Scriitoarea Mioara Cremene a murit la vârsta de 91 de ani

Scriitoarea Mioara Cremene a încetat din viață pe 18 aprilie, la Paris.

Născută pe 6 septembrie 1923, Mioara Cremene a părăsit România în 1969, revenind în țară după Revoluția din 1989. Înscrisă la Conservator (la clasa lui Victor Ion Popa), a debutat editorial în 1951, cu piesa în versuri „Mălina și cei trei ursuleți”, prima dintr-o serie de aproape douăzeci de titluri de cărți pentru copii.

A lansat în țară, după cinci ani de interdicție de publicare, mai multe volume de versuri, un roman, care a obținut premiul Uniunii Scriitorilor din România („Mărirea și decăderea planetei Globus”, 1968), o excelentă carte de memorialistică – „La ce folosește Parisul? Evocări și dileme din exil” (în colaborare cu Mariana Sipoș, 2000) și, în perioada 1993 – 1995, a tradus în colaborare cu fiul ei, Adrian Cremene, scrierile lui Heinrich von Kleist („Opere”, două volume).

ACTUALITATE Ion Cristoiu: „PSD nu vrea prăbușirea Coaliției. Vrea aceeași Coaliție cu un alt premier de la PNL”

23:00

FLASH NEWS Ministrul Sănătății, anunț de ultimă oră în scandalul vaccinurilor. Suma finală de plată este de 3,3 miliarde de lei. Banii ar fi trebuit depuși începând de ieri

22:54

Într-un interviu publicat pe site-ul scriitoarei, Mioara Cremene declara că a ales să îl traducă pe Kleist fiind „una dintre descoperirile pe care le-a făcut în bibliotecile de la Cluj”. „La București trăiam într-o atmosferă de proletcultism. Ce era proletcultismul în ultimă instanță? Ideea că tradiția începe de la noi, cultura începe cu noi, dacă e posibil. Aveam o bibliotecă destul de bună, aveam Ibsen în totalitate, spre exemplu. Iar Ibsen a fost unul dintre autorii mei importanți. În plus, citeam și vorbeam nemțește. La Cluj, l-am descoperit pe Kleist”.

De asemenea, întrebată cum a afectat-o cenzura, poeta afirma în acel interviu că „tot ceea ce se publica mergea la Comitetul Central, la Secția Culturală, de unde se primea acordul. Într-un final, am ajuns în presa pentru copii. Peste 350 de scriitori s-au refugiat acolo. Pentru că puteai spune niște lucruri oneste. Puteai spune povești, puteai da drumul la imaginație”.

În Franța, a realizat scenarii, filme de artă și telefilme („Prietenul meu poetul”, consacrat lui Miron Radu Paraschivescu, „Metropoème”, premiat la Festivalul de la Cannes, în secțiunea Quinzaine des Réalisateurs, 1970), alături de soțul ei, cineastul Sergiu Huzum.