Prima pagină » Actualitate » Călin Georgescu, după semnarea controlului judiciar: „Oamenii simt că adevărul a fost ascuns. Raportul SUA e doar începutul, vor urma și clarificări”

Călin Georgescu, după semnarea controlului judiciar: „Oamenii simt că adevărul a fost ascuns. Raportul SUA e doar începutul, vor urma și clarificări”

Bianca Dogaru

Călin Georgescu a fost în această dimineață la Poliția din Buftea pentru a semna controlul judiciar. Ieri, judecătorii Tribunalului București au hotărât că procesul în cazul primului său dosar poate începe. Instanța a analizat modul în care a fost făcută ancheta și a stabilit că aceasta e legală.

Fostul candidat la prezidențiale a fost așteptat de câteva zeci de susținători, care au scandat, la fel ca de obicei, „Călin, te iubim!”, „Călin Georgescu președinte” și „Turul doi înapoi”.

După ce a semnat controlul judiciar, Călin Georgescu a făcut următoarele declarații:

„Sigur că e un moment greu, dar și înălțător și oamenii simt că adevărul a fost ascuns, că se iau decizii împotriva lor și că încrederea s-a rupt definitiv, în special față de clasa politică. Toată clasa politică e de acord că trebuie să înșele poporul român. Dacă mă uit la dezastrul care e azi în țară, înseamnă că această monstruoasă coaliție nu e în regulă. Dacă PSD tace, atunci PSD nu s-a reformat, ci a trădat. În același timp a apărut un raport SUA și acesta e doar începutul, vor urma si alte clarificări. Cert este că viitorul țării noastre nu se decide în afară, ci aici. Se vede că minciuna este zdrobitoare și este și foarte complicată. Adevarul e simplu și limbede. Exista și oameni care își vor face datoria. Să se desecretizeze ședința CSAT și ședința CCR și eu le transmit că nu trebuie să scrie niciun raport, doar trebuie să desecretizeze ședința CSAT, atat,” a transmis Georgescu.

Tribunalul București a respins, luni, contestația depusă de avocații lui Călin Georgescu și a dispus începerea judecării pe fond în dosarul în care fostul candidat la președinție este acuzat de propagandă legionară.

Magistrații au respins cererile avocaților lui Călin Georgescu și au validat rechizitoriul Parchetului. Hotărârea a fost luată cu votul a doi judecători din trei. Astfel, dosarul intră în faza de judecată de fond.


AUTORUL RECOMANDĂ:

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Elena Lasconi, atac dur la Nicușor Dan după scandalul de la Cotroceni: „Nu ești șef pe plantație!”
Digi24
Cum vrea Ucraina să preîntâmpine o nouă invazie după încheierea războiului. Obiectivul ambițios postbelic
Cancan.ro
LIVE VIDEO | Câștigător Asia Express 2026: Surpriză în marea finală de la Antena 1
Prosport.ro
A fost gimnastă a României, dar la 25 de ani s-a călugărit. Cum arată azi Maica Ecaterina, care are grijă de peste 150 de copii în Rădăuți
Adevarul
Ce pensie vor primi românii care câștigă salariul minim și salariul mediu. Calculele unui economist pentru „Adevărul”
Mediafax
Centrala de la Cernavodă revine mai târziu în sistemul energetic! Anunțul Nuclearelectrica
Click
Românul reținut după carambolul din Bulgaria ar fi fost erou în mijlocul tragediei. Ce a dezvăluit patronul său: „Este în șoc”
Digi24
Pe cine ar vota românii la alegerile din 2028. Evoluție neașteptată în preferințe, semnalată de către Remus Ștefureac, șeful INSCOP
Cancan.ro
S-a aflat cauza morții femeii din Galați, care a decedat la doar 10 minute după ce a ajuns acasă. Așteptase 6 ore la UPU și primise o rețetă
Ce se întâmplă doctore
Cum arată acum Laura Bretan, câștigătoarea „Românii au talent” din 2016. Soprana româno-americană e de nerecunoscut
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Seat Leon 2.0 diesel din 2015, compacta spaniolă pentru drumuri lungi. Ce dotări oferă, și la ce să fii atent?
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Controlul emoțiilor umane, mai complex decât credeam. Un studiu amplu contestă o teorie consacrată
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi