Prima pagină » Știri externe » Trei sirieni au ajuns eroi în Germania. Cum au reușit să-l prindă pe un jihadist care plănuia un atac cu bombă

Trei sirieni au ajuns eroi în Germania. Cum au reușit să-l prindă pe un jihadist care plănuia un atac cu bombă

Trei sirieni au ajuns eroi în Germania. Cum au reușit să-l prindă pe un jihadist care plănuia un atac cu bombă
Refugiatul sirian suspectat că ar fi plănuit un atac cu bombă în Germania în numele Statului Islamic a fost arestat luni de poliția germană, cu ajutorul celor trei compatrioți ai săi, alături de care locuia. Aceștia l-au recunoscut drept suspectul pe care autoritățile îl căutau peste tot, așa că l-au imobilizat, l-au legat și au anunțat forțele de ordine. Drept dovadă, unul dintre sirieni le-a arătat pozele din telefonul său mobil, în care apărea chiar suspectul bănuit de legături cu ISIS, care le ceruse adăpost. Jaber Albakr, de 22 de ani, a scăpat sâmbătă ca prin urechile acului din mâinile poliției, atunci când trupele speciale au efectuat un raid la apartamentul său, unde au găsit 1,5 kilograme de material exploziv de tipul celui folosit de jihadiștii care au comis anul trecut atentatele de la Paris și Bruxelles.

Explozibilii erau „aproape gata sau, unii dintre ei, chiar gata de a fi folosiți”, a declarat Joerg Michaelis, coordonatorul investigațiilor, adăugând că suspectul pregătea, cel mai probabil, o bombă, „posibil chiar sub forma unei veste de kamikaze”. După ce tot sfârșitul de săptămână l-au căutat pe bărbat peste tot, autoritățile au ajuns la el cu ajutorul celor trei compatrioți sirieni ai lui Albakr, care l-au prins și l-au imobilizat în apartamentul lor din estul orașului Leipzig. 

„Un martor a venit la secția de poliție și a spus că l-a recunoscut pe Albakr și că are o fotografie cu el în telefonul mobil”, a spus Michaelis. „A mai spus și că ceilalți doi coelgi de apartament l-au imobilizat pe Albakr, l-au legat bine, și că ar trebui să mergem la locuința lui”. 

Poliția a refuzat să dea detalii suplimentare referitoare la sirienii care au dezvăluit unde se ascundea suspectul de teama represiunilor împotriva lor. Media germană a transmis că bărbatul căutat de autorități a abordat doi bărbați, tot sirieni, în zona gării centrale din Leipzig, căutând adăpost. Aceștia l-au invitat pe Albakr în apartamentul lor, dar apoi și-au dat seama că oaspetele era, de fapt, cel pentru care toată poliția era în alertă, atunci când au citit un articol în limba arabă care îi îndemna pe cei ce dețin informații despre suspect să se adreseze imediat forțelor de ordine, informează ziarul Bild. 

Atunci când poliția a ajuns, într-un final, la apartamentul celor trei, ofițerii l-au găsit pe unul dintre sirieni în genunchi, încercând să-l țină pe Albakr la pământ, mai relatează publicația germană. 

Acționând pe baza informațiilor venite din partea serviciilor secrete, anchetatorii au încercat să-l prindă pe Albakr în estul orașului Chemnitz, la aproximativ 85 de kilometri sud de Leipzig. Acesta a reușit, însă, să evadeze ca prin urechile acului, a scăpat de forțele de ordine și a fugit având în spate un rucsac, a arătat media locală. Investigațiile preliminare sugerează că Albakr are, cel mai probabil, legături cu Statul Islamic. „Abordarea și comportamentul suspectului indică un context specific jihadist”, a precizat Michaelis. 

Ministrul de Interne, Thomas de Maiziere, a declarat că „modul de pregătire a atacului seamană cu cel pe care l-am descoperit la atentatele din Paris și Bruxelles”. Procurorii federali au ținut, însă, să specifice că nu există indicii clare asupra unei ținte specifice pe care și-ar fi fixat-o suspectul. Colegul de apartament din Chemnitz al lui Albakr, sirian și el, identificat drept Khalil A., a fost și el reținut oficial duminică, la o zi după ce a fost înștiințat că e suspectat de complicitate. Bărbatul în vârstă de 33 de ani este acuzat că i-a permis lui Albakr „să folosească apartamentul său și l-a ajutat să comande de pe Internet materialele necesare, în deplină cunoștință de cauză a planurilor sale de a declanșa un atac”, au mai arătat procurorii. 

Tot duminică, polițiștii au efectuat un raid și la casa altei persoane suspectate de legături cu Albakr, bărbat care a și fost ridicat și dus la secție pentru audieri. Albakr a intrat în Germania pe 18 februarie 2015, iar două săptămâni mai târziu a completat o solicitare de azil, care i-a fost acceptată în iunie anul trecut. Complicele său, Khalil A., a cerut azil în Germania în decembrie 2015 și a primit statutul de refugiat în martie anul acesta. 

De la cele două atacuri din luna iulie revendicate de ISIS, Germania se află pe muchie de cuțit, atentatele alimentând îngrijorările referitoare la afluxul record de imigranți care s-a înregistrat în 2015, adică aproape un milion. Luna trecută, poliția a reținut trei bărbați cu false pașapoarte siriene, bănuiți că ar putea fi oameni de legătură ai ISIS în Occident și că ar avea conexiuni cu atentatul de la Paris, din luna noiembrie a anului trecut. 

Partidul Conservator al cancelarului Angela Merkel a cerut creșterea drepturilor instituțiilor de securitate pentru a putea verifica mai în detaliu istoricul solicitanților de azil. „Vedem că serviciul secret german și serviciul federal de informații nu are accest în acest moment la fișiere care conțin informații esențiale despre solicitanți. Acest lucru trebuie să se schimbe, vrem ca serviciile secrete din Germania că poată ajunge la aceste fișiere”, a declarat pentru MDR șeful grupului parlamentar al Conservatorilor, Michael Kretschmer.

 
Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alarmă pentru tineri: conservantul alimentar care apare în tot mai multe cazuri fatale
Digi24
Unul din cei mai importanți bancheri din Rusia are vești proaste pentru Putin. „Vom ajunge la o criză socială”
Cancan.ro
Tragedie înainte de nuntă! Nepotul lui Mircea Rednic, Marius Totolici, a murit în somn la doar 37 de ani
Prosport.ro
„Doamna Diana, ne omorâți”. Imagini incendiare cu fosta soție a lui Claudiu Niculescu, în costum de baie
Adevarul
Minunea de la Cluj: satul care și-a dublat populația cu o strategie neașteptată. Case și terenuri pentru tineri
Mediafax
A spart peretele și a rămas fără cuvinte! Ce a găsit un student valorează 9 milioane de euro
Click
Fac provizii pentru iarnă! Șerban Copoț a copt 120 kg de vinete. Rețeta Annei Lesko de roșii marinate, secretul gustului unic
Digi24
Cine sunt cele trei personalități din lume care pot călători fără pașaport. Explicațiile din spatele acestor excepții
Cancan.ro
Imaginile verii de la mare! A “pupat” gardul și a lustruit Audiul. De fapt, “distracția” a avut loc în parcarea de la LOFT
Ce se întâmplă doctore
Cum arată casa de 21 de milioane de dolari în care locuiesc Meghan Markle și Prințul Harry. „Este vindecător. Te simți liber”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Motorina s-a ieftinit cu aproape 70 de bani. Ce prețuri afișează astăzi benzinăriile
Descopera.ro
Un meteorit marțian rar păstrează indicii nemaivăzute despre interiorul Planetei Roșii
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Descopera.ro
Manuscrisele vechi ascund un secret care nu este scris în cerneală, relevă noi cercetări