Prima pagină » Știri externe » Prima REACȚIE a lui Andrew Tate după ce a fost pus sub acuzare în Marea Britanie. „Vor să îmi închidă gura”

Prima REACȚIE a lui Andrew Tate după ce a fost pus sub acuzare în Marea Britanie. „Vor să îmi închidă gura”

Prima REACȚIE a lui Andrew Tate după ce a fost pus sub acuzare în Marea Britanie. „Vor să îmi închidă gura”

Celebrul influencer Andrew Tate a reacționat după ce a aflat despre decizia procurorilor din Marea Britanie de a-l pune sub acuzare, pe el și pe fratele său, Tristan.

El susține că a dovedit până în prezent că este genul de persoană care spune numai adevărul, acesta fiind, de altfel, unul dintre motivele pentru care se încearcă eliminarea sa.

„Vor să-mi închidă gura pentru că spun adevărul. Dacă mințeam, atunci mi-ar fi dat voie să vobesc. Mereu au dovedit că se tem atunci când m ceva de zis. Dacă eram un mincinos mi s-ar fi permis să scriu sau să spun tot felul de gunoaie. Dar, până acum s-a dovedit că nu sunt un mincinos ci un bărbat care știe ce se va întâmpla. Pentru acest motiv se tem de mine.

Dacă ați înțelege sclavia sub care trăim, dacă înțelegeți că au fost ascunse idei și adevărul pentru o perioadă foarte lungă. Tot ce vi se spune sunt niște minciuni.

Totuși, este imposibil să vi se ascundă mereu adevărul. În final nu ni se poate interzice să căutăm și să aflăm adevăru. Sunt inamicul public numărul 1. Se încearcă să li se închidă gura oamenilor de la academia mea.  De ce? Pentru că vă învăț cum să faceți bani. Sper că înțelegeți spre ce se îndreaptă această lume. Să aflați adevărul.l”, a scris Andrew Tate pe X.

Procurorii britanici confirmă inculparea fraților Andrew și Tristan Tate

Procurorii britanici au confirmat, miercuri seară, acuzațiile formulate pe numele fraților Andrew și Tristan Tate, printre care se numără viol, vătămare corporală și trafic de persoane.

În total, Andrew și Tristan Tate sunt vizați de 21 de acuzații ale procurorilor britanici.

Pe numele lui Andrew Tate, în vârstă de 38 de ani, au fost formulate zece acuzații, printre care se numără viol, vătămare corporală, trafic de persoane și deținerea unei rețele de prostituție pentru a obține câștiguri materiale, afirmă surse judiciare citate de postul de televiziune Sky News. Acuzațiile se bazează pe probele colectate după reclamații depuse de trei femei.

La rândul său, Tristan Tate, în vârstă de 36 de ani, este vizat de 11 acuzații formulate de o singură femeie, printre care figurează viol, vătămare corporală și trafic de persoane.

CITEȘTE ȘI:

VIDEO | Procurorii britanici confirmă inculparea fraților Andrew și Tristan TATE /Care sunt acuzațiile

Andrew Tate și fratele său Tristan vor fi EXTRĂDAȚI în Marea Britanie, după procesul din România

Sursa foto: Profimedia

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
BREAKING! Cazul Georgescu. Ce urmează după arestul preventiv și ce va păți acum fostul candidat
Digi24
Reacția sfâșietoare a tatălui tinerei ucise în Olt, după ce suspectul crimei s-a predat în Elveția
Cancan.ro
Ce scrie presa din Elveţia despre Vlad Bălțățeanu Tânărul urmează să fie extrădat în România
Prosport.ro
Nadia Comăneci, surpriză colosală pentru români pregătită diseară la Paris în cel mai luxos show de modă al lumii! EXCLUSIV
Adevarul
Un român plecat la muncă în Irlanda povestește cât câștigă în construcții și cum și-a găsit de lucru: „E destul de bine plătit pentru un începător”
Mediafax
UCIGAȘUL nevăzut: Boala de care mor mai mult de jumătate din români
Click
Călin Georgescu, 30 de zile în arest preventiv. Curtea de Apel București a dat verdictul
Digi24
Ce se întâmplă de la 1 octombrie cu rovinietele încă valabile. Cine le mai poate folosi până la expirare și cât vor costa cele noi
Cancan.ro
Prima reacție a familiei Valentinei după ce Vlad Bălțățeanu s-a predat poliției. Ce spune tatăl fetei
Ce se întâmplă doctore
Arbitrul Gheorghe Moldovan și-a pus capăt zilelor. Bărbatul a lăsat un videoclip de adio în care a dezvăluit motivul pentru care s-a sinucis: „Soția mi-a spus că vrea să mor”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Ceasul asociat cu Max Verstappen și Steve McQueen: TAG Heuer Monaco costă peste 9.000 de euro
Descopera.ro
Cafeaua îți poate perturba somnul și fără să te țină treaz. Iată cum
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Descopera.ro
Lecțiile unor femei care au făcut renovări pe cont propriu
Mediafax Italia
Taxa „invizibilă” care mănâncă din salarii și pensii
Mediafax Spania
MOTORINA SE SCUMPEȘTE! La cât ar putea ajunge un plin de 50 de litri?!