Prima pagină » Știri externe » Reacții de indignare la nivel mondial după atacul din Connecticut

Reacții de indignare la nivel mondial după atacul din Connecticut

Reacții de indignare la nivel mondial după atacul din Connecticut
Atacul soldat cu 27 de morți, vineri, într-o școală primară din Connecticut, în Statele Unite, a generat un val de reacții de indignare în lumea întreagă, de la secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, la regina Marii Britanii, Elizabeth II, și Papa Benedict al XVI-lea, relatează AFP.

Atacul soldat cu 27 de morți, vineri, într-o școală primară din Connecticut, în Statele Unite, a generat un val de reacții de indignare în lumea întreagă, de la secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, la regina Marii Britanii, Elizabeth II, și Papa Benedict al XVI-lea, relatează AFP.

Ban i-a scris guvernatorului statului Connecticut (nord-est), Dan Malloy, „pentru a-i transmite profundele sale condoleanțe în fața acestor crime scandaloase”, a afirmat ONU.

„A lua drept ținte niște copii este un act de ură și de neconceput”, apreciază Ban, ale cărui „gânduri și rugăciuni se îndreaptă către familiile victimelor și către toți cei care au fost traumatizați de această crimă oribilă”.

Papa Benedict al XVI-lea și-a exprimat „mâhnirea sinceră” și a calificat acest incident drept o „tragedie inimaginabilă”, într-un mesaj trimis administratorului diocezei din Bridgeport, Statele Unite.

După „această tragedie inimaginabilă, Papa se roagă la Dumnezeu să îi consoleze pe toți cei care și-au pierdut o ființă dragă și să susțină toată această comunitate”, se arată în mesajul Papei.

Regina Marii Britanii – care de obicei își limitează comentariile despre actualitate la evenimente care se petrec în țările Commonwealth – i-a adresat vineri seara un mesaj președintelui american Barack Obama pentru a-și exprima emoția.

„Am fost profund bulversată și întristată să aflu despre pierderea oribilă de vieți omenești de astăzi din Newtown, Connecticut, în special că au fost atât de mulți copii printre morți”, a scris regina, care și-a exprimat, împreună cu soțul său, Prințul Philip, compasiunea pentru președintele și poporul american „în aceste vremuri dificile”.

Tot la Londra, premierul David Cameron s-a declarat și el „șocat și profund întristat de acest incident armat oribil care a provocat moartea și rănirea atâtor persoane nevinovate”.

„Ți se zdrobește inima când te gândești la aceste persoane ai căror copii au fost luați la o vârstă atât de fragedă, în timp ce aveau toată viața înainte”, a declarat el.

Președintele francez François Hollande s-a declarat și el „îngrozit” de masacru.

„Vestea (…) m-a îngrozit (și) vreau să îmi exprim toată compasiunea și consternarea”, a scris el într-un mesaj adresat lui Obama și transmis AFP.

„În acest moment atât de dureros pentru Statele Unite, vă adresez condoleanțele mele întristate, în numele meu personal și în numele poporului francez. V-aș fi recunoscător să le transmiteți familiilor victimelor solidaritatea mea în această încercare crudă”, își încheie el mesajul.

Cancelarul german Angela Merkel s-a declarat „profund întristată” de veștile venite din Newtown. Acest atac „a adus, chiar înainte de Crăciun, o mâhnire de nedescris unui număr mare de familii”, a adăugat ea, afirmând că are „inima grea atunci când se gândește la elevii și profesorii asasinați”.

Premierul Victor Ponta a transmis o scrisoare de condoleanțe președintelui SUA, Barack Obama, în care își exprimă profundul regret, în numele său personal și al Guvernului României, față de tragicul și șocantul eveniment din 14 decembrie, la o școală din Connecticut, informează Guvernul.

„Aș vrea să îmi exprim șocul după schimbul de focuri tragic”, a declarat șefa diplomației europene, Catherine Ashton, într-un comunicat, adăugând că se gândește „la victime, la familiile lor și la poporul american în acest moment dificil”.

În opinia președintelui Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, „au fost distruse vieți tinere purtătoare de speranță”. „Am aflat despre acest incident tragic din Connecticut cu un șoc profund și cu oroare”, a afirmat el, transmițând „sincere condoleanțe” în numele Comisiei Europene și al său personal.

Președintele mexican Enrique Peña Nieto și-a exprimat și el „solidaritatea cu poporul american și președintele Obama” după „tragedia” de la școala din Newtown.

În Canada, premierul Stephen Harper a calificat drept o „veste groaznică” atacul, precizând pe contul său de Twitter că” cetățenii canadieni se roagă pentru elevii și familiile din Connecticut care au fost loviți de această violență de neimaginat”.

La rândul său, liderul opoziției de stânga din Canada, Thomas Mulcair, din cadrul Noului Partid Democratic, a subliniat că „durerea și teama la care suntem martori depășesc înțelegerea. Școlile ar trebui să fie locuri sigure în care copiii să învețe, să crească și să se dezvolte”.

„Faptul că un număr așa de mare de copii a fost ținta unui ucigaș ne răstoarnă convingerile profunde și ideea pe care ne-am făcut-o despre societatea noastră. Va veni timpul să reflectăm la ceea ce s-a întâmplat și la mijloacele ce trebuie adoptate pentru a împiedica tragedii similare”, a adăugat el, făcând aluzie la controlul armelor de foc.

Și Iranul a condamnat acest „masacru” și le-a transmis condoleanțe familiilor victimelor, potrivit agenției Mehr.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe, Ramin Mehmanparast, a „condamnat masacrul copiilor americani (…) și a prezentat condoleanțe familiilor victimelor, exprimându-și regretul față de un astfel de incident”.

El a cerut, de asemenea, „societății americane să participe la o mișcare de luptă împotriva războiului și masacrării unor persoane nevinovate din întreaga lume”.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Fostul șef ANPC a luat „țeapă” cu biletul la concertul Metallica
Digi24
Xi Jinping în spatele ușilor închise: cele două laturi ale președintelui chinez și cum tratează puterile mijlocii
Cancan.ro
Pe ce dată s-au despărțit Cabral și Andreea Ibacka, de fapt! Lumea habar nu avea
Prosport.ro
FOTO. „Cea mai frumoasă femeie de pe planetă”. S-a căsătorit cu Eugenia și a spus-o fără ocolișuri
Adevarul
Cea mai nefericită combinație pentru România: recesiune plus inflație de 10,7%. Cine a băgat țara în criză
Mediafax
Traian Băsescu crede că Bolojan va candida la Președinția României
Click
Românii au ales cel mai frumos oraș din țară: „Are problemele lui, dar la capitolul frumusețe nu se compară”
Digi24
Eroul lui Alex. Mărturia lui Mihail Soare, salvatorul care l-a zărit pe copil cu coada ochiului, din elicopter: Nici nu putea să plângă
Cancan.ro
‼️ANUNȚUL făcut de medici despre starea de sănătate a lui Alexandru, băiețelul de 5 ani dispărut în Sibiu
Ce se întâmplă doctore
Cabral și Andreea Ibacka divorțează. Prima reacție a prezentatorului de la PRO TV
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Astra Arad va produce vagoane de tren cu destinație specială pentru NATO. La ce vor fi folosite
Descopera.ro
Ce s-ar întâmpla dacă rotația Pământului s-ar schimba?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: - Vreau să fac schimbul de ulei. Mecanicul: - Ce maşină e?
Descopera.ro
Patronii de restaurante, supărați pe clienții care împart o singură porție de mâncare