Prima pagină » Știri externe » Serghei Lavrov denunță o amenințare la adresa suveranității Ucrainei

Serghei Lavrov denunță o amenințare la adresa suveranității Ucrainei

Serghei Lavrov denunță o amenințare la adresa suveranității Ucrainei
Opoziția a început, sâmbătă, să acapareze pârghiile puterii în Ucraina, dar președintele ucrainean, care o vreme a fost de negăsit, a denunțat de la Harkov (estul Ucrainei) o "lovitură de stat".

„Opoziția nu numai că nu și-a îndeplinit nici una dintre obligații, ci a avansat și noi cerințe, supunându-se extremiștilor înarmați și jefuitorilor ale căror acte constituie o amenințare directă pentru suveranitatea și ordinea constituțională a Ucrainei”, a declarat Ministerul rus de Externe într-un comunicat.

Lavrov a avut o discuție prin telefon cu omologii săi german Frank-Walter Steinmeier, francez Laurent Fabius și polonez Radoslaw Sikorski, și și-a exprimat față de ei „cea mai profundă îngrijoare cu privire la incapacitatea semnatarilor acordului din 21 februarie de la Kiev” de a-și îndeplini obligațiile, potrivit aceleiași surse.

El le-a cerut să se folosească de „influența (pe care o au) asupra opoziției pentru a obține o punere în aplicare rapidă” a acestui acord.

Potrivit comunicatului, interlocutorii lui Lavrov „au împărtășit îngrijorarea Rusiei, au recunoscut că opoziția nu și-a îndeplinit partea sa de obligații și a promis că va lua măsuri urgente pentru ca acordurile să fie puse în aplicare”.

În două declarații distincte publicate anterior la Berlin și Paris, Steinmeier și Fabius au cerut Guvernului și opoziției din Ucraina să respecte acordul de ieșire din criză, care prevede concesii importante din partea lui Ianukovici.

Opoziția a început, sâmbătă, să acapareze pârghiile puterii în Ucraina, dar președintele ucrainean, care o vreme a fost de negăsit, a denunțat de la Harkov (estul Ucrainei) o „lovitură de stat” și a refuzat să demisioneze.

Președintele comisie parlamentare pentru Afaceri Externe din Dumă (Camera inferioară a Parlamentului rus), Aleksei Pușkov, a deplâns, la rândul său, „tristul final” al președintelui ucrainean.

„I se permite oricui să intre în reședința lui Ianukovici, Mejiguiria, de la periferia Kievului: el a fugit, garda sa de securitate a fugit, personalul reședinței sale a fugit (…) trist final pentru un președinte”, a scrist el pe contul său de Twitter.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Sunt românii pregătiți pentru alegeri anticipate? Răspunsul unui fost președinte al României
Digi24
Medvedev amenință încă o țară „cu aceeași soartă a Ucrainei”: „E cel mai rău lucru care i se poate întâmpla”
Cancan.ro
Lovitură pentru Ian după concertul de la Arenele Romane! Trapperul a fost reținut pentru 24 de ore
Prosport.ro
FOTO. Florin Răducioiu s-a însurat cu Andreea Albăstroiu, femeia cu 10 ani mai tânără de care se despărțise la un moment dat
Adevarul
„S-au așteptat să profite pe spinarea americanilor”. De ce a amenințat Donald Trump că va restricționa exporturile de motorină către Europa
Mediafax
O fotografie AI a băgat un bărbat în bucluc! Risca să ajungă 10 ani după gratii
Click
„Mi-au furat cheia, au fugit cu banii!” Vica Blochina, țeapă de zile mari în timpul renovării
Cancan.ro
2.500 lei amendă pentru toți românii care locuiesc la curte și comit această greșeală, în 2026
Ce se întâmplă doctore
Sfatul unui medic pentru sezonul rece. Ce să ai în casă de la primele semne de răceală?
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
BYD Sealion 5, același scor de siguranță ca Dacia Bigster. Unde este deficitar SUV-ul chinezesc?
Descopera.ro
Există sau nu OZN-uri? Ce știm cu adevărat în 2026 despre fenomenele neidentificate
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Se reproduce sexual, dar produce urmași asemenea unor clone. Planta care sfidează regulile moștenirii genetice
Mediafax Italia
„Vor muri 89 de persoane!” Mesajul care anunță UN MASACRU!
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!