Prima pagină » Știri externe » Proiectul „Freyja” prinde contur: Când ar putea fi gata un prototip al noului scut european antirachetă

Proiectul „Freyja” prinde contur: Când ar putea fi gata un prototip al noului scut european antirachetă

Melania Agiu

Ucraina își dorește ca un prototip al sistemului european antibalistic cu numele de cod „Freyja” să fie gata în prima jumătate a anului viitor, a declarat un înalt oficial ucrainean pentru Reuters.

Davyd Aloian, secretar adjunct al Consiliului Național de Securitate și Apărare al Ucrainei, care coordonează proiectul Freyja, a declarat că un comitet director internațional însărcinat cu estimarea costurilor de cercetare și dezvoltare ar urma să se reunească, pentru prima dată, în curând.

Sondaj Gândul


Crezi că Guvernul Ilie Bolojan ar trebui să ia măsuri pentru scăderea prețurilor benzinei și motorinei?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...

Liderii din 10 țări europene, printre care și președintele ucrainean Volodimir Zelenski, precum și 10 producători din domeniul apărării s-au reunit, în cadrul unui summit organizat la Paris, în urmă cu două săptămâni, pentru a lansa oficial coaliția antibalistică.

„Având în vedere că lucrăm într-un interval de timp atât de scurt, ne-am propus un obiectiv ambițios: să avem un MVP (produs minim viabil) gata până în prima jumătate a anului viitor”, a spus Aloian.

„Este vorba despre un prototip care poate deja să demonstreze primele sale rezultate practice.”

Ucraina depinde în mod cronic de sistemele de apărare aeriană Patriot fabricate în SUA, care reprezintă singura armă din arsenalul său capabilă să doboare în mod fiabil rachetele balistice rusești, care se deplasează cu o viteză de câteva ori mai mare decât cea a sunetului.

Aprovizionarea cu rachete Patriot a fost, însă, afectată de instabilitatea politică, stocurile reduse și ciclul de producție îndelungat, precizează analiștii Reuters.

Liderul ucrainean a declarat că speră ca sistemul „Freyja” să devină operațional în decurs de un an.

Kievul se așteaptă ca aliații săi să contribuie cu tehnologie, precum radare moderne, senzori și expertiză în domeniul sistemelor electronice de ghidare și control al rachetelor.

Ce companii din apărare s-au alăturat proiectului „Freyja”

Printre companiile din domeniul apărării care s-au alăturat până acum acestui efort se numără Eurosam – care produce sistemul de interceptare SAMP-T –, precum și Leonardo, Thales și Saab.

Producătorul ucrainean de rachete și drone Fire Point, care a dezvoltat racheta de croazieră Flamingo, a declarat că va fi partenerul industrial principal al proiectului.

Luna trecută, compania a anunțat încheierea unui acord cu producătorul german de echipamente de apărare Hensoldt pentru furnizarea de sisteme radar în cadrul proiectului.

Ce este „Freyja”

Freyja reprezintă o încercare de a crea o alternativă mai ieftină la sistemul Patriot, pe care se bazează și multe țări europene. Alte sisteme de apărare aeriană, precum sistemul franco-italian SAMP/T și sistemul german IRIS-T, nu s-au dovedit încă capabile să doboare rachete balistice.

Producătorilor li s-a încredințat sarcina de a dezvolta un cadru pentru un sistem cu piese interschimbabile, a explicat Aloian.

„Logica generală a acestui sistem constă în faptul că este o arhitectură deschisă”, a spus el. „Așadar, dacă Danemarca spune «Vreau sistemul Freyja cu un radar Weibel fabricat în Danemarca», nu este nicio problemă. Dacă Suedia spune că vrea sistemul Saab, nici asta nu reprezintă o problemă.”

Din coaliția nou înființată, la reuniunea Coaliției de Voință de la Paris, de luna aceasta, fac parte zece țări: Ucraina, Franța, Germania, Marea Britanie, Italia, Spania, Țările de jos, Norvegia, Suedia și Danemarca.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Marele câștigător: RUSIA. Europa riscă să cadă în capcana dronelor
Digi24
Un blogger rus, susținător al războiului, care l-a numit pe Putin „criminal de război”, a fost internat într-un spital de psihiatrie
Cancan.ro
Prima fotografie cu Rareș Cojoc și noua iubită. Cei doi sunt în vacanță
Prosport.ro
Gigi Becali a decis ce face cu toții banii când se trece la euro digital: Luțu și soția Luminița, direct vizați!
Adevarul
A încălcat Nicușor Dan Constituția în negocierile pentru formarea Guvernului? Explicațiile judecătorului Augustin Zegrean
Mediafax
Destinația care NU EXISTĂ pe nicio hartă a stârnit o adevărată OBSESIE
Click
Cât ajung românii să dea darul de nuntă în 2026. „În euro, că voiau să își ia apartament”
Digi24
„Mă gândesc mereu la asta”. Putin cere rușilor să înțeleagă importanța războiului și dă vina pe Lenin pentru conflictul din Donbas
Cancan.ro
S-a subțiat porția de bani din TV! Din ce mai scoate Dani Oțil profit, după ce încasările din producție s-au prăbușit
Ce se întâmplă doctore
„Ajungeam acasă și plângeam în fiecare zi.” Drama trăită de Marc Cucurella departe de terenul de fotbal: ce diagnostic a primit fiul său
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Top 5 cele mai eficiente mașini electrice. Cât de eficientă este o DACIA SPRING?
Descopera.ro
Albert Einstein a greșit?! Un studiu răstoarnă tot ce știm!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Alooo…iubito, în ce ești îmbrăcată?
Descopera.ro
Telefonul îți poate modifica corpul fără să-ți dai seama