Prima pagină » Știri externe » Vladimir Putin s-a întâlnit cu Francois Hollande, cu ocazia summitului G20

Vladimir Putin s-a întâlnit cu Francois Hollande, cu ocazia summitului G20

Vladimir Putin s-a întâlnit cu Francois Hollande, cu ocazia summitului G20
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, i-a cerut sâmbătă omologului său francez, Francois Hollande, "să minimizeze riscurile și efectele negative" pe care le au tensiunile internaționale asupra relațiilor bilaterale, relatează AFP.

„Trebuie să facem tot posibilul pentru minimizarea riscurilor și efectelor negative asupra relațiilor bilaterale”, i-a spus Putin lui Hollande în cursul unei întâlniri bilaterale cu ocazia summitului G20 de la Brisbane.

Subiectul livrării celor două nave Mistral Rusiei nu a fost evocat.

„Există în prezent numeroase turbulențe în relațiile internaționale, de aceea ar fi util să ne întâlnim din nou pentru a discuta despre aceste probleme”, a insistat liderul de la Kremlin.

Referindu-se la criza din Ucraina și la eforturile depuse de cancelarul german, Angela Merkel, și de președintele ucrainean, Petro Poroșenko, Hollande s-a declarat dispus să continue „această relație, cu condiția de a se ajunge la depășirea impasului”.

„Nu trebuie să avem de suferit mult timp din cauza turbulențelor existente. Avem datoria comună de a rezolva crizele, atât cea din Ucraina cât și altele, acolo unde avem responsabilități”, a subliniat Hollande.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Telefonul l-a dat DE GOL! Cum a contribuit dispozitivul la căderea unui cancelar european
Digi24
Ce se știe despre presupusul autor al atacului din Cracovia: imagine tulburătoare a unui extremist. Prima zi de doliu național
Cancan.ro
Prințul întoarce armele: Reacție misogină a lui Marco la adresa Gabriellei. Cum a jignit-o și ce a spus despre aspectul fizic al ispitei
Prosport.ro
Alexandru Țiriac a pus ochii pe minunea chinezească de 3.000.000 de euro, care a depășit 500 km/h
Adevarul
De la un profit de 272 de milioane de euro la vânzarea cu 200 de milioane. Cum a ajuns Liberty Galați în pragul falimentului
Mediafax
„Sunt mândru de tine, doamna mea”. Claudiu Manda, mesaj pentru Olguța Vasilescu
Click
Mariana Mihuț a împlinit 84 de ani! Fermecat de frumusețea ei, Victor Rebengiuc a divorțat de prima soție: „Ne-am iubit mult!”
Digi24
După valul de frig și ploi, vom avea vreme de primăvară: temperaturi de peste 20°C
Cancan.ro
Localitățile din România în care ninge săptămâna viitoare. Meteorologii anunță 10 zile consecutive de ninsori
Ce se întâmplă doctore
Cum arăta Mira de la „Insula Iubirii” înainte. Transformarea prin care a trecut iubita lui Ian
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Skoda Scala 2021, compacta ideală pentru familii și oraș. Puncte forte și compromisuri la sub 8.000 de euro
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Criptarea care îți protejează contul bancar ar putea fi „spartă” de un calculator cuantic în 3 zile, sugerează un studiu
Mediafax Italia
Codul secret care TE POATE SALVA pe stradă!
Mediafax Spania
BREAKING! Șoferului premierului, ARESTAT!