Prima pagină » Știri externe » Un om de afaceri din Australia merge în Grecia, pentru a-l ajuta pe bătrânul fotografiat în timp ce plângea în fața unei bănci. Legătura incredibilă dintre cei doi

Un om de afaceri din Australia merge în Grecia, pentru a-l ajuta pe bătrânul fotografiat în timp ce plângea în fața unei bănci. Legătura incredibilă dintre cei doi

Un australian impresionat de imaginea unui pensionar care plângea în hohote în fața unei bănci a anunțat miercuri că pleacă spre Europa pentru ca să-l ajute financiar pe bărbat, după ce a descoperit că este un prieten de familie, relatează The Guardian în pagina electronică.

Potrivit ziarului britanic, care citează AFP, Giorgos Chatzifotiadis, în vârstă de 77 de ani, a izbucnit în plâns la Salonic, al doilea cel mai important oraș grecesc, săptămâna trecută, de disperare, după ce a încercat, fără să reușească, să retragă de la patru bănci pensia soției sale, în valoare de 120 de euro.

Poza cu bărbatul stând pe jos a fost făcută de către un fotograf AFP și a făcut înconjurul lumii, ea ilustrând suferințele grecilor în timpul crizei datoriilor.

James Koufos, directorul unei firme financiare, născut în Australia, a văzut fotografia, publicată la Sydney, și s-a gândit că pensionarul „seamănă foarte mult cu un prieten al tatălui” său.

Koufos, în vârstă de 41 de ani, a declarat că a stat de vorbă pe Facebook cu mama sa, care trăiește în Grecia, iar ea i-a confirmat că Chatzifotiadis este un vechi prieten al tatălui său, care a murit în urmă cu 18 luni.

„Când am văzut asta, am întrebat-o pe mama «ce putem să facem?»”, a declarat Koufos. „I-am cerut mamei să ia niște bani, să-l caute pe bărbat și să-i ofere un ajutor imediat”, a adăugat el.

De asemenea, el a postat pe Facebook un apel la localizarea lui Chatzifotiadis și a creat un fond de donații. Koufos urmează să plece de la Sydney către Atena sâmbătă, urmând să îl întâlnească pe pensionar la Salonic.

„Mergem acolo să-i facem o surpriză și să-i dăm o sumă de bani destul de substanțială”, a declarat omul de afaceri. „În plus, strângem bani și de la niște corporații, care vor să doneze”, a adăugat el.

Ele doresc să ofere ajutor și altora, nu doar lui Chatzifotiadis, a spus el.

„Negociem cu câteva locuri care oferă adăposturi la Atena și Salonic, pentru a oferi o susținere imediată, acolo unde putem, constând în adăpost și hrană”, a adăugat el.
Familia lui Koufos este originară din Salonic, iar familia Chatzifotiadis a participat la nunta surorii sale.

În Australia trăiește o importantă comunitate de imigranți greci. În Melbourne se află a treia cea mai importantă comunitate vorbitoare de limbă greacă din orașe la nivel mondial, după Atena și Salonic, potrivit statisticilor Guvernului australian.

Koufos, ai cărui părinți sunt din Grecia, a declarat că a fost impresionat după ce a văzut fotografii care „spun o mie de povești”.

„Aceste fotografii au avut acest impact nu doar asupra mea, ci asupra multor persoane pe care le cunosc”, a spus el.

Liderii europeni i-au acordat Atenei un ultimatum ca până duminică să ajungă la un nou acord de salvare și să evite ieșirea din zona euro. Grecii au respins duminică, prin referendum, propunerile creditorilor internaționali.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Inteligența artificială ajunge în sala de examen. Profesorii se confruntă cu o nouă PROVOCARE
Digi24
Câte minute rezistă rușii pe linia frontului: „Situația este de așa natură încât în toamnă va fi fie pace, fie mobilizare”
Cancan.ro
Cum a reușit Matei să copieze la Bacalaureat: 'Nici Einstein nu putea să vină cu asta'
Prosport.ro
Carmen Negoiță, apariție incendiară în costum de baie! În trecut a pozat complet goală
Adevarul
Sesizare penală după controlul la complexul Cosmopolis: Ministrul Mediului reclamă un „atentat la sănătatea publică”
Mediafax
Mulți șoferi fac asta pe caniculă fără să știe că pot fi AMENDAȚI
Click
Secretele lui Djokovic la 39 de ani: dieta și rutina zilnică a marelui campion. La ce a renunțat sportivul care caută un nou titlu la Wimbledon
Digi24
O țară din Balcani reintroduce serviciul militar obligatoriu după 15 ani. Cine va fi chemat în armată
Cancan.ro
TRAGEDIA prin care a trecut Anca Serea. Motivul pentru care primul ei soț a murit la doar 36 de ani
Ce se întâmplă doctore
Intervenția estetică la care Gina Pistol a apelat din nou! E total schimbată: „Nu trebuie să fim toate la fel”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Chery Tiggo 9: SUV-ul chinezesc care vine cu ambiții mari în România
Descopera.ro
Care este orașul din lume cu cei mai mulți oameni?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Nu ratezi nicio fustă, Bulă! Niciuna!
Descopera.ro
Versurile muzicii pop au devenit tot mai întunecate din punct de vedere moral. Ce spune asta despre societate?