Ultimul supraviețuitor al Rezistenței franceze, „Fluturele”, a vorbit despre MASACRUL de la Meymac / 40 de soldați din armata germană, executați!

Au trecut aproape 80 de ani de când s-au petrecut teribilele evenimente din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. După atâta timp, un personaj foarte important face lumină într-un caz extrem de controversat.

Este vorba despre masacrul de la Meymac, în care 40 de soldați din armata Reichului au fost executați de Rezistența franceză.

Edmond Réveil, zis „Fluturele”

Edmond Réveil are azi 98 de ani și este ultimul supraviețuitor al Rezistenței franceze, ramura locală FTP (Francs et Tireurs Partisans). A fost martor la execuția în masă a invadatorilor, petrecută într-un loc numit Le Vert, o pădure de lângă Meymac, în centrul Franței.

Potrivit BBC, în curând vor începe lucrările de excavare pentru a scoate la lumină rămășițele celor 40 de soldați.

Demersul vine în urma destăinuirilor făcute de Edmond Réveil, care a decis să vorbească despre cele petrecute după opt decenii de tăcere.

FLASH NEWSMotivul pentru care toate zborurile din Statele Unite au fost suspendate timp de patru ore. Un fir de cupru vechi a dat peste cap mii de curse aeriene

21:01

VIDEOCum arată sala cu 400 de locuri în care are loc petrecerea de nuntă a fiicei lui Bolojan cu Daniel Bota. Mirii, așteptați în „palazzo” cu sute de flori și candelabre pe mese

20:55

Într-o depoziţie înregistrată, veteranul Rezistenței a povestit cum detaşamentul său, format din 30 de luptători, escorta prizonierii într-o zonă rurală aflată la est de Tulle. Atunci s-a primit ordinul ca toți cei 40 de soldați luați prizonieri să fie executați.

Comandantul detaşamentului de partizani, nume de cod „Hannibal”, „a plâns ca un copil când a primit ordinul. Dar exista disciplină în Rezistenţă!”, își amintește bătrânul.

„(n.r. – Hannibal) a cerut voluntari pentru a executa ordinul. Fiecare luptător avea pe cineva de ucis. Dar au fost unii dintre noi – şi eu m-am numărat printre ei – care au spus că nu vor lua parte. Era o zi teribil de caldă. I-am pus să îşi sape singuri mormintele. Au fost ucişi şi am turnat var nestins peste ei. Îmi amintesc că mirosea a sânge. Nu am mai vorbit niciodată despre asta” – Edmond Réveil, fost membru al Rezistenţei franceze

Iunie ’44 și momentul revoltei partizanilor francezi

În rezistență, numele de cod al lui Réveil a fost Papillon (Fluture). El nu a vorbit niciodată despre acele evenimente, păstrând secretul chiar şi faţă de familia sa.

Însă, în 2019, la o reuniune locală a Asociaţiei Naţionale a Veteranilor francezi, a anunţat că are ceva de spus. „De-a lungul anilor a avut o mulţime de ocazii de a spune povestea asta şi nu a făcut-o niciodată. Dar el a fost ultimul martor. A fost o povară pentru el. Ştia că, dacă nu vorbea, nimeni nu va şti niciodată”, a declarat Philippe Brugere, primarul din Meymac, pentru BBC.

La 6 iunie 1944, Rezistenţa franceză din Tulle, departamentul Corrèze, s-a revoltat. Aproape 60 de soldaţi germani au fost luaţi prizonieri. După numai 3 zile, nemții au ripostat crunt – 99 de francezi au fost spânzurați! Nu mai departe de a doua zi, la 10 iunie, Divizia SS Das Reich a masacrat 643 de oameni în satul Oradour-sur-Glane, din apropiere.

Edmond Réveil a luat parte la revolta de la Tulle, imediat după aceea alăturându-se partizanilor care se îndreptau spre est.

„Niciunul dintre grupurile de Rezistenţă nu a vrut să aibă de-a face cu prizonierii. Nu ştiam ce să facem cu ei! Dacă un prizonier voia să facă pipi, trebuia să fie păzit de doi dintre noi. Nu aveam nimic de mâncare. Eram sub ordinele unui centru de comandă aliat de la Saint-Fréjoux, iar ei au fost cei care au dat ordinul de a-i ucide” – Edmond Réveil

Prizonierii proveneau din ţări precum Polonia sau Cehoslovacia, soldații nu erau doar nemți.

Ba, printre aceștia s-a regăsit și o franţuzoaică, dovedită colaboratoare a Gestapo-ului. Cum niciunul dintre luptătorii din Rezistenţă nu a vrut s-o împuşte, s-a tras la sorți şi astfel a sfârșit cea care trădase cauza națiunii.

Edmond Réveil a spus că nu dorește decât ca soldaţii morţi să fie pomeniţi de familiile lor, iar osemintele să le fie trimise rudelor. Şi, dacă se poate, să se ridice un monument la faţa locului care să amintească generațiilor viitoare de teribilele evenimente din 1944.