Prima pagină » Știri externe » Răsturnare de situație după anunțul privind recuperarea a peste 40 de cadavre din zona prăbușirii avionului AirAsia

Răsturnare de situație după anunțul privind recuperarea a peste 40 de cadavre din zona prăbușirii avionului AirAsia

Răsturnare de situație după anunțul privind recuperarea a peste 40 de cadavre din zona prăbușirii avionului AirAsia
Fragmentele depistate marți în Marea Java sunt cele ale "avionului AirAsia" dispărut duminică la scurt timp după decolarea din cel de-al doilea oraș indonezian cu destinația Singapore, a declarat pentru AFP directorul general al aviației civile indoneziene.

Trei cadavre au fost recuperate până în prezent în Indonezia de echipele de căutare a epavei avionului AirAsia, care s-a prăbușit în Marea Java, a anunțat, marți, șeful Agenției naționale de intervenție, după ce un oficial a menționat anterior recuperarea a 40 de cadavre, relatează AFP.

„Am recuperat astăzi trei cadavre, care se află în prezent pe nava de război Bung Tomo”, a declarat directorul agenției, Bambang Soelistyo, într-o conferință de presă, precizând că este vorba despre două femei și un bărbat.

Purtătorul de cuvânt al Marinei indoneziene, Manahan Simorangkir, a declarat anterior pentru AFP că o navă de război a recuperat peste 40 de cadavre din mare. Ulterior, el a afirmat că a fost vorba despre o neînțelegere în cadrul echipei sale.

Avionul Airbus A320-200, care avea la bord 162 de persoane, s-a prăbușit duminică, la scurt timp după decolarea din Surabaya, cel de-al doilea oraș din Indonezia.

Luminita Bogdan, [email protected]

Știrea inițială

Peste 40 de cadavre au fost recuperate marți din Marea Java, în timpul operațiunilor de căutare a avionului AirAsia, dispărut în largul Indoneziei, a declarat pentru AFP o purtătoare de cuvânt a marinei naționale.

„Potrivit radioului militar, nava de război Bung Tomo a recuperat 40 de cadavre, iar numărul lor crește. Sunt foarte ocupați acum”, a precizat Manahan Simorangkir.

Fragmentele depistate marți în Marea Java sunt cele ale „avionului AirAsia” dispărut duminică la scurt timp după decolarea din cel de-al doilea oraș indonezian cu destinația Singapore.

„Pentru moment, se poate confirma că este avionul AirAsia, iar ministrul Transporturilor va pleca în scurt timp către Pangkalan Bun”, în zona căutărilor, unde au fost descoperite fragmentele respective, a adăugat Djoko Murjatmodjo.

Un prim cadavru care plutea în Marea Java a fost descoperit marți în zona în care au loc căutări pentru găsirea avionului AirAsia dispărut duminică la scurt timp după decolarea din cel de-al doilea oraș ca mărime din Indonezia cu destinația Singapore, relatează AFP.

„La ora 13.25 (08.25 ora României), am văzut un obiect plutitor care semăna cu cadavrul unui pasager” al aeronavei care a dispărut duminică la scurt timp după decolare, a declarat directorul agenției naționale indoneziene de căutare și salvare, Bambang Soelistyo, în timp ce televiziunea difuza imagini cu cadavrul ce plutea pe apă.

„Pe baza observațiilor efectuate de echipele de căutare și salvare, au fost găsite obiecte importante precum o ușă pentru pasageri și o ușă de cală. Acestea au fost găsite în mare, la 100 de mile (160 de kilometri) sud-vest de Pangkalan Bun”, oraș din centrul regiunii Kalimantan, pe insula Borneo, a precizatdirectorul general al aviației civile indoneziene
 

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Marcel Ciolacu despre participarea lui Nicușor Dan la Consiliul de Pace: „Aș fi decis din prima zi că trebuie să mergem în Statele Unite, să stăm la aceeași masă cu Trump”
Digi24
„Patrioții furioși” ai Rusiei întorc armele împotriva lui Putin. Cum a ajuns „țarul cel bun” să fie văzut ca impostorul de la Kremlin
Cancan.ro
Moarte violentă pentru Gheorghe Chindriș. Cum a fost ucis fostul director la Cupru Min
Prosport.ro
FOTO. Transformarea Larisei Iordache. Cum arată după ce a născut
Adevarul
Ce ne rezervă 2026 pentru fiecare zodie, conform horoscopului chinezesc. Anul „Calului de foc” începe pe 17 februarie
Mediafax
Florin Barbu: „Ministerul Agriculturii a fost singurul minister care în anul 2025 a avut o economie de 14% la fondul de salarii.”
Click
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cancan.ro
Persoanele care ar putea să nu mai plătească impozite deloc. Bolojan a făcut anunțul
Ce se întâmplă doctore
O mai știți pe Fata Morgana?! Cum arată acum după ce a învins cancerul de piele. Imagini senzuale cu bruneta
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Citatul zilei de la Enzo Ferrari, omul care ura vacanțele: „Nu am plecat niciodată într-o călătorie adevărată”
Descopera.ro
Singurul animal care nu moare de bătrânețe!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. O femeie goală pușcă primește în casă curierul. Îl duce în dormitor şi...
Descopera.ro
O nouă rundă de negocieri de pace privind Ucraina