Prima pagină » Știri externe » Trump amenință că va bloca deschiderea podului dintre SUA și Canada: „Nu voi permite asta până când SUA nu vor fi despăgubite integral”

Trump amenință că va bloca deschiderea podului dintre SUA și Canada: „Nu voi permite asta până când SUA nu vor fi despăgubite integral”

Mihai Tănase
Trump amenință că va bloca deschiderea podului dintre SUA și Canada: „Nu voi permite asta până când SUA nu vor fi despăgubite integral”
Foto: Truth Social/Donald Trump

Președintele Donald Trump amenință că va bloca deschiderea noului pod dintre Statele Unite și Canada, acuzând guvernul de la Ottawa de un „tratament incorect” față de tot ajutorul american. 

Donald Trump a amenințat că va bloca deschiderea unui nou pod internațional care leagă Statele Unite de Canada, până când Washingtonul va fi, potrivit afirmațiilor sale, „despăgubit integral pentru tot” ce a oferit vecinului său din nord.

Podul la care face referire Trump este „Gordie Howe International Bridge”, un proiect major de infrastructură care leagă provincia canadiană Ontario de statul american Michigan, scrie BBC.

Șeful de la Casa Albă a transmis pe rețelele de socializare că podul nu se va deschide până când Ottawa „nu va trata Statele Unite cu corectitudinea și respectul pe care le merităm”.

Potrivit informațiilor publicate pe site-ul oficial al proiectului, podul este finanțat de guvernul canadian, însă va avea statut de proprietate publică comună, aparținând atât Canadei, cât și statului Michigan.

De ce este atât de important acest pod

Podul traversează râul Detroit și este programat să fie deschis traficului la începutul anului 2026, după finalizarea testelor și obținerea aprobărilor oficiale. Lucrările au început în 2018, iar proiectul a fost un subiect de dispută între cele două țări timp de mai bine de un deceniu. Costurile sunt estimate la 6,4 miliarde de dolari canadieni, potrivit Canadian Broadcasting Corporation.

Trump a susținut că Statele Unite ar trebui să dețină „cel puțin jumătate din acest activ” și a sugerat că Ottawa controlează atât partea canadiană, cât și cea americană a podului. Organizația responsabilă de dezvoltarea proiectului, Windsor-Detroit Bridge Authority, este deținută integral de guvernul canadian, conform informațiilor oficiale.

„După cum știe toată lumea, Canada a tratat Statele Unite în mod foarte nedrept timp de zeci de ani. Acum, lucrurile se schimbă în favoarea SUA, și asta foarte repede! Dar imaginați-vă că Canada construiește un pod uriaș între Ontario și Michigan.

Ei dețin atât partea canadiană, cât și cea americană și, bineînțeles, l-au construit practic fără niciun material provenit din SUA. Președintele Barack Hussein Obama le-a acordat în mod stupid o derogare, astfel încât să poată ocoli legea „BUY AMERICAN” și să nu utilizeze produse americane, inclusiv oțelul nostru. Acum, guvernul canadian se așteaptă ca eu, în calitate de președinte al Statelor Unite, să le PERMIT să „profite de America”!

Ce obține Statele Unite ale Americii Absolut? NIMIC! Ontario nici măcar nu va pune pe rafturile sale băuturi spirtoase, băuturi și alte produse alcoolice din SUA, li se interzice absolut să facă acest lucru și acum, pe lângă toate celelalte, prim-ministrul Carney vrea să încheie un acord cu China care va devora Canada. Noi vom primi doar resturile! Nu cred.

Primul lucru pe care îl va face China este să pună capăt tuturor meciurilor de hochei pe gheață jucate în Canada și să elimine definitiv Cupa Stanley. Tarifele pe care Canada ni le percepe pentru produsele lactate sunt, de mulți ani, inacceptabile, expunând fermierii noștri la un risc financiar mare.

Nu voi permite deschiderea acestui pod până când Statele Unite nu vor fi compensate integral pentru tot ceea ce le-am oferit și, mai important, până când Canada nu va trata Statele Unite cu corectitudinea și respectul pe care le merităm. Vom începe negocierile IMEDIAT. Având în vedere tot ce le-am oferit, ar trebui să deținem, probabil, cel puțin jumătate din acest activ. Veniturile generate de piața americană vor fi astronomice”, a scris Trump pe Truth Social.

Problema deschiderii podului, amintită și în primul mandat al lui Trump

În trecut, familia Moroun, proprietarii americani ai Ambassador Bridge, a făcut apel la Trump, în timpul primului său mandat, să oprească construcția noului pod, susținând că proiectul le-ar încălca dreptul exclusiv de a percepe taxe de trecere.

Ca reacție, Trump și premierul canadian de atunci, Justin Trudeau, au emis o declarație comună în care au catalogat podul drept o „legătură economică vitală” între cele două țări.

Luni, Trump a reluat criticile la adresa Canadei, făcând referire la disputele comerciale recente și afirmând că „tarifele pe care Canada ni le percepe pentru produsele lactate sunt, de mulți ani, inacceptabile”. De asemenea, el a susținut că acordul comercial semnat recent între Canada și China „va devora Canada”.

Autoritatea canadiană responsabilă cu podul, biroul premierului din Ontario și biroul primarului din Detroit nu au oferit, până la această oră, reacții oficiale.

Recomandarea autorului:

Donald Trump îi trolează din nou pe liderii europeni cu harta unde Canada, Groenlanda și Venezuela sunt „anexate” de SUA

Recomandarea video

Mediafax
Surpare de carosabil în Capitală. Trafic restricționat pe un sens de mers
Digi24
„Administrația Trump practic imploră Iranul să vândă petrol”. Efectul paradoxal al războiului din Orientul Mijlociu
Cancan.ro
Localitatea din România în care poți cumpăra o casă bătrânească cu doar 9.999 de euro. Terenul are 1100 de metri pătrați
Prosport.ro
FOTO. Imagini hot cu noua iubită a milionarului care a avut o relație cu Mădălina Ghenea
Adevarul
„Nu pot să ofer un salariu de 5.000 de lei net!” – Mesajul unui antreprenor care a divizat internetul
Mediafax
Câți soldați sunt necesari pentru a invada o țară? Lecțiile războaielor recente
Click
Afacerea cu care a dat lovitura un tânăr de 16 ani, după ce a refuzat o ofertă de 300 de mii de dolari
Digi24
Opoziția din Ungaria preia conducerea chiar și în fiefurile partidului lui Viktor Orban (sondaje)
Cancan.ro
Zodia care primește o veste foarte proastă înainte de Paște, care îi poate schimba viața, spune maestrul Mihai Voropchievici
Ce se întâmplă doctore
Secretul siluetei Corinei Caragea. Cum reușește să se mențină în formă fără diete drastice! Imagini incendiare cu vedeta tv
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Primăria Sector 4 va da 600 de lei pentru carburant sau reducere la transportul public. Cine poate beneficia de acești bani
Descopera.ro
Care este cel mai mare număr?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Părinte, spune am voie cu femei în post?
Descopera.ro
Originile lui Carol Davila și controversatele ipoteze din saloanele Bucureștiului