Prima pagină » Știri externe » Unul dintre cei mai controversați politicieni francezi a murit la 88 de ani

Unul dintre cei mai controversați politicieni francezi a murit la 88 de ani

Unul dintre cei mai controversați politicieni francezi a murit la 88 de ani
Charles Pasqua, un adevărat pilon al familiei gaulliste, un personaj vocal, apropiat de Jacques Chirac, dar de care s-a despărțit până la urmă, un fost șef al poliției franceze cu o reputație proastă și numeroase probleme cu justiția, a decedat luni la vârsta de 88 de ani, relatează AFP online.

Pasqua a decedat luni, la spitalul Foch de Suresnes, a anunțat într-un comunicat președintele Consiliului Departamental Hauts-de-Seine Patrick Devedjian (Les Républicains).

Citat în aproape zece dosare (finanțări politice, vânzări de armament în Angola), el a fost condamnat definitiv în 2010 în două dosare, și anume la 18 luni de închisoare cu suspendare pentru finanțarea ilegală a campaniei sale în alegerile europene din 1999, prin vânzarea cazinoului din Annemasse (Haute-Savoie), și la un an de închisoare cu suspendare, de către Curtea de Justiție a Republicii (CJR), în dosarul deturnărilor de fonduri cu prejudicierea Sofremi, o firmă de export de material în domeniul securității.

Ultimele probleme cu justiția le-a avut în mai, într-un proces în apel pentru deturnare de fonduri publice la Fundația de artă Hamon.

Născut la 18 aprilie 1927, la Grasse (Alpes-Maritimes), Charles Pasqua, nepotul unui cioban corsican, s-a angajat la vârsta de 16 ani în Rezistență și, ca un gaullist convins, a aderat încă din 1947 la Adunarea Poporului Francez (RPF). El a făcut carieră în societatea Pernod-Ricard.

– „Trădare” în 1995

Rana, în legătură cu Europa, dar mai ales în legătură cu această „trădare” din 1995, a rămas deschisă între Jacques Chirac și Charles Pasqua, care nu s-au reconciliat niciodată. Până într-acolo încât Pasqua l-a atacat pe fostul său mentor, într-o conferință de presă, în 2009.

Un adevărat „pilon” în Hauts-de-Seine, un departament al cărui președinte a fost din 1973 și până în 1976 și din 1988 și până în 2004, fostul deputat și senator a fost învins în alegerile pentru postul de primar din Neuilly-sur-Seine în 1983 de către un tânăr ambițios, pe nume Nicolas Sarkozy, la a cărui ascensiune a contribuit și de care s-a apropiat ulterior.

El a părăsit RPR în 1999, fondând și prezidând pentru o perioadă Adunarea pentru Franța (RPF), un partid suveranist, la conducerea căruia, asociat cu Philippe de Villiers, a obținut un scor mai bun decât lista RPR-DL a lui Nicolas Sarkozy.

Cunoscut pentru afirmații șoc – „teroriștii trebuie terorizați”, lansa el în Piața Beauvau -, Pasqua rămâne legat de Serviciul de Acțiune Civică (SAC), un fel de poliție secretă creată la sfârșitul anilor ’50, și de un pachet de legi care restrângea dreptul de azil, în iunie 1993. Numele său este asociat, de asemenea, cu moartea, în 1986, unui tânăr de origine marocană, Malik Oussekine, ucis în bătaie de poliție în timpul unei manifestații a studenților la Paris, în perioada în care era ministru de Interne.

„Franța pierde unul dintre cei mai mari servitori ai săi”, a reacționat imediat Nicolas Sarkozy. „Alături de J. Chirac, am dus multe bătălii împreună. Apoi drumurile noastre s-au despărțit. Însă personalitatea sa mă impresiona”, a reacționat, într-un mesaj postat pe Twitter Alain Juppé.

Numărul doi din cadrul Frontului Național (FN, extremă dreapta) Florian Philippot i-a adus omagiu „unui mare patriot”, la unison, un lucru neobișnuit, cu Jean-Marie Le Pen.

Ministrul de Interne Bernard Cazeneuve i-a salutat „memoria”, într-un scurt comunicat de presă. Cariera politică a lui Pasqua „a fost marcată de două treceri” pe la Palatul Beauvau, notează ministrul.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Telefonul l-a dat DE GOL! Cum a contribuit dispozitivul la căderea unui cancelar european
Digi24
Ce se știe despre presupusul autor al atacului din Cracovia: imagine tulburătoare a unui extremist. Prima zi de doliu național
Cancan.ro
Prințul întoarce armele: Reacție misogină a lui Marco la adresa Gabriellei. Cum a jignit-o și ce a spus despre aspectul fizic al ispitei
Prosport.ro
Alexandru Țiriac a pus ochii pe minunea chinezească de 3.000.000 de euro, care a depășit 500 km/h
Adevarul
De la un profit de 272 de milioane de euro la vânzarea cu 200 de milioane. Cum a ajuns Liberty Galați în pragul falimentului
Mediafax
„Sunt mândru de tine, doamna mea”. Claudiu Manda, mesaj pentru Olguța Vasilescu
Click
Mariana Mihuț a împlinit 84 de ani! Fermecat de frumusețea ei, Victor Rebengiuc a divorțat de prima soție: „Ne-am iubit mult!”
Digi24
După valul de frig și ploi, vom avea vreme de primăvară: temperaturi de peste 20°C
Cancan.ro
Localitățile din România în care ninge săptămâna viitoare. Meteorologii anunță 10 zile consecutive de ninsori
Ce se întâmplă doctore
Cum arăta Mira de la „Insula Iubirii” înainte. Transformarea prin care a trecut iubita lui Ian
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Skoda Scala 2021, compacta ideală pentru familii și oraș. Puncte forte și compromisuri la sub 8.000 de euro
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Criptarea care îți protejează contul bancar ar putea fi „spartă” de un calculator cuantic în 3 zile, sugerează un studiu
Mediafax Italia
Codul secret care TE POATE SALVA pe stradă!
Mediafax Spania
BREAKING! Șoferului premierului, ARESTAT!