Prima pagină » Justiție » Femeie din Vaslui, pusă sub control judiciar după ce s-a urcat beată la volan. Avea o alcoolemie de 1,06 mg/l

Femeie din Vaslui, pusă sub control judiciar după ce s-a urcat beată la volan. Avea o alcoolemie de 1,06 mg/l

Ioana Tudorascu
Femeie din Vaslui, pusă sub control judiciar după ce s-a urcat beată la volan. Avea o alcoolemie de 1,06 mg/l

O femeie din Vaslui a fost plasată sub control judiciar după ce, în urma unui accident rutier, s-a descoperit că avea o alcoolemie de 1,06 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Femeia în vârstă de 43 de ani a fost implicată într-un accident rutier soldat cu pagube materiale, moment în care poliţiştii și-au dat seama că se află sub influenţa alcoolului.

„Poliţiştii Biroului Rutier Vaslui, din cadrul Poliţiei Municipiului Vaslui, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu, au constatat că pe strada Ştefan cel Mare, din municipiul Vaslui, s-a produs un eveniment rutier soldat cu pagube materiale, în care au fost implicate două autoturisme înmatriculate în judeţele Vaslui, respectiv Iaşi. După ce au procedat la testarea alcooscopică a ambilor conducători auto, aceştia au constatat că unul dintre conducătorii auto, o femeie din localitatea Fereşti, care se deplasa cu autoturismul înmatriculat în Vaslui, avea o alcoolemie de 1,06 mg/l alcool pur în aerul expirat”, se arată într-un comunicat de presă transmis de Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Vaslui, scrie Digi24.

Femeia avea o alcoolemie de 1,06 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, șoferița a fost prezentată Judecătoriei Vaslui, care a dispus măsura preventivă a controlului judiciar, pentru o perioadă de 60 de zile

„După ce au procedat la testarea alcooscopică a ambilor conducători auto, aceştia au constatat că unul dintre conducătorii auto, o femeie din localitatea Fereşti, care se deplasa cu autoturismul înmatriculat în Vaslui, avea o alcoolemie de 1,06 mg/l alcool pur în aerul expirat. În urma probatoriului administrat, femeia de 43 de ani a fost prezentată Judecătoriei Vaslui, care a dispus măsura preventivă a controlului judiciar, pentru o perioadă de 60 de zile”, se mai arată în comunicat.

Poliţiştii continuă cercetările, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, în vederea stabilirii şi probării activităţii infracţionale, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice sau a altor substanţe.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Câți bani va pierde lunar Siegfried Mureșan dacă ajunge premierul României
Digi24
Scandal devenit viral în China. Un bărbat a plătit 4,5 milioane $ ca să se însoare cu o actriță faimoasă, apoi a dat-o în judecată
Cancan.ro
Cine a plătit înmormântarea de 10.000 de euro a Mădălinei Apostol, de fapt. NIMENI nu se aștepta la asta!
Prosport.ro
Laura Giurcanu se mută în Maroc! Bărbatul a convins-o: își vinde și mașina Mercedes din România
Adevarul
Șoșoacă, interviu delirant la televiziunea lui Putin: „Oamenii de aici mor de foame. Politicienii de la putere au oprit apa din munți”
Mediafax
A opta minune a lumii? Proiectul uriaș ascuns sub Sahara
Click
Ce îl enervează cel mai tare pe Aris la Andreea Esca: „Nu se abține niciodată”
Digi24
Băsescu, întrebat ce pregătește Călin Georgescu: „Categoric va candida la prezidențiale. Simion se va orienta către altă funcție”
Cancan.ro
Adevărul despre cele 2,2 milioane de pensii calculate greșit. Reacția Casei de Pensii
Ce se întâmplă doctore
Cine este Gabriella Barbu, ispita care a făcut senzație în Spania și a ajuns la „Insula Iubirii”? Detalii neștiute despre brunetă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Un Ford EcoSport a fost transformat într-un monstru cu 6 roți. Consumul afișat surprinde
Descopera.ro
Ce se întâmplă cu Universul? Fizicienii nu reușesc să înțeleagă!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă e nemulțumit de mâncarea de la restaurant
Descopera.ro
Norii galbeni ai planetei Venus ar putea ascunde ceva surprinzător de întunecat
Mediafax Italia
Vești proaste pentru proprietarii de case! Ce facilități dispar definitiv?!
Mediafax Spania
Ce se va întâmpla cu PREȚURILE LOCUINȚELOR în următorii 25 de ani?! PREVIZIUNEA unui expert în investiții din Spania