Prima pagină » Știri externe » Reacție dură din Germania, după referendumul din Grecia: „E greu de imaginat”

Reacție dură din Germania, după referendumul din Grecia: „E greu de imaginat”

Reacție dură din Germania, după referendumul din Grecia:
Ministrul german al economiei, Sigmar Gabriel, consideră că orice noi negocieri cu Grecia privind un nou acord de asistență financiară sunt 'greu de imaginat' după ce grecii au respins duminică prin referendum ultimele propuneri ale creditorilor internaționali, transmite AFP.

Premierul grec Alexis Tsipras a ‘tăiat ultimele punți’ între țara sa și Europa, a declarat vice-cancelarul german într-un interviu ce va fi publicat luni de cotidianul Tagesspiegel. ‘După respingerea regulilor de joc ale zonei euro (…), negocieri asupra unor programe de asistență în valoare de miliarde (de euro) sunt greu de imaginat’, a subliniat Sigmar Gabriel.

Reacția sa survine după ce mai mulți oficiali greci, inclusiv ministrul de finanțe Yanis Varoufakis, au declarat că guvernul de la Atena dorește să reia imediat negocierile cu creditorii internaționali (UE și FMI) și să ajungă cât mai repede la un acord cu aceștia pentru un nou program de finanțare, scrie Agerpres.

Recomandarea video

Mediafax
Gigi Becali, dezvăluiri după întâlnirea cu Nicușor Dan la Cotroceni: „În PNL le e frică de Bolojan”
Digi24
Ruptură majoră între Rusia și cea mai mare țară din Asia Centrală. Active de miliarde de dolari au fost blocate la cererea Ucrainei
Cancan.ro
Ilona Stepan, membra a juriului din Moldova la Eurovision, a rupt tăcerea. De ce a primit România 3 puncte, de fapt
Prosport.ro
FOTO. „Vreau să mori”. Mesajul pe care l-a primit campioana de la o „mamă cu trei copii”
Adevarul
Armele pe care dăm miliarde, dar prezintă risc pentru viețile militarilor în război. General NATO: „Există soluții mai ieftine și mai sigure”
Mediafax
Bonul din 2007, greu de imaginat azi! Ce cumpărai cu 18,54 lei și cât ar costa acum același coș
Click
Cum arată cea mai urâtă casă din Timișoara: „A bătut-o pe aia de la București”
Digi24
„La fel, dar diferit”. Cum i-a primit Xi pe Trump și Putin la Beijing și de ce s-a asigurat că diferențele vor fi observate
Cancan.ro
Cine era Georgiana, românca găsită moartă sub ruine în Germania. Avea doar 25 de ani
Ce se întâmplă doctore
Cât câștigă Andra pentru un concert. Suma uriașă pe care o încasează artista. Măruță a dezvăluit TOT
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
Codul Rutier 2026: Amendă de peste 1.000 de lei pentru 51 km/h în localitate. Din iulie, sancțiunea crește
Descopera.ro
Ceva neașteptat a fost găsit într-un oraș vechi de mii de ani
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. -Mămico, noi trăim ca animalele?
Descopera.ro
15 superputeri reale ale albinelor pe care oamenii de știință încă le studiază