Prima pagină » Știri externe » Viața în ”cel mai înfricoșător loc de pe Pământ”, închisoarea lui Bashar al-Assad

Viața în ”cel mai înfricoșător loc de pe Pământ”, închisoarea lui Bashar al-Assad

Viața în ''cel mai înfricoșător loc de pe Pământ'', închisoarea lui Bashar al-Assad
Detalii în articol

Potrivit Descoperă, Samer al-Ahmed, un fost prizonier, își amintește de mica trapă de la ușa sa de celulă, deoarece era în mod frecvent forțat să-și bage capul prin ea. Gardianul îi presa gâtul de marginea trapei, după care sărea pe capul acestuia cu toată greutatea, până când sângele începea să se scurgă pe podea.

Aceasta este una dintre metodele de tortură utilizate în închisoarea militară din Saidnaya, cea mai cunoscută închisoare din Siria. Până acum, complexul a fost ascuns, însă o echipă de arhitecți a creat un model interactiv ca parte a proiectului Amnesty International pentru a crește nivelul de conștientizare asupra poveștilor ascunse de regimul brutal al președintelui Bashar al-Assad. Închisoarea este amplasată la 25 de kilometri spre nord de Damasc, în apropierea mânăstirii Saidnaya, unde creștinii și musulmanii s-au rugat împreună timp de multe secole.

Noul raport a fost lansat în urma morții a 17.723 de oameni care se aflau în custodia Siriei, de la începutul revoltelor din martie 2011.

,,Când am construit modelul, am realizat că locul nu este doar pentru încarcerare, supraveghere și tortură. Clădirea în sine este un instrument arhitectural de tortură”, a declarat Eyal Weizman, director al Forensic Arhitecture.

Pentru a crea o imagine clară a închisorii, echipa din spatele proiectului Amnesty a intervievat foștii deținuți ai închisorii Saidnaya, care au scăpat trecând ganița către Turcia.

,,Arhitectura este calea către amintiri”, a declarat Weizman. ,,În timp ce vedeau modelul digital, martorii și-au amintit evenimentele obscure, violente și traumatizante”, a adăugat el.

Deținuții erau constant legați la ochi și forțați să îngenuncheze, în momentul în care gardienii intrau în celulă, prizonierii trebuiau să își acopere ochii, așadar aceștia trebuiau să se bazeze doar pe auz. Pentru a determina mărimea celulei, zona scărilor și a coridoarelor, Lawrence Abu Hamdan, artist în sunete, a utilizat anumite reverberații.

,,Precum un sonar, sunetul la lumina spațiul din jurul lor”, a declarat Abu Hamdan. ,,Închisoarea este o temniță cu ecou, dacă o persoană est torturată este ca și cum toți ar fi torturați, deoarece sunetul circulă prin spațiu, prin țevile de scurgere sau prin căile de ventilație”, a adăugat el.

Lipsa vederii i-a făcut pe deținuți să-și dezvolte sensibilitatea auditivă, aceștia puteau deosebi sunetul unei curele sau al unui cablu electric pe piele, ei știau când un om este împuns, lovit sau bătut la perete.

Un alt detaliu terifiant este ,,ceremonia de inițiere”. Deținuții erau scoși dintr-un camion frigorific cu care erau aduși la închisoare, bătuți cu bare de fier și cabluri, iar femeile erau violate.

Doi prizonieri, Abdou și Ahmed, au fost ținuți în primele luni într-o celulă de 2,35 metri în care uneori erau ținute și 15 persoane. Aceștia își amintesc că au fost multe zile la rând în care nu a fost apă și au trebuit să bea din vasul de toaletă.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Împăratul lumii interlope”, Petre Geamănu, în arest! Arsenal și câini antrenați, găsiți pe proprietatea sa
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
Nuntă cu fast în familia lui Ilie Bolojan! Unde are loc evenimentul și cine sunt nașii fiicei sale
Prosport.ro
David Popovici și-a adus iubita să vadă noua „bijuterie” de 7.500.000 de euro construită de magnatul Ion Țiriac pentru români
Adevarul
Manichiurista care ironizează salariile medicilor rezidenți și susține că ea câștigă mai bine: „De bani nu vorbim, că vede ANAF-ul!”
Mediafax
Se circulă în condiții de IARNĂ pe mai multe artere importante din țară! Zeci de utilaje mobilizate
Click
Primele imagini cu fiica lui Ilie Bolojan în rochie de mireasă! Cum a arătat Lucia Maria în ziua nunții
Digi24
Putin mai are la dispoziție doar două planuri pentru înfrângerea Ucrainei. Ce l-ar putea forța să schimbe strategia
Cancan.ro
'Nostradamus al Americii', profeție îngrijorătoare pentru 2028. Război care ar dura 27 de ani!
Ce se întâmplă doctore
Ce s-a ales de Dana, prima soție a lui Dan Petrescu, femeia care l-a înşelat cu Radu Niculescu. Cum arată şi din ce face bani
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
SUV coreean cu motor diesel de 2,2 litri și tracțiune 4x4. Mașina care ține cu portofelul
Descopera.ro
Un obiect misterios care accelerează prin spațiu nu poate fi explicat de cercetători
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Donald Trump s-ar putea întâlnit cu Xi Jinping și Vladimir Putin la summitul APEC
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!
Mediafax Spania
Profeția care s-a adeverit! Ce spunea în urmă cu 12 ani...