Prima pagină » Știri externe » Un laureat al Premiului Nobel pentru Pace susține „Revoluția umbrelelor”: „Mă rog pentru ca vocea poporului din Hong Kong să nu fie sugrumată nicioadă”

Un laureat al Premiului Nobel pentru Pace susține „Revoluția umbrelelor”: „Mă rog pentru ca vocea poporului din Hong Kong să nu fie sugrumată nicioadă”

Un laureat al Premiului Nobel pentru Pace susține „Revoluția umbrelelor
Laureatul premiului Nobel pentru Pace, sud-africanul Desmond Tutu, a salutat curajul manifestanților.

Chris Patten, ultimul guvernator al coloniei britanice Hong Kong, a făcut apel la un „dialog real” care să răspundă „aspirațiilor legitime” ale manifestanților prodemocrație din teritoriul retrocedat în 1997 Chinei.

„Cred că trebuie să vedem cum dialogul înlocuiește gazele lacrimogene sau paralizante”, a declarat Patten într-un interviu pentru BBC.

Anterior în cursul zilei, laureatul premiului Nobel pentru Pace, sud-africanul Desmond Tutu, a salutat curajul manifestanților.

„Mă rog pentru ca vocea poporului din Hong Kong să nu fie sugrumată nicioadă”, a declarat eroul luptei antiapartheid într-un comunicat. „Și mă rog pentru ca Guvernul drept și plin de compasiune al Beijingului să nu se teamă de voința poporului său”.

Marcând în modul lor 65 de ani de la întemeierea Republicii Populare China, manifestanții care cer introducerea votului universal deplin în 2017 au ocupat din nou centrul Hong Kong-ului miercuri, fiind mai numeroși decât oricând, deși nicio estimare fiabilă nu era disponibilă.

Manifestații de susținere a „revoluției umbrelelor” au avut loc pe diferite continente.

Manifestanții au fost în număr de aproximativ 4.000 la Taipei, 2.000 la Londra și 300 la Auckland. Alte evenimente ar urma să aibă loc în 23 de orașe din lume, între care Paris, Melbourne, și Washington.

În fața ambasadei Chinei din centrul Londrei, manifestanții arborau umbrele negre și galbene, o referire la cele folosite de locuitorii din Hong Kong pentru a se proteja de gazele lacrimogene.

„Hong Kong – lumea vă susține”, sau „Nu ne puteți ucide pe toți”, se putea citi pe pancartele realizate în grabă pornind de la cutii de cereale sau paste.

În Taiwan, mulțimea a cântat melodia „Boundless Oceans, Vast Skies” a grupului din Hong Kong Beyond, care a devenit unul dintre imnurile protestului.

„Am avut sentimentul că trebuie să mă mobilizez într-un moment în care Hong Kong a ajuns la un moment de viață și de moarte”, a declarat Lun Hon Wing, un manifestant din Hong Kong, student la universitatea națională Sun Yat-sen din Taiwan.

Primindu-l pe omologul său Wang Yi la Departamentul de Stat, șeful diplomației americane a lansat un apel la „reținere” și a reafirmat „susținerea” acordată de Statele Unite „sufragiului universal la Hong Kong”.

Yi a replicat că manifestațiile țin de „afacerile interne ale Chinei”.

Marți, Marea Britanie, fosta putere colonială, a anunțat prin intermediul vicepremierului Nick Clegg, convocarea ambasadorului Chinei pentru a-și exprima „îngrijorarea” și „consternarea”.

Secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, a cerut Guvernului chinez și manifestanților să își rezolve pașnic diferendul, iar Franța a făcut apel la un „dialog pașnic” între mișcarea prodemocrație și autoritățile de la Hong Kong.

Campania de nesupunere civilă care durează de mai multe zile în această fostă colonie britanie s-a intensificat brusc în ultimele zile, provocând cea mai gravă criză politică de la retrocedarea Hong Kong-ului către China, în 1997.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
EXCLUSIV: Ce știa procurorul cu 3 zile înainte de scandalul cu pistolul
Digi24
Bărbat prins de radar cu 172 kmh pentru că își ducea la spital tatăl muşcat de câine. Ce reacție au avut polițiștii
Cancan.ro
Cine este Anna și cum l-a 'smintit' pe pensionarul MApN care i-a scris numele pe stâncă. Povestea 'interzisă' care se ascunde în spatele graffitiului de pe Transfăgărășan
Prosport.ro
FOTO. Irina Deleanu, imagini incendiare: „Îmi place să fiu cât mai naturală”
Adevarul
Poliția i-a confiscat Ferrari-ul de 3,7 milioane de lire sterline la o jumătate de oră după ce s-a urcat la volan
Mediafax
SCANDAL monstru înainte de un zbor Anglia-SUA. Scenele din avion au devenit virale
Click
Horoscop marți, 11 august. Leii au o atitudine pozitivă, iar Balanțele își schimbă stilul de viață
Digi24
„Să le ia organismul din ei”. Cum explică mama unuia dintre tinerii care au atacat ambulanța agresiunea revoltătoare a acestora
Cancan.ro
Cum a ajuns o tânără să scoată 5.000 de euro din buzunar după o noapte de distracție la UNTOLD
Ce se întâmplă doctore
Alina Pușcău, mărturisire sfâșietoare înainte de operație. A fost diagnosticată cu cancer la sân în metastază: „Este singurul tratament care o să mă ajute să îmi salvez viața”
Ciao.ro
De ce a lipsit Vierme de la reuniunea Animal X de la UNTOLD 2026. Explicația oferită de Șerban Copoț
Promotor.ro
Un producător din CHINA urcă rapid în clasamentul auto din România. Despre cine este vorba?
Descopera.ro
Cercetătorii au creat câini la care oamenii să nu fie alergici
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Badea Gheorghe: – Nu pot face dragoste!
Descopera.ro
O supernovă a dezvăluit un mod complet diferit în care mor stelele