Prima pagină » Știri externe » Turcia continuă epurările: 15.000 de oameni, suspendați din funcție după lovitura de stat eșuată

Turcia continuă epurările: 15.000 de oameni, suspendați din funcție după lovitura de stat eșuată

Turcia continuă epurările: 15.000 de oameni, suspendați din funcție după lovitura de stat eșuată
Autoritățile turce au demis alți aproximativ 15.000 de funcționari, inclusiv oficiali militari, din cadrul poliției și inspectori fiscali, iar 375 de instituții și agenții de știri au fost închise în cadrul investigațiilor privind lovitura de stat eșuată din iulie, au anunțat autoritățile prin două decrete oficiale.

Aproximativ 2.000 de membri ai forțelor armate turce, 7.600 de polițiști, 400 membri ai jandarmeriei și peste 5.000 de angajați ai unor instituții publice, inclusiv asistenți medicali, medici și ingineri, au fost demiși marți pentru presupuse legături cu organizații teroriste, potrivit Reuters.

În total, peste 125.000 de persoane au fost concediate sau suspendate după lovitura de stat eșuată. Aproximativ 36.000 de persoane au fost plasate în detenție în așteptarea procesului ca parte a anchetei privind tentativa de lovitură de stat.

Duminică, cel puțin 5.000 de persoane s-au adunat la Istanbul pentru a protesta față de măsurile de represiune adoptate de Guvernul de la Ankara asupra unor membri ai principalului partid prokurd din Turcia și a autorităților din sud-estul țării.

„Umăr la umăr împotriva fascismului”, au strigat protestatarii.

Zece membri ai formațiunii Partidul Democrat al Poporului (HDP), inclusiv liderii Selahattin Demirtas și Figen Yukseksag, au fost arestați luna aceasta în urma unor acuzații că ar avea legături cu Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK). Mai mulți primari din sud-estul Turciei au fost de asemenea reținuți în urma unor acuzații similare de legături cu PKK.

În Turcia s-a decretat stare de urgență în urma loviturii de stat eșuate din iulie 2016, zeci de mii de persoane fiind arestate în cadrul unor măsuri de represiune pe care criticii le cataloghează ca fiind încălcări ale drepturilor omului.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cât trebuie să scoți din buzunar pentru concertele de Crăciun ale lui Ștefan Bănică
Digi24
Șoferul român de TIR nu e de vină pentru accidentul din Bulgaria. Cum s-ar fi produs de fapt tragedia, ipoteza anchetatorilor
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu i-a recunoscut medicului psihiatru cum a murit Valentina din Olt, de fapt: 'Am vrut să dau în ea cu coada de mătură, nu să o înțep'
Prosport.ro
FOTO. Direct din saună! Imagini hot cu Laila Hasanovic după zvonurile că s-a despărțit de Jannik Sinner
Adevarul
Vladimir Putin are un nou nepot. Tatăl copilului se numește Zelenski. Informațiile apărute în presa rusă
Mediafax
Presa maghiară, VERDICT despre România: De ce nu mai este „țara-model” din regiune
Click
Horoscop 13-19 noiembrie. Urmează o perioadă dificilă pentru Berbeci, Taurii au parte de oportunități financiare și profesionale
Digi24
Ce pensie ar putea primi românii care câștigă astăzi salariul mediu sau minim pe economie. Calculele unui analist economic
Cancan.ro
Tabel pensii. Ce pensie vei primi la bătrânețe, dacă ai lucrat 40 de ani cu carte de muncă, în funcție de job-ul tău
Ce se întâmplă doctore
2 zodii devin mai puternice în perioada 13-27 noiembrie. Reușesc să-și atingă orice obiectiv
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
O Dacia Duster 2025 este scoasă la vânzare cu mai puțin de 50.000 KM la bord. Ce preț cere proprietarul?
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Un studiu arată că o singură explozie nucleară ar putea scoate din funcțiune 99% dintre sateliți în doar câteva zile
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi