Prima pagină » Știri externe » Țara care a decis grațierea a peste 8.000 de deținuți

Țara care a decis grațierea a peste 8.000 de deținuți

Țara care a decis grațierea a peste 8.000 de deținuți
Detalii pe gândul

Grațierea în masă dictată de noul președinte Win Myint are menirea de a „aduce pacea”, ca parte integrantă a aniversării noului an în Myanmar, scrie reuters.com. Acesta nu a precizat când va avea loc grațierea.

Unul dintre cei mai influenți lideri din Myanmar, Aung San Suu Kyi, a transformat într-o prioritate reconcilierea după războiul civil. Partidul ei, Liga Națională pentru Democrație, a fost instaurat în 2016, în contextul unor așteptări fără precedent legate de libertățile cetățenești și după aproape 50 de ani de regim militar.

Doi reporteri Reuters reținuți în Myanmar nu au fost incluși în grațierea în masă, potrivit lui Min Tun Soe, purtătorul de cuvânt al Departamentului Penitenciarelor din Myanmar, motivând procedurile legale în curs de desfășurare.

Un tribunal din Yangon a desfășurat audieri preliminari încă din ianuarie 2018, pentru a decide dacă jurnaliștii vor fi puși sub acuzare sub incidența Legii Secretelor Oficiale, care poate aduce o pedeapsă maximă cu închisoarea de 14 ani.

Peste 6.000 de deținuți, care au fost condamnați pentru infracțiuni legate de droguri, vor fi incluși în grațiere, potrivit unui anunț publicat pe Facebook de purtătorul guvernamental Zaw Htay.

Circa 2.000 de membri ai armatei din Myanmar și forțele de poliție, care au fost încarcerați sub incidența Legii Marțiale sau a Legii de Disciplină a Poliției, vor fi eliberați, a scris Zaw Htay.

36 de deținuți aflați pe o listă a unui ONG privind drepturile omului, AAPP (Asociația de Asistență pentru Deținuții Politici), au fost incluși în grațiere.

Sute de deținuți politici au fost eliberați din închisorile din Myanmar în urma unor grațieri, după ce Suu Kyi, laureată a premiului Nobel, a preluat puterea, după 50 de ani de dictatură militară.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cât trebuie să scoți din buzunar pentru concertele de Crăciun ale lui Ștefan Bănică
Digi24
Șoferul român de TIR nu e de vină pentru accidentul din Bulgaria. Cum s-ar fi produs de fapt tragedia, ipoteza anchetatorilor
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu i-a recunoscut medicului psihiatru cum a murit Valentina din Olt, de fapt: 'Am vrut să dau în ea cu coada de mătură, nu să o înțep'
Prosport.ro
FOTO. Direct din saună! Imagini hot cu Laila Hasanovic după zvonurile că s-a despărțit de Jannik Sinner
Adevarul
Vladimir Putin are un nou nepot. Tatăl copilului se numește Zelenski. Informațiile apărute în presa rusă
Mediafax
Presa maghiară, VERDICT despre România: De ce nu mai este „țara-model” din regiune
Click
Horoscop 13-19 noiembrie. Urmează o perioadă dificilă pentru Berbeci, Taurii au parte de oportunități financiare și profesionale
Digi24
Ce pensie ar putea primi românii care câștigă astăzi salariul mediu sau minim pe economie. Calculele unui analist economic
Cancan.ro
Tabel pensii. Ce pensie vei primi la bătrânețe, dacă ai lucrat 40 de ani cu carte de muncă, în funcție de job-ul tău
Ce se întâmplă doctore
2 zodii devin mai puternice în perioada 13-27 noiembrie. Reușesc să-și atingă orice obiectiv
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
O Dacia Duster 2025 este scoasă la vânzare cu mai puțin de 50.000 KM la bord. Ce preț cere proprietarul?
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Un studiu arată că o singură explozie nucleară ar putea scoate din funcțiune 99% dintre sateliți în doar câteva zile
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi