Prima pagină » Știri externe » Zece sau 11 morți după prăbușirea unui avion ce transporta parașutiști, în Belgia

Zece sau 11 morți după prăbușirea unui avion ce transporta parașutiști, în Belgia

Zece sau 11 morți după prăbușirea unui avion ce transporta parașutiști, în Belgia
"Zece sau 11 persoane" au murit, sâmbătă, după prăbușirea unui avion de mici dimensiuni care transporta parașutiști în regiunea Namur, în sudul Belgiei, a anunțat primarul localității în care s-a produs accidentul, relatază AFP.

„Zece sau 11 persoane” au murit, sâmbătă, după prăbușirea unui avion de mici dimensiuni care transporta parașutiști în regiunea Namur, în sudul Belgiei, a anunțat primarul localității în care s-a produs accidentul, relatază AFP.

Accidentul s-a produs cu puțin timp înaintea orei 16.00 (17.00 ora României), potrivit pompierilor.

„Avionul a decolat de pe aerodromul Temploux, având la bord zece parașutiști și probabil un pilot, și s-a prăbușit după zece minute pe un câmp. Toți ocupanții au decedat din nefericire. Bilanțul este de zece sau 11 victime”, a declarat primarul din Fernelmont, Jean-Claude Nihoul, contactat prin telefon.

„Avionul este de nerecunoscut, este în mare parte carbonizat”, a explicat Nihoul. Aparatul s-a prăbușit „la aproximativ 250 de metri” de case, în apropierea satului Marchovelette, situat în comuna Fernelmont, o regiune rurală din Namur.

Citat de presa belgiană, primarul a declarat, de asemenea, că un martor ocular i-a explicat că „trei sau patru parașutiști au încercat să își deschidă parașutele dar mult prea târziu”.

„Tocmai am văzut un avion care și-a pierdut aripa dreaptă în zbor și s-a prăbușit – s-a auzit un zgomot puternic – înspre sudul Marchovelette. Nu am văzut pe nimeni ieșind cu parașuta”, a explicat un locuitor din sat, citat de radioteleviziunea belgiană RTL.

„Avionul a trecut pe deasupra mea și am văzut piese căzând din avion. Apoi, aparatul și-a înclinat vârful și s-a prăbușit la 200 de metri mai departe”, a explicat un locuitor, citat de publicațiile grupului SudPresse.

Într-un comunicat, premierul Elio Di Rupo a declarat că „a aflat cu emoție despre tragicul accident de avion produs în apropiere de Namur”. „Primele sale gânduri se îndreaptă spre numeroasele victime. El adresează cele mai sincere condoleanțe familiilor și prietenilor lor”, adaugă textul.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Primarul Kievului le cere locuitorilor să părăsească temporar orașul. Avertisment dramatic: „Este o chestiune de supraviețuire”
Digi24
VIDEO. Scandal în direct între George Simion și Anca Alexandrescu. „Ce ai de faci așa?”/ „Nu vă e rușine?”
Cancan.ro
EA este soția chirurgului potent, înșelată în repetate rânduri cu vedeta Antena 1. Ce a făcut la scurt timp după ce au reluat amantlâcul
Prosport.ro
FOTO. Soția lui Cristiano Ronaldo, apariție spectaculoasă
Adevarul
Euro se apropie de 5,5 lei. De ce BNR ar putea lăsa leul să se deprecieze
Mediafax
Bruxelles-ul spune „nu” Italiei și Greciei. Cele două țări vor să cheltuiască mai mult pentru a-și proteja cetățenii de scumpirile energiei
Click
Sânziana Buruiană, dezvăluiri despre viața de cuplu! Ce se întâmplă între ea și soț: „Nu mai avem timp”
Digi24
Româncă ucisă în Marea Britanie de un student la criminalistică pasionat de „Dexter”. Cum a aranjat Benjamin Day locul crimei
Cancan.ro
Am făcut calculul. Câți bani a primit Cheloo, în total, pentru cele 5 săptămâni petrecute la Asia Express
Ce se întâmplă doctore
De nerecunoscut! Cum arăta unul dintre cei mai îndrăgiți artiști, la începutul carierei
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Supraveghezi mașina parcată în fața curții / garajului? Dedeman are o cameră Wi-Fi redusă la 120 de lei
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit o nouă cauză a hipertensiunii arteriale și o cale de a o trata
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Cum ne anesteziază medicamentele și ce ne pot spune despre conștiință
Mediafax Italia
Părinții DIVORȚAȚI pot primi 500 de euro pentru chirie! Până când SE DEPUN CERERILE
Mediafax Spania
Te poți angaja și tu aici! Cazare gratis, mese incluse și 4 ORE DE MUNCĂ