Prima pagină » Actualitate » Război Israel-Hamas, ziua 117: Tel Avivul acuză UNRWA că a „angajat masiv teroriști” Hamas/IDF a recunoscut: „Da, am făcut asta!”

Război Israel-Hamas, ziua 117: Tel Avivul acuză UNRWA că a „angajat masiv teroriști” Hamas/IDF a recunoscut: „Da, am făcut asta!”

Război Israel-Hamas, ziua 117: Tel Avivul acuză UNRWA că a „angajat masiv teroriști” Hamas/IDF a recunoscut: „Da, am făcut asta!”

Guvernul israelian a acuzat Agenţia ONU pentru refugiaţii palestinieni (UNRWA) că „este compromisă fundamental”, în special pentru că a permis mişcării islamiste Hamas „să-i folosească infrastructurile” pentru a-şi desfăşura activităţile militare.

De asemenea, UNRWA este acuzată că i-a ascuns pe luptătorii mișcării palestiniene.

„UNRWA s-a bazat pe Hamas”

„Agenţia a angajat masiv terorişti” printre cei 13.000 de angajaţi ai săi în Fâșia Gaza şi „s-a bazat pe Hamas pentru distribuirea ajutorului”, a afirmat purtătorul de cuvânt al Guvernului israelian, Eylon Levy, într-o înregistrare video.

Nicio organizaţie nu poate „înlocui” UNRWA, pusă sub semnul întrebării de Israel, pentru a ajuta populaţia din Fâşia Gaza, a reacționat coordonatoarea umanitară a ONU pentru acest teritoriu, Sigrid Kaag.

„Nu există în niciun fel o organizaţie capabilă să înlocuiască sau să substituie capacitatea enormă, structura UNRWA şi cunoştinţele lor despre populaţia din Gaza”, a explicat Sigrid Kaag presei la sediul ONU, după o reuniune cu uşile închise a Consiliului de Securitate.

12 ţări şi-au suspendat donaţiile către UNRWA după acuzaţiile israeliene conform cărora mai mulţi membri ai personalului agenţiei ar fi fost implicaţi în atacul Hamas asupra teritoriului israelian de la 7 octombrie anul trecut.

Printre ţările care şi-au suspendat finanţarea se numără Statele Unite, Canada, Germania şi Japonia.

IDF, anunț major legat de tunelurile Hamas

Armata israeliană a admis că a introdus „cantităţi mari de apă” în tunelurile folosite de mişcarea islamistă palestiniană Hamas în Fâşia Gaza pentru a le „neutraliza”.

În același timp, IDF a dat asigurări că a avut grijă să nu compromită accesul la apă potabilă al populaţiei civile.

„Au fost dezvoltate diverse instrumente pentru a trimite cantităţi mari de apă în tuneluri (…)”, a indicat IDF într-un comunicat preluat de Times of Israel.

„Această capacitate a fost dezvoltată profesional, incluzând analiza caracteristicilor solului şi ale canalizărilor” în zonele afectate pentru a se asigura că nu există nicio deteriorare a pânzelor freatice, a precizat IDF.

Supranumit „metroul din Gaza” de militarii israelieni, labirintul de galerii săpate de Hamas sub Fâşia Gaza a fost folosit pentru prima dată pentru a evita blocada impusă de Israel după ce Hamas a preluat puterea în acest teritoriu în 2007.

Sute de galerii au fost săpate sub graniţa cu Sinaiul egiptean, devenind căi de circulaţie pentru oameni, bunuri, arme şi muniţii între Gaza şi lumea exterioară.

După războiul dintre Israel şi Hamas, în 2014, Hamas a extins reţeaua din care luptătorii săi pot ieşi pentru a lansa rachete spre teritoriul israelian.

Într-un studiu publicat pe 17 octombrie, Institutul de război al Academiei Militare americane „West Point” menţionează 1.300 de galerii de peste 500 de kilometri.

„Anunţăm suspendarea operaţiunilor militare”

Brigăzile Hezbollah din Irak, o puternică grupare armată, au anunţat marţi seară, 30 ianuarie, „suspendarea operaţiunilor militare” împotriva trupelor americane”.

Anunțul a venit la scurt timp după ce Casa Albă a transmis că va recurge la represalii în urma atacului cu drone din Iordania, care a dus la moartea a trei dintre soldaţii americani.

„Anunţăm suspendarea operaţiunilor noastre militare şi de securitate împotriva forţelor de ocupaţie, pentru a scuti Guvernul irakian de orice situaţie incomodă”, a anunţat grupul pe site-ul său, într-un comunicat semnat de secretarul general Abu Hussein al-Hamidawi.

Reacţionând la acest anunţ într-un briefing de presă la Washington, purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Pat Ryder, a afirmat că „acţiunile vorbesc mai puternic decât cuvintele”.

„Am îndemnat grupurile sponsorizate de Iran să înceteze atacurile. Nu au făcut-o. Vom răspunde, aşadar, la momentul pe care îl alegem şi după cum ne dorim”, a insistat Ryder.

Duminică, trei soldați soldați americani au fost uciși și aproape 40 răniți într-un atac cu dronă asupra unei baze militare din Iordania.

Preşedintele Joe Biden a promis că va răspunde „în consecință” şi a subliniat că „Iranul este responsabil” pentru furnizarea armelor necesare unei asemenea lovituri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Episod de iarnă severă în România: concluziile ședinței Comitetului ministerial pentru situații de urgență convocat de Ministerul Mediului
Digi24
Denis Kapustin, liderul neonazist al grupării paramilitare Corpul Voluntarilor Ruși, a murit pe front, luptând pentru Kiev
Cancan.ro
Cum a reacționat Bianca Drăgușanu după ce Alina Pușcău a fost ‘demascată’ pe TikTok: 'Nu e o mare vedetă în SUA, nu știe nimeni despre ea'
Prosport.ro
FOTO. Natalia Mateuț, spectaculoasă de ziua ei. Apariție rară a tatălui ei, legendarul Dorin Mateuț
Adevarul
Gest disperat al unui cabanier: „Plătiți cât vă permiteți. E primul an în care nu am oaspeți de Crăciun”
Mediafax
O măgăriță este vedeta Operei din New York. Agent: „Este fabuloasă”
Click
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Digi24
Mirabela Grădinaru, despre cum i s-a schimbat viața de când Nicușor Dan e președinte: „Ulterior am obținut și acest drept”
Cancan.ro
Județul din România în care au fost găsite 19 persoane decedate în cele 2 zile de Crăciun. Nu s-a mai putut face nimic pentru ei
Ce se întâmplă doctore
Mihai Voropchievici avertizează: Această zodie este vizată de o forță malefică, pe final de 2025
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Prezentare video Renault Clio 6. Dacia Sandero va primi același motor de 1,8 litri ca și modelul francez
Descopera.ro
Ce lichide să nu verși niciodată în chiuvetă și de ce?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-a pus dracu' să-mi iau păpușă gonflabilă inteligentă!
Descopera.ro
Trendul „detoxului antiparazitar” îngrijorează medicii