Prima pagină » Știri externe » Sistemul Sharia ia amploare. O țară a adoptat din nou legea „BICIUIRII până la MOARTE”

Sistemul Sharia ia amploare. O țară a adoptat din nou legea „BICIUIRII până la MOARTE”

Sistemul Sharia ia amploare. O țară a adoptat din nou legea „BICIUIRII până la MOARTE
Brunei, țară din Asia, se pregătește să adopte legea „bătăii cu pietre" și cea a „biciuirii până la moarte" a persoanelor LGBT+ în cadrul unei serii de reforme ale Codului Penal Sharia, legi care atrag acuze la nivel internațional.
Noile legi care urmează să intre în vigoare începând cu miercurea viitoare vor transforma „micul regat” în  prima națiune din Asia de sud-est care va impune pedeapsa cu moartea pentru cei care se află în relații sexuale cu persoane de același sex.

Homosexualitatea a fost deja declarată ilegală în Brunei, iar sentința era reprezentată de o condamnare  la închisoare îndelungată. Cu toate acestea, țara se află în procesul de introducere a unui sistem de tip Sharia pentru pedepsele penale.

Grupurile pentru drepturile omului au denunțat această mișcare, inclusiv organizația Amnesty International, care a descris noile pedepse ca fiind „atroce” și „inumane”.

Se spune că relațiile între persoane de același sex ar deveni o infracțiune capitală care ar putea fi pedepsită prin biciuire sau prin bătaia cu pietre.

Organizația Amnisty a avetizat că alte legi noi care ar putea fi adoptate în Brunei ar permite amputarea ca pedeapsă pentru jaf sau furt – o sentință care ar fi dată și copiilor.

Un susținător pentru drepturile omului, Peter Tatchell, a declarat că introducerea pedepsei cu moartea pentru homosexualitate în Brunei a fost un „pas înapoi scandalos care va afecta reputația internațională a țării”.

„Ar putea avea efecte economice negative”, a adăugat acesta. „Angajații talentați din comunitatea LGBT vor migra în străinătate, ajutorul străin și comerțul vor scădea, iar veniturile din turism se vor diminua pe măsură ce turiștii occidentali stau departe.”

„Brunei este țară membru al Commonwealth-ului. Această lege încalcă clauzele privind egalitatea și nediscriminarea din Carta Commonwealth-ului. Secretarul general trebuie să vorbească împotriva amenințării drepturilor omului care se întâmplă în Brunei față de persoanele LGBT+.”

Sultanul Hassanal Bolkiah, care guvernează Brunei prin monarhia absolută, a introdus pentru prima dată măsuri conform Codului Penal Sharia (n. r. care preia pedepse, și nu numai, menționate în Coran) în 2014, impunând amenzi sau condamnări la închisoare, pentru fapte precum sarcina în afara căsătoriei sau a nu te ruga în zilele de vineri.

Țara este de mult timp cunoscută pentru politicile conservatoare, cum ar fi interzicerea vânzării de alcool și deja implementează „bătaia cu bățul” ca o pedeapsă în temeiul legilor seculare pentru mai multe infracțiuni.

Foto: Hepta

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
EXCLUSIV. Cine este rusul numit administrator special la Petrotel-Lukoil!
Digi24
Cum a ajuns un mort „să conducă” de 122 de ori camioane încărcate cu lemn
Cancan.ro
Simona Halep l-a luat pe iubi milionar de la aeroport și l-a dus în cuibușorul lor de nebunii!
Prosport.ro
Nadia Comăneci, surpriză colosală pentru români pregătită diseară la Paris în cel mai luxos show de modă al lumii! EXCLUSIV
Adevarul
PNL va sesiza CCR dacă Nicușor Dan nu convoacă alegerile anticipate, în cazul în care guvernul Mureșan pică: „Avem o divergență de opinii”
Mediafax
Ambasadorul SUA, mesaj pentru România de la Babadag după sosirea AAV-7: „Nu este singură”
Click
Andrei Duban, tată de adolescent. Cum se înțelege cu fiul său de 14 ani: „Câteodată sunt prieten cu el”
Digi24
Obiectul 1335 de sub Muntele Apocalipsei. Rușii reînvie un sistem de răspuns nuclear automatizat din timpul Războiului Rece
Cancan.ro
Ea este Ioana, femeia din Vrancea ucisă de soț. Un copilaș a rămas orfan de mamă
Ce se întâmplă doctore
Semnal de alarmă pentru un antibiotic cunoscut. Are un risc mai mare de deces! E folosit la pneumonie și infecții urinare
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dedeman vinde camere de supraveghere cu încărcare solară la prețuri foarte bune. Pot fi montate și în zone fără Wi-Fi
Descopera.ro
Premieră în fizică: Oamenii de știință au observat „săriturile cuantice” ale sunetului
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Mediafax Italia
Românca devenită MISS ITALIA are o problemă pe care nu o rezolvă nicio coroană!
Mediafax Spania
NOUA REGULĂ de circulație. De la 1 octombrie NU MAI AI VOIE să faci asta la trecerile de pietoni!