Prima pagină » Știri externe » Reacțiile comice ale ambasadelor Iranului la amenințarea lui Trump că va declanșa „iadul”: „Flintstones și Imperiul Persan”/„Ia-o mai ușor, Tigrule”

Reacțiile comice ale ambasadelor Iranului la amenințarea lui Trump că va declanșa „iadul”: „Flintstones și Imperiul Persan”/„Ia-o mai ușor, Tigrule”

Donald Trump a amenințat Iranul cu bombardarea infrastructurii electrice dacă Strâmtoarea Ormuz nu este redeschisă până marți, 20:00 (după Ora Coastei de Est).  Războiul declanșat de el pentru decapitarea conducerii și denuclearizarea Iranului,  ar fi trebuit să dureze câteva ore. S-a transformat într-un război de uzură prelungit cu aeronave, rachete balistice și drone „kamikaze”, în care au fost atacate țări arabe din Golful Persic, perturbând producția petrolieră și turismul regional. Trump este  presat de alegerile de la mijlocul mandatului din noiembrie 2026. Încă speră la o cale de ieșire rapidă prin negocieri, intimidare și chiar bombardamente. Însă, Iranul nu pare să cedeze. 

Președintele a impus un ultimatum pe care l-a prelungit până pe 6 aprilie.  SUA, care au atacat Iranul din 28 februarie, sunt grav afectate de criza petrolieră după ce Iran a blocat tranzitul petrolier din Strâmtoarea Ormuz.

„Marţi va fi Ziua centralelor electrice şi Ziua podurilor, toate într-una, în Iran. Nu va mai fi nimic asemănător!!! Deschideţi dracului Strâmtoarea, nenorociţilor, sau veţi ajunge în iad”, a scris Trump pe Truth Social duminică dimineaţă.

Când expiră ultimatumul lui Trump

Într-o altă postare a stabilit și un nou termen-limită când va începe bombardarea centralelor electrice și a podurilor:

„Marţi, ora 20:00, ora Coastei de Est!”

Adică, ora 3 dimineața după ora României. Potrivit ultimelor informații, iranienii au refuzat propunerile mediatorilor pentru armistițiu. Trump a anunțat că în această seară va ține o conferință de presă în care va vorbi despre misiunea de salvare a pilotului al cărui avion a fost doborât în Iran.

Reacțiile ambasadelor Iranului din lume

Aproape toate amasadele Iranului din lume au avut reacți comice la amenințarea președintelui american.

Ambasada Iranului în Bulgaria: „Ia-o mai ușor, tigrule. Păstrează-ți calmul”.

„Trump chiar acum” – caricatură cu președintele american care se sufocă după ce a încercat să pătrundă prin Strâmtoarea Ormuz, dar nu încape. Replica „Nu pot să respir” îi aparține șoferului de culoare american, George Floyd, ucis de polițistul Derek Chauvin după ce a fost asfixiat cu piciorul apăsat la gât.

Ambasada Iranului în Zimbabwe: „Trump, te rugăm, vorbește. Suntem plictisiți. Următoarea cerere, vă rugăm”.

„Am pierdut cheile”, a continuat ambasada.

Ambasada Iranului în Africa de Sud: „Taci. Cheia este sub ghiveciul de flori. Doar deschide-le prietenilor”.

Ambasada Iranului din Africa de Sud a continuat:

„Flinstones și Imperiul Persan”.

„Epoca de Piatră? Pe vremea când voi încă trăiați în peșteri căutând după foc, noi ne inscripționam drepturile omului pe Cilindrul lui Cirus. Am îndurat furtuna invaziilor lui Alexandru cel Mare și al mongolilor și am rezistat. Pentru că Iranul nu este doar o țară, este o civilizație”. 

Ambasada a adăugat:

„Ar fi bine să vă gândiţi serios la Amendamentul 25, Secţiunea 4”, făcând aparent referire la prevederea constituţională care permite vicepreşedintelui şi majorităţii cabinetului să declare preşedintele inapt pentru funcţie.”

Ambasada Iranului în India: „Înjurăturile și aruncarea insultelor arată cum se comportă puștii ratați și supărați.”

Criticile au fost foarte dure și din partea ambasadelor Iranului din Austria și Regatul Unit al Marii Britanii.

„#POTUS a coborât la un nivel fără precedent de implorare, amestecat cu grosolănie amară, lipsită de conţinut, şi ameninţări. Disperarea este aproape palpabilă, curgând din fiecare silabă – mai ales din injuriile aruncate la întâmplare”, subliniind că atacarea infrastructurii civile este o crimă de război. A adăugat: „Un avertisment suplimentar: protejaţi toţi minorii sub 18 ani de expunerea la retorica lui Trump.”

„„Este mai bine să ţii gura închisă şi să-i laşi pe oameni să creadă că eşti prost decât să o deschizi şi să înlături orice îndoială”


Sursa Foto: Shutterstock

Sursa Video: Digi24

Autorul recomandă: Donald Trump: „Totul merge extrem de bine în Iran. Armele rușilor și ale chinezilor au fost inutile împotriva noastră”

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Controversă digitală. Prietenos sau pasiv-agresiv? Un emoji, două generații
Digi24
Unde se poate călători în siguranță în 2026: Top 10 cele mai sigure țări
Cancan.ro
Medicii au refuzat dorința familiei lui Mircea Lucescu. Conducerea Spitalului Universitar, de neclintit chiar și după venirea lui Răzvan Lucescu
Prosport.ro
FOTO. Și-a trădat prietena și a avut o aventură cu soțul acesteia
Adevarul
Ce s-a ales de utilajele „minune” pentru topirea zăpezii lăsate moștenire de administrația Firea. Explicațiile Primăriei Capitalei
Mediafax
Donald Trump refuză invitația de a veni în România
Click
Cum au ajuns să-și împartă treburile în gospodărie Anca Țurcașiu și iubitul ei: „Trăim unul pentru celălalt”
Digi24
Dezamăgirea unei tinere care și-a cumpărat o casă ieftină în Sicilia, entuziasmată după ce a văzut un clip viral
Cancan.ro
-12 grade Celsius până de Paște, în București. Meteorologii Accuweather anunță o scădere drastică de temperatura în Capitală
Ce se întâmplă doctore
Ce s-a ales de Mircea Radu, fostul prezentator de la „Din dragoste”? Și-a schimbat radical viața și a dispărut din lumina reflectoarelor
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Cârlig de remorcă neomologat: Cât e amenda în 2026 și ce trebuie să faci ca să intri în legalitate
Descopera.ro
De ce câmpul magnetic al planetei Saturn este deformat?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: - -Nu vă suparați, doamna doctor, mi-e ruşine să spun, sufăr de ...
Descopera.ro
Cazul medical uluitor al unei adolescente: cum a descoperit că este alergică la apă?