starmer, purtătorul de cuvânt al formațiunii de centru-stânga.

Ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană poate fi amânată, dar doar pe baza unor motive întemeiate, a afirmat joi negociatorul-șef al UE, Michael Barnier.

„Dacă va fi făcută o solicitare, liderii europeni vor adresa întrebarea «pentru ce?», iar durata eventualei amânări va fi legată de această întrebare”, a declarat Michel Barnier. O amânare de ordin „tehnic” poate dura până la alegerile europarlamentare programate în luna mai, a precizat Barnier, explicând că altfel va apărea problema participării Marii Britanii la acest scrutin.

Premierul britanic Theresa May va propune amânarea pentru scurt timp a ieșirii țării din UE în cazul în care Camera Comunelor nu va opta pentru aprobarea Acordului sau pentru producerea Brexit fără acord. May a declarat în Camera Comunelor că a înregistrat „progrese bune” în discuțiile cu liderii UE din stațiunea egipteană Sharm el-Sheikh.

„Știu că unii membri ai Camerei Comunelor sunt preocupați că timpul se scurge, că există o stare de incertitudine pentru companii”, a afirmat premierul.

Aceasta a mai precizat că va propune un nou vot parlamentar pe tema Acordului Brexit până pe 12 martie. Dacă textul va fi respins din nou, pe 13 martie va adresa Camerei Comunelor întrebarea dacă preferă ieșirea Marii Britanii din UE fără niciun acord. Uniunea Europeană ar avea disponibilitatea de a aproba o amânare scurtă a ieșirii Marii Britanii din organizație dacă Guvernul de la Londra va cere acest lucru, au transmis unii oficiali europeni.

Macron:A venit momentul ca britanicii să ia o hotărâre

Însă președintele Franței, Emmanuel Macron, a cerut Marii Britanii să ia o decizie clară privind ieșirea din UE, subliniind că Acordul Brexit nu va fi renegociat și că discuțiile vor fi prelungite doar dacă acest lucru se justifică.

„A venit momentul ca britanicii să ia o hotărâre”, a declarat Emmanuel Macron, cu mai puțin de o lună înainte de ieșirea programată a Marii Britanii din Uniunea Europeană. Liderul de la Paris a subliniat că amânarea Brexit se poate face „doar dacă este justificată”, reiterând că „Acordul Brexit nu poate fi renegociat”.

Marea Britanie ar urma să iasă din Uniunea Europeană pe 29 martie, dar Guvernul condus de Theresa May speră să obțină concesii suplimentare din partea Bruxellesului pentru a putea evita producerea unui Brexit fără acord. Camera Comunelor a respins Acordul Brexit negociat de May cu Bruxellesul și a votat o serie de amendamente. Problema este că noua formă a Acordului care ar fi aprobat de parlamentarii britanici trebuie prezentată și Uniunii Europene, care a avertizat că proiectul de tratat nu va fi renegociat.

Premierul britanic vrea renegocierea situației frontierei nord-irlandeze. Acordul pe tema Brexit prevede un statut special pentru provincia britanică Irlanda de Nord, în scopul evitării introducerii controalelor la frontiera cu Irlanda, stat membru al Uniunii Europene. Prevederea este contestată de numeroși parlamentari britanici. Garanțiile acordate Irlandei de Nord riscă să blocheze Marea Britanie în „serii de negocieri repetate” în următorii ani, se arată în raportul guvernamental de evaluare juridică.

Acordul Brexit elaborat de Guvernul Theresa May și Bruxelles prevede:

– reciprocitate în privința libertății de circulație;

– o perioadă de tranziție post-Brexit;

– menținerea Marii Britanii în uniunea vamală;

– un statut special al provinciei britanice Irlanda de Nord;

– păstrarea aranjamentelor comerciale.

Proiectul de acord este contestat de numeroși politicieni britanici. Mai mulți membri ai Guvernului de la Londra au demisionat ca protest față de acordul pe tema Brexit negociat cu UE.

Foto: Hepta

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Unde este Fito? Povestea celui mai notoriu infractor din Ecuador, care a fugit din închisoarea...
Milioane de români rămân fără pensii, în prag de Paşte! Veste teribilă pentru pensionari
FOTO. Cea mai sexy femeie din lume s-a filmat în timp ce se îmbrăca! Fanii...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Au păcălit poporul cu televizorul! Ce înseamnă, de fapt, cifrele scrise de Sorin în baracă,...
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic...
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune...
Ce s-a întâmplat cu relația dintre Nikki Exotika, femeia trans din America, și Igor din...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
Poate fi anulat ITP-ul dacă mașina scoate prea mult fum?
Compania coreeană Hanwha vrea să înfiinţeze în România un hub industrial pentru Europa
Au editat ADN-ul uman cu Inteligența Artificială! Ce-a urmat este ULUITOR
Legea care se va aplica în toată România. Ordin de la UE. Toți românii au...
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Când cresc salariile în România! Breaking news
Cum era Corneliu Vadim Tudor în rolul de părinte? Cum se impunea fostul politician în...
Motivul pentru care Erika Isac s-a ras în cap! Fanii au criticat-o dur: ”Ce nu...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai...
Cum s-a transformat prietenia dintre I.G. Duca și Constantin Stere într-o relație dușmănoasă?