Echilibrul politic, militar și strategic al NATO este într-o schimbare profundă. Summitul NATO de la Ankara este menit să marcheze o schimbare mult mai profundă în cadrul alianței. Europa se reînarmează, SUA își recalibrează rolul, iar Turcia câștigă pondere strategică. Subiectul principal ar putea fi creșterea cheltuielilor europene pentru apărare.
Însă Andrea Gilli, lector în Studii Strategice la Universitatea din St Andrews și cercetător nerezident la Colegiul de Apărare al NATO, susține că summitul indică schimbări mai ample în echilibrul politic, militar și strategic al NATO.
Pentru al doilea an consecutiv, scrie Gilli, summitul aduce o victorie politică președintelui SUA Donald Trump în cadrul NATO.
Indiferent de controversele legate de stilul și politicile interne ale lui Trump, tacticile sale de presiune au produs rezultate asupra securității transatlantice.
Cheltuielile europene mai mari și o prezență militară americană redusă ridică o întrebare mai dificilă. Cum ar trebui să arate structura de comandă și forțe europene a NATO?
NATO a transmis că multe dintre lacunele de capabilități create de prezența redusă a SUA au fost deja acoperite.
Totuși, problema centrală rămâne nerezolvată. Cum să se reproiecteze dimensiunea, componența și comanda forțelor europene pentru a face descurajarea mai credibilă?
„Nu va fi ușor. Aliații europeni s-au chinuit dintotdeauna să ajungă la un acord asupra unor astfel de chestiuni. Structurile existente s-ar putea să nu mai corespundă echilibrului schimbător al alianței”, consideră Gilli.
Apărarea este doar o parte a dependenței externe a Europei.
Andrea Gilli indică energia, tehnologia, finanțele și comerțul ca alte domenii în care țările europene rămân expuse.
Evaluarea sa este că, prin urmare, cerințele lui Trump față de aliați vor crește probabil pe termen mediu.
„Europa trebuie să se gândească dincolo de descurajarea Rusiei. De asemenea, are nevoie de forțe militare capabile să protejeze rutele comerciale esențiale pentru economia sa”, susține expertul.
Politica externă devine nu doar un instrument de apărare a intereselor naționale, mai scrie Gilli.
Este și o modalitate prin care liderii își consolidează poziția pe plan intern.
Expertul îi citează pe Trump și pe prim-ministrul spaniol Pedro Sánchez ca exemple ale modului în care calculele politice interne pot influența dezbaterile privind alianțele.
Această tendință ar putea face din ce în ce mai dificilă atingerea unui consens în cadrul NATO.
Turcia ar putea reprezenta cea mai importantă „poveste pe termen lung” a summitului.
Summitul de la Ankara nu se referă doar la creșterea cheltuielilor pentru apărare. Este vorba despre apariția unei Alianțe diferite. Este una în care rolul Americii se schimbă. Echilibrul politic, militar și strategic al alianței se schimbă în același timp.