Prima pagină » Știri externe » Șaisprezece persoane au murit și 21 au fost rănite, pe o autostradă din Turcia. Printre victime sunt și pompieri și jurnaliști care se duceau la locul altui accident rutier

Șaisprezece persoane au murit și 21 au fost rănite, pe o autostradă din Turcia. Printre victime sunt și pompieri și jurnaliști care se duceau la locul altui accident rutier

Șaisprezece persoane au murit și 21 au fost rănite, pe o autostradă din Turcia. Printre victime sunt și pompieri și jurnaliști care se duceau la locul altui accident rutier

O ambulanță, o autospecială de pompieri și vehiculul unei echipe de jurnaliști – care erau pe drum pentru a interveni, respectiv acoperi un accident – au fost lovite din plin de un autobuz cu pasageri care mergea pe aceeași autostradă din Turcia, au anunțat autoritățile, citate de AFP.

În urma impactului de pe autostrada din sud-estul Turciei, 16 persoane au murit și 21 au fost rănite, după cum a detaliat declarat sâmbătă guvernatorul provinciei Gaziantep, relatează publicația Ouest-France, care citează AFP.

„În total, 15 dintre cetățenii noștri au murit și 22 au fost răniți într-un accident în care au fost implicate un autobuz și o ambulanță, între Gaziantep și Nizip”, a declarat inițial Davut Gul, guvernatorul provinciei Gaziantep, potrivit AFP.

Potrivit guvernatorului, printre victimele care și-au pierdut viața se numărau trei pompieri, doi lucrători de urgență și doi jurnaliști.

Cel de-al șaisprezecelea deces a fost confirmat la scurt timp.

În imaginile care au apărut în spațiul public de vede cum partea din spate a unei ambulanțe a fost smulsă, iar în jurul ei erau împrăștiate resturi metalice.

La fața locului, au ajuns și guvernatorul provinciei și oficialii care anchetează circumstanțele accidentului tragic.

Și președintele Turciei, Recep Tayyip Erdoğan, a transmis pe Twitter un mesaj de condoleanțe familiilor celor decedați și urări de recuperare ușoară pentru răniți.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Guvernul Niculescu, cu lista pe masa Parlamentului. Cine sunt cei 19 membri propuși pentru noul Cabinet
Digi24
VIDEO. Momentul în care o adolescentă s-a ridicat din sicriu la propriul ei priveghi
Cancan.ro
Avem înregistrarea cu mesajul de adio al Mădălinei Apostol. Ultimele cuvinte înainte de tragedie
Prosport.ro
L-a învins pe Chivu și a anunțat că divorțează de Alina după 7 ani: „Am luat decizia împreună”
Adevarul
Orașul din România unde lucrau peste 19.000 de oameni. Din marile uzine au mai rămas ruine și un turn uriaș
Mediafax
Lovitură pentru dosarul independenței Cataloniei! Carles Puigdemont, soțul româncei Marcela Topor, scapă de plata a 4 milioane de euro
Click
„Cerșetorul cu Lexus” din Iași a strâns 9.147 de lei în opt ore! Poliția Locală i-a confiscat banii
Digi24
O doctoriță băută a provocat un accident rutier în drum spre spital, unde urma să intre de gardă
Cancan.ro
Mircea N. Stoian o face praf pe Gina Pistol și o acuză ca și-a bătut joc de Florin Piersic la Masterchef
Ce se întâmplă doctore
La ce folosește, de fapt, sertarul de sub aragaz sau cuptor. Mulți îl folosesc greșit, fără să știe
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Producătorii auto din China ar putea fi avantajați de noile reguli UE privind industria auto europeană
Descopera.ro
Ce presupune dieta nordică? Un studiu amplu arată că ne-ar putea ajuta să trăim mai mult
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Descopera.ro
Ce țară a redus programul săptămânal de lucru chiar între cele două tururi ale alegerilor prezidențiale?
Mediafax Italia
Lovitură pentru mașinile cu numere străine! Ce prevede Noul Cod rutier?!
Mediafax Spania
Mesajul CIUDAT al lui Trump. Ce a vrut să spună?!