Prima pagină » Justiție » Curtea Constituțională a respins sesizarea USR privind revocarea Ancăi Dragu de la șefia Senatului

Curtea Constituțională a respins sesizarea USR privind revocarea Ancăi Dragu de la șefia Senatului

Otilia Serescu
Curtea Constituțională a respins sesizarea USR privind revocarea Ancăi Dragu de la șefia Senatului

Curtea Constituţională a respins, miercuri, sesizarea USR privind revocarea Ancăi Dragu din funcţia de preşedinte al Senatului, au spus surse din cadrul CCR, pentru GÂNDUL.

UPDATE 13.20. CCR a transmis oficial că a respins sesizarea USR

Curtea Constituțională, în cadrul controlului hotărârilor Parlamentului, cu majoritate de voturi, a respins, ca neîntemeiată, sesizarea formulată de Grupul parlamentar al Uniunii Salvați România din Senat și a constatat că este constituțională Hotărârea Senatului nr.131/2021 pentru revocarea din funcția de președinte al Senatului a Ancăi Dana Dragu.

ȘTIRE INIȚIALĂ

Decizia CCR a fost luată cu majoritate de voturi, respectiv 8 la 1.

Decizia este definitivă.

În sesizarea transmisă Curții Constituționale a României (CCR), USR arăta că este încălcat art. 64 alin. (2) din Legea fundamentală, potrivit căruia preşedinţii Senatului şi Camerei Deputaţilor sunt aleşi pe toată durata mandatului forurilor legislative.

Astfel, USR preciza în textul sesizării următoarele: „Norma constituţională (art. 64) face o distincţie clară între calitatea de preşedinte al unei Camere a Parlamentului şi calitatea de membru în Biroul permanent.

Această distincţie iese în evidenţă cu putere din faptul că preşedintele unei Camere a Parlamentului este ales pe perioada întregului mandat al Camerei respective, anume 4 ani, în timp ce membrii Biroului permanent sunt aleşi la începutul fiecărei sesiuni.

În privinţa calităţii de membru în Biroul permanent al preşedintelui Senatului, această calitate este una subsidiară celei de preşedinte al Senatului.

În aceste condiţii, reglementarea care indică posibilitatea revocării membrilor Biroului permanent îi are în vedere pe acei membri care sunt numiţi în această funcţie.

Textul constituţional nu îi poate viza pe cei doi preşedinţi ai Camerelor Parlamentului, întrucât ei nu au calitatea de membru în Biroul permanent în mod direct, ci calitatea de preşedinte de Cameră le conferă, de drept, şi calitatea de membru şi preşedinte al Biroului permanent”.

USR sublinia că, în condiţiile în care propunerea de revocare formulată de grupurile parlamentare PNL, PSD şi UDMR este întemeiată exclusiv pe argumentul existenţei unei noi majorităţi parlamentare, fără a fi indicat niciun motiv de încălcare a regulamentului sau a Constituţiei, atunci, revocarea Ancăi Dragu este neconstituțională.

Alte motive invocate sunt încălcarea de principiului supremaţiei legii şi a principiului constituţional al configuraţiei politice a Camerelor Parlamentului.

USR mai susţine că Parlamentul a modificat natura mandatului, încălcând art. 2 din Constituţie, care interzice ca un grup de persoane să exercite suveranitatea naţională în nume propriu.

La finalul lunii noiembrie 2021, Anca Dragu a fost revocată din funcţie, iar în aceeaşi zi preşedintele PNL, Florin Cîţu, a fost ales la conducerea Senatului, în urma formării unei noi coaliții guvernamentale cu PSD și UDMR, iar premier în locul lui Cîțu a fost numit generalul Nicolae Ciucă.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Vânzările de șuncă presată s-au prăbușit. Cum se reprofilează supermarketurile
Digi24
General al Armatei Române, găsit împuşcat în cap. Anchetatorii au descoperit un pistol lângă trupul său. Ce spune poliția
Cancan.ro
Ea e amanta generalului Dorin Ioniță. Femeia obținuse un ordin de protecție, cu doar câteva ore înainte ca bărbatul să fie găsit mort. Ce gest a făcut soția
Prosport.ro
FOTO. „S-a întors REGINA!”. Prezentatoarea TV a stârnit reacțiile fanilor cu apariția ei
Adevarul
Bolojan, ironie fină înainte de vizita lui Călin Georgescu la Oradea: „Cei care nu au angajamente au posibilitatea să facă întâlniri”
Mediafax
Și-a bătut amanta, soția l-a reclamat și s-a împușcat în cap. ULTIMELE clipe ale unui GENERAL
Click
Satul din Prahova care i-a făcut pe bucureșteni să se mute la țară. Au cumpărat aproape toate casele disponibile
Digi24
La ce distanță de gard trebuie plantați copacii. Regula pe care proprietarii sunt obligați să o respecte
Cancan.ro
Generalul Dorin Ioniță S-A SINUCIS din cauza amantei. Primele imagini de la fața locului
Ce se întâmplă doctore
Microbiomul intestinal ar putea fi „contagios”. Bacteriile din intestin se pot transmite între oameni
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Un nou brand auto apare pe piața din România! Ce modele a lansat Jetour în țara noastră?
Descopera.ro
Ce se întâmplă în creier după ce renunți la alcool?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Descopera.ro
Modificările vocii ar putea ascunde un semn timpuriu al demenței, indică un studiu amplu
Mediafax Italia
NOILE REGULI privind permisul de conducere după 65 DE ANI. Ce se schimbă pentru șoferii cu diferite categorii din Italia
Mediafax Spania
Aici se găsește CEA MAI IEFTINĂ BENZINĂ! Unde să alimentezi dacă ești în vacanță, în Spania