Statele Unite ale Americii sărbătoresc 250 de ani de la Declarația de Independență

Statele Unite ale Americii celebrează azi cea de-a 250-a aniversare a Declarației de Independență. Cele 13 colonii au refuzat să mai plătească taxe Imperiului Britanic fără reprezentare în Parlamentul de la Londra. De aceea,  Generalul George Washington a comandat Armata Continentală pentru a apăra Declarația de Independență pe câmpurile de luptă.

Războiul de Independență al Statelor Unite a izbucnit în 1775, după o serie de ciocniri violente între trupele britanice și milițiile locale. Războiul celor Treisprezece Colonii era cu un imperiu care cuprindea peste 20% din suprafața Pământului.

REACȚIE Războiul din PNL continuă în forță. Gruparea pro-Bolojan condamnă Platforma Conservatoare din partid

12:38

FLASH NEWS Cum au trăit regele Felipe al VI-lea și familia regală victoria Spaniei în finala Cupei Mondiale: „Suntem foarte emoționați, la fel ca întreaga Spanie”

12:14

Majoritatea populațiilor din cele Treisprezece Colonii erau de descendență engleză, irlandeză și scoțiană. Mai erau, de asemenea, germani, olandezi, francezi, alături de africani (majoritatea luați în sclavie).

Și trebuie menționat că pe tot cuprinsul continentului nord-american erau 500-1000 de triburi de nativi americani, stabiliți cu mii de ani înainte de venirea coloniștilor europeni.

Cele 13 colonii care și-au declarat independența față de Marea Britanie au fost:

1. New Hampshire
2. Massachusetts Bay
3. Rhode Island
4. Connecticut
5. New York
6. New Jersey
7. Pennsylvania
8. Maryland
9. Delaware
10. Virginia
11. Carolina de Nord
12. Carolina de Sud
13. Georgia

Motivele Revoluției Americane

Tensiunile dintre cele 13 Colonii și Marea Britanie au început din 1763, după Războiul de Șapte Ani (sau Războiul Franco-Indian). Britanicii de la Londra voiau să se implice mai mult în conducerea coloniilor după ce i-au alungat pe francezi. În ciuda câștigurilor teritoriale, Londra aveau nevoie de bani pentru a acoperi costurile războiului desfășurat cu francezii pe trei continente.

Dar coloniile, care existau de 150 de ani la acea dată, voiau să se autoguverneze. Și-au ales primarii, își alegeau oamenii, deci se guvernau singuri. Tensiunile s-au agravat după ce Marea Britanie a impus Taxa de Timbru și Legea pentru cazarea trupelor britanice din 1765. Prima taxă a fost abolită în 1766, ca în 1767 să fie introduse alte noi taxe pe hârtie, vopsea, ceai și alte legi care le limitau drepturile coloniștilor. Samuel Adams, filosof și activist politic din Massachusetts, a denunțat în scrisorile sale noile taxe în anul următor.

Mulți coloniști sperau la o reconciliere cu țara lor mamă. Pe 5 martie 1770, în jur de 300-400 de coloniști nemulțumiți s-au revoltat în Boston. Hărțuiți cu bulgări de zăpadă și cu scoici, soldații britanici au tras în civili, fiind uciși 5 oameni. De atunci, coloniștii au realizat că libertatea nu era posibilă fără război.

Motivele rezistenței se adunaseră în timp ce Massachusetts era sub legea marțială.  Parlamentul britanic a adoptat „Legile Intolerabile” , care au închis portul Boston pentru comerț. I-a obligat pe coloniști să găzduiască soldați britanici. Le-a restricționat coloniștilor să mai organizeze întruniri publice. Oficialii britanici aveau privilegiul să fie judecați numai în Anglia.

În 1773, un grup de colonişti revoltaţi au aruncat mărfurile cu ceaiul britanic din portul oraşului Boston în ocean. Generalul Thomas Gage este numit guvernator militar al Massachusetts. Regele George al III-lea dorea urgent restabilirea ordinii în Cele Treisprezece Colonii.

Cel de-al Doilea Congres Continental

Pe 5 septembrie 1774, se formează Primul Congres Continental în Sala Tâmplarilor din Philadelphia. 12 din cele 13 colonii trimit delegați pentru a dezbate crearea unui consiliu care să aibă reprezentanți în Parlamentul Britanic. Georgia a absentat. Regele George l-a desființat imediat pe 26 octombrie.

Pe 10 mai 1775, s-a format cel de-al Doilea Congres Continental. Pentru că situația s-a înrăutățit, și Georgia a trimis delegați. Britanicii foloseau forța organizată, iar coloniștii au fost nevoiți să opună rezistență. Liderii coloniali ai Americii s-au adunat la Philadelphia, în Sala Independenței, pentru cel de-al Doilea Congres Continental. În cadrul întâlnirii convocate, au fost abordate nemulțumirile de lungă durată față de guvernul imperial britanic.

„Cei care au participat nu veneau pentru că erau de viță nobiliară, că aveau o armată în spate, că erau bogați, ci pentru că erau reprezentanți. Și se adună și încep să vorbească. Și sunt opinii diferite. John Adams, fratele lui Samuel Adams, a fost unul dintre cei mai importanți. El a fost printre primii care au considerat că trebuie să ne construim o țară. Au lucrat aproape un an pentru a ajunge la concluzia că este nevoie să declare independența și să o voteze”, a spus Larry P. Arnn, președintele de la Hillsdale College.

„Era foarte grav, pentru că este o trădare. Și aceste dezbateri de acum 250 de ani….se spune că un reprezentant pe nume Harrison i-a spus altui reprezentant: „Îmi este mai ușor decât ție. Sunt mult mai gras și mai greu. Și când ne vor spânzura, voi muri mai repede. Erau soldați britancii pe câmpul de luptă și îi căutau să-i aresteze sub acuzația de trădare, o infracțiune care se pedepsește cu moartea”. , a continuat acesta.

Benjamin Franklin, unul dintre Părinții Fondatori, a rămas în istorie cu faimoasa declarație a sa: „Trebuie să rămânem uniți, altfel, cu siguranță, vom fi spânzurați cu toții, dar separați”. 

Coloniștii revoltați au demolat o statuie de plumb a regelui George al III-lea din Boston pentru a o topi și a fabrica gloanțe.

„Glonțul care a făcut înconjurul lumii” – Lexington și Concord

Ciocnirile dramatice dintre trupele britanice și milițiile americane au debutat în orașele Lexington din New England, cucerite pe 19 aprilie 1775, a spus profesorul de istorie de la Hillsdale College, Wilfred M. McClay.

Regele George al III-lea al Angliei l-a instruit pe Thomas Gage, guvernatorul regal, să acționeze agresiv pentru a opri rebeliunea. Gage a trimis 700 de soldați britanici în tunică roșie pentru a cuceri orașul situat la 32 de km vest de Boston, unde vor prelua un depozit de aprovizionare al miliției.

Milițiile de „Patrioți” nu erau însă o gloată dezorganizată, iar Gage știa asta, Le ordonase soldaților britanici să se asigure că trag primii pentru a lovi în inima mișcării rebele și a le distruge moralul. Rezultatul bătăliilor de la Lextington și Concord a fost catastrofal pentru britanici.

Când britanicii au sosit la răsărit în Lexington, au fost întâmpinați de 70 de milițieni adunați, conduși de mai mulți ofițeri în frunte cu John Parker. Era ceață pe câmpia orașului. Ei erau mobilizați cu câteva ore înainte după ce argintarul Paul Revere și alți 60 de mesageri au dat deșteptarea de la miezul nopții pentru a informa milițiile împrăștiate că trupele britanice conduse de Francis Smith și John Pitcairn erau în drum spre Boston.

Nimeni nu știe cine a tras primul glonț. 73 de soldați britanici au fost uciși, în timp ce Patrioții au pierdut 49 de milițieni. Astfel, a început Războiul de Independență American. Fitilul celui mai important război al secolului 18 a fost aprins!

Formarea Armatei

„Mii de cetățeni înarmați au răspuns chemării libertății într-un moment în care tirania a încerccat să înăbușească spiritul unei națiuni emergente. Rezultatul avea să definească republica noastră”, a spus Pete Hegseth, secretarul SUA al Departamentului de Război și șeful Pentagonului.

Povestea armatei începe în primăvara anului 1775, la o lună după ce miliția din Massachusetts i-a umilit pe soldații britanici în bătăliile de la Lexington și Concord.

În mai 1775, Patrioții au chemat milițiile din toate cele 13 colonii. Au adunat stocuri de arme, muniție, artilerie și provizii militare. Coloniile aveau nevoie de o forță de luptă unită, cu un lanț de comandă clar. Delegații celui de-al Doilea Congres Continental au stabilit că este nevoie de crearea unei armate.

„Fără o putere civilă care să o întrețină și să o controleze”, a transmis Convenția Provincială din Massachusetts către cel de-al Doilea Congres Continental.

În timp ce britanicii se pregăteau să riposteze și veneau în număr mare la New York, Congresul Continental a ordonat că dacă britanici comit ostilități și încalcă proprietățile private, locuitorilor le este permis să se apere pe cont propriu și să respingă forța cu forță. Pe 14 iunie, cel de-al Doilea Congres Continental a votat înființarea Armatei Continentale.

Au fost mobilizate șase companii de pușcași din Pennsylvania, două din Maryland, două din Virginia, fiecare compusă dintr-un căpitan, trei locotenenți, patru sergenți, patru caporali, un toboșar sau un trompetist și 68 de soldați. Fiecare companie odată alcătuită trebuia să mărșăluiască și să se alăture armatei de lângă Boston, sub comanda unui ofițer șef.

„Mesajul către britanici a fost unul clar – nu era o rebeliune. A fost un act unitar de sfidare”, a spus Pete Hegseth.

George Washington devine comandantul suprem al armatei

Pe 15 iunie, congresul l-a numit în unanimitate pe George Washington din Virginia în funcția de Comandantul Suprem. Washington a început să construiască o nouă armată. Sarcina lui nu era doar să mobilizeze oameni dispuși să lupte. Ci să remodeleze caracterul oamenilor care participau la lupte. Curajul nu era îndeajuns.

Washington a lucrat constant pentru a insufla ordine și disciplină. Să asigure aprovizionarea. Să instituie un atrenament riguros să producă soldați care să lupte față în față cu armata britanică.

Britanici plănuiau să ocupe Peninsula Charleston din Boston. Pe 16 iunie, generalul Artemas Ward i-a trimis pe coloneii Richard Grindley și William Prescott cu 1.200 de soldați să ocupe dealul Bunker, cu vedere la portul Boston.

Bătălia de la Bunker Hill

După luptele de la Lexington și Concord, Massachusetts s-a întrebat dacă va rezista singur. Soluția a fost crearea unei armate, a spus istoricul Walter Borneman.

„Acesta a fost un pas îndrăzneț către unificarea celor 13 colonii într-un guvern național. Massachusetts l-a numit pe Artemas Ward să conducă o armată împotriva britanicilor care controlau Boston. Deciziile erau luate prin consens sau forța personalității. Planul britanicilor a fost să atace Dochester pentru a ocupa dealurile Bunker. Ward, la îndemnul lui Prescott și Putnam, a fost de acord să fortifice Peninsula Charleston și punctul cel mai slab de pe dealul Bunker. Putnam a insistat pe construirea unor fortificații pe o movilă mai joasă, aproape de Boston. Puțini soldați aveau uniforme. Mulți veniseră cu hainele și armele de acasă. Armele erau mai vechi decât oamenii care le purtau pe umăr. Aproape nimeni nu avea baionete.”, a spus istoricul.

Pe 17 iunie 1775, britanicii au asediat Bunker Hill cu peste 3.000 de soldați, conduși de William Howe, Thomas Cage și John Pitcairn. 2.400 de patrioți, conduși de William Prescott, Israel Putnam și Joseph Warren le-au ținut piept, cu o forță militară inferioară numeric: 2.400 de milițieni.

William Howe a ordonat la 1.500 de soldați britanici să traverseze râul Charles. Soldații lui Prescott, neavând praf de pușcă, n-au putut decât să privească. 400 de oameni, în frunte cu colonelul John Stark, au luat poziție în fața unei baricade. Howe a trimis după întăriri. Pe măsură ce trupele înaintau, la sfârșitul după-amiezii, era evident că va urma o bătălie crâncenă. Soldații americani rămâneau tăcuți și baricadați, având ordine să nu tragă până nu vor vedea albul ochilor inamicilor.

Trupele lui Howe erau la aproximativ 50 de metri. Întreaga linie a rebelilor a explodat cu un vuiet asurzitor. Britanicii s-au retras în dezordine. Howe a ordonat un nou atac. 11 companii de infanterie ușoară s-au năpustit. Prima salvă trasă de rebeli a decimat coloana de atac. Infanteria britanică înaintau cu greu în timp ce alte salve sfâșiau aerul, capturând doar câțiva metri.

Howe insista să-și trimită grenadierii pentru a da lovitura finală, dar infanteria ușoară era copleșită. După două atacuri eșuate, Howe era în fază de negare. Trupele rebele care rămâneau fără praf de pușcă s-au retras pe cel mai înalt deal. Prescott mai avea 150 de oameni, care nu duceau lipsă de curaj.

Până seara, peninsula Charleston a fost ocupată de britanici. Dealul se umpluse de trupurile tunicilor roșii. Howe câștigase bătălia, dar cu costuri uriașe. 226 de soldați britanici au fost uciși, iar ofițerul John Pitcairn și-a pierdut viața. O „victorie scump plătită”. Tabăra rebelilor pierduse 138 de oameni, inclusiv pe medicul Joseph Warren. Dar rezistența și curajul rebelilor a fost un uriaș impuls moral pentru Coloniile Unite.

Declarația de Independență

La 11 iunie 1776, Congresul a numit un Comiteti de cinci membri pentru a emite o declarație de independență în fața Coroanei Britanice. Se întâmpla la un an de la începerea războiului.  Au fost desemnați atunci:

• John Adams, delegat din Massachusetts, viitorul vicepreședinte al președintelui George Washington între 1789 și 1797, cel de-al doilea președinte al SUA între 1797 și 1801, primul care și-a stabilit reședința la Casa Albă și singurul federalist care a ocupat această poziție;
• Benjamin Franklin, savant, inventator, scriitor, diplomat, filosof politic și reprezentant al coloniei Pennsylvania;
• Thomas Jefferson, reprezentant al coloniei Virginia, care avea să devină Guvernator al statului natal, secretar de Stat, vicepreședinte și cel de-al treilea președinte al SUA din 1801 până în 1809;
• Robert R. Livingston, reprezentant din New York și viitor ministru SUA responsabil cu relațiile cu Franța;
• Robert Sherman din Connecticut, viitor senator;

Thomas Jefferson a redactat Declarația de Independență între 11 iunie și 28 iunie 1776.

A scris-o singur într-un apartament închiriat cu două camere din Philadelphia. Jefferson, de profesie filosof politic și iluminist, s-a inspirat după Thomas Paine și John Locke. Declarația a fost citită și revizuită în clădirea care poartă acum denumirea de „Sala Independenței”. Jefferson a precizat că toți oamenii sunt egali în fața lui Dumnezeu, menționând că regele George al III-lea a impus sclavagismul în colonii.

Congresul a ordonat să fie eliminate părți din document pentru a-l „modera” pe placul delegațiilor din Carolina de Sud și Georgia. Avocatul John Adams din Massachusetts a depus efort pentru a convinge cât mai multe delegaţii din colonii să voteze pentru separarea de Imperiul Britanic.

Declaraţia de Independenţă a fost redactată de filosoful Thomas Jefferson din Virginia. Declaraţia a fost aprobată în Congres pe 2 iulie, tipărită pe 4 iulie, dar semnată abia până în august 1776.

,,Noi considerăm aceste adevăruri evidente, că toţi oamenii sunt egali, că ei sunt înzestraţi de Creator cu anumite Drepturi inalienabile, că printre acestea sunt Viaţa, Libertatea şi căutarea Fericirii” (Declaraţia de Independenţă)

Sursa Foto: The White House/ Domeniul Public din SUA