Prima pagină » Știri externe » „Schimbare de regim“ la Budapesta: După doisprezece ani, steagul Uniunii Europene a fost arborat din nou pe clădirea Parlamentului maghiar

„Schimbare de regim“ la Budapesta: După doisprezece ani, steagul Uniunii Europene a fost arborat din nou pe clădirea Parlamentului maghiar

Melania Agiu
Sursă foto: Gabor Koros / 24.hu

Ágnes Forsthoffer a fost aleasă, sâmbătă, noua președintă a Parlamentului maghiar, iar prima sa decizie a fost ca, după 12 ani, steagul Uniunii Europene să fie arborat din nou pe clădirea Parlamentului din Budapesta.

„Ziua de astăzi deschide o oportunitate istorică pentru poporul maghiar; se apropie schimbări care vor marca începutul unei noi ere în istoria democrației parlamentare maghiare”, a declarat sâmbătă Ágnes Forsthoffer (Tisza), noua președintă aleasă a Adunării Naționale.

Potrivit publicației Szabad Magyar Szó, nici grupul parlamentar al Fidesz, nici cel al KDNP, nici cel al Mi Hazánk nu a aplaudat anunțul privind reinstalarea drapelului Uniunii Europene.

Forsthoffer a afirmat că acest steag reprezintă simbolul a ceea ce maghiarii au acceptat în urmă cu douăzeci și doi de ani, fiind un semn simbolic al faptului că „vom fi din nou membri respectați ai Uniunii Europene”.

În discursul rostit sâmbătă, în cadrul ședinței constitutive, după alegerea sa și depunerea solemnă a jurământului, Ágnes Forsthoffer a subliniat că Parlamentul nu trebuie să fie sediul partidelor, „ci trebuie să redevină căminul națiunii maghiare, casa Ungariei”. Nu este un centru al puterii, ci un sanctuar al voinței națiunii; această clădire va fi din nou casa modestiei și a umilinței, a serviciului și a dorinței de a acționa – a declarat ea.

Președintele Parlamentului a anunțat că prima sa decizie este ca, după doisprezece ani, steagul Uniunii Europene să fie arborat din nou pe clădirea Parlamentului. László Kövér îl îndepărtase de pe fațadă încă din 2014.

La câteva minute după anunțul președintelui Camerei, steagul Uniunii Europene a fost din nou arborat pe clădirea Parlamentului.


RECOMANDĂRILE AUTORULUI:

Péter Magyar a fost ales prim-ministru de Parlamentul de la Budapesta și devine oficial al optulea premier al Ungariei după căderea comunismului

Ungaria are un nou Parlament. Viktor Orban își încheie oficial mandatul de 16 ani la conducerea statului

Care va fi prima vizită externă a lui Péter Magyar în calitate de premier al Ungariei. Șeful partidului TISZA pleacă la scurt timp după jurământ

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Mutare surpriză în AUR! Muhammad Murad vrea să îi propună lui Călin Georgescu șefia partidului
Digi24
Recompensă de până la 20 de milioane de dolari pentru oricine furnizează informații despre instalațiile nucleare ale Iranului
Cancan.ro
Pozele Claudiei Ion, pe site-urile pentru adulți!!! Avem dovada
Prosport.ro
Alexandru Țiriac a pus ochii pe minunea chinezească de 3.000.000 de euro, care a depășit 500 km/h
Adevarul
Razie în centrul Moscovei. Sute de tineri au fost luați din parc, duși la secție și presați să semneze contracte cu Armata
Mediafax
Ursula, anunț important pentru România! Milioane de euro pentru securitatea la Marea Neagră
Click
Schimbare uriașă pe WhatsApp! Funcția mult așteptată. Ce le permite utilizatorilor să facă
Digi24
Scandal uriaș de spionaj în SUA. Cine este Alice Huang, femeia care a avut o relație secretă cu șeful Nvidia și a trimis date în China
Cancan.ro
Cine câștigă Asia Express 2026, de fapt. Surpriza la care puțini se așteptau
Ce se întâmplă doctore
La 81 de ani, arată senzațional! Actrița din „Blade Runner” a stârnit un val de reacții cu o fotografie în costum de baie: „Ireală!”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Hyundai Kona 2020, un SUV mic pentru nevoile de zi cu zi. Merită investiția într-un exemplar second-hand?
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Oamenii de știință au descoperit o nouă metodă de a distruge substanțele chimice eterne
Mediafax Italia
Cresc salariile din 2027?! Ce bonusuri sunt pregătite pentru angajați
Mediafax Spania
Trucul cu capace de bere care a devenit viral după ce a apărut într-un serial