Prima pagină » Justiție » Fostul director general al Casei de Asigurări de Sănătate Maramureş, trimis în judecată de DNA. Acuzații de mită în formă continuată

Fostul director general al Casei de Asigurări de Sănătate Maramureş, trimis în judecată de DNA. Acuzații de mită în formă continuată

Fostul director general al Casei de Asigurări de Sănătate Maramureş, trimis în judecată de DNA. Acuzații de mită în formă continuată

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție  – Serviciul teritorial Cluj – Biroul teritorial Baia Mare – au trimis-o în judecată, în stare de libertate, pe Carmen Eleonora Prodan, la data faptei director general al Casei de Asigurări de Sănătate Maramureș, pentru luare de mită în formă continuată.

„Sume de bani cuprinse între 5.000 de lei și 300 de lei, precum și alte foloase necuvenite”

„În perioada martie – decembrie 2023, inculpata Prodan Carmen Eleonora și Stretea Camelia Rodica, în calitățile menționate anterior, ar fi primit de la mai multe persoane (oameni de afaceri și manageri de spitale) sume de bani cuprinse între 5.000 de lei și 300 de lei, precum și alte foloase necuvenite, pentru îndeplinirea atribuțiilor de serviciu referitoare la încheierea și derularea în bune condiții a unor contracte încheiate de diferite societăți comerciale și unități sanitare cu instituția pe care o conduceau.

În urma cercetărilor efectuate ar fi reieșit faptul că la nivelul furnizorilor de servicii medicale şi îngrijiri la domiciliu aflaţi în relaţii contractuale cu C.A.S. Maramureș exista o reală preocupare de gratificare a inculpatelor Prodan Carmen Eleonora și Stretea Camelia Rodica în virtutea faptului că astfel s-ar păstra bunăvoinţa acestora pentru a obţine ajutor, consultanţă, preîntâmpinarea problemelor sau rezolvarea lor imediată”, spun procurorii anticorupție.

În aceeași cauză, procurorii anticorupție au sesizat instanța de judecată cu acordurile de recunoaștere a vinovăției inculpaților:

  • Camelia Rodica Stretea, la data faptei director executiv al Direcției relații contractuale din cadrul Casei de Asigurări de Sănătate Maramureș pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată (8 acte materiale);
  • S.R.F., pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită;
  • C.M., pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită în formă continuată.

Trei inculpați au încheiat acorduri de recunoaștere a vinovăției

Din această cauză, unii dintre reprezentanţii furnizorilor de servicii medicale şi îngrijiri la domiciliu ar fi ajuns să dezvolte, de-a lungul timpului, relaţii extrem de apropiate cu directorul general şi directorul relaţii contractuale al C.A.S. Maramureş.

Astfel, Prodan Carmen Eleonora și Stretea Camelia Rodica ar fi oferit reprezentanților respectivi consultanţă şi îndrumare în derularea relaţiilor contractuale, ar fi acordat atenţie sporită situaţiei acestora, ar fi oferit sfaturi cu privire la întocmirea documentaţiei, ar fi oferit informaţii privind posibilitatea depăşirii valorii de contract şi ar fi oferit sprijin în rezolvarea problemelor, iar în schimb, ar fi beneficiat de diferite foloase necuvenite oferite de furnizori, de la produse alimentare şi produse cosmetice, la sume de bani.

În cauză, procurorii au dispus măsura asiguratorie a sechestrului asupra unor sume de bani şi asupra unor bijuterii ce aparțin inculpatei Prodan Carmen Eleonora.

În prezența avocaților, cei trei inculpați care au încheiat acorduri de recunoaștere a vinovăției, au declarat expres că recunosc comiterea faptelor reținute în sarcina lor, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și sunt de acord cu felul și cuantumul pedepsei aplicate, precum și cu forma de executare a acestora, respectiv:

  • pentru inculpata Stretea Camelia Rodica o pedeapsă de 2 ani și 4 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani și 6 luni și interzicerea, pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a dreptului de a ocupa o funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii;
  • pentru inculpatul S.R.F. o pedeapsă de un an și 6 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani și interzicerea, pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat;
  •  pentru inculpatul C.M. o pedeapsă de 8 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani.

Dosarul de urmărire penală precum și acordurile de recunoaștere a vinovăției au fost trimise pentru judecare Tribunalului Maramureș, cu propunerea de a se menține măsura asiguratorie luată în cauză.

Prin sentința penală nr. 188 din 03.10.2024, Tribunalul Maramureș a admis acordurile de recunoaștere a vinovăției încheiate de procurorul Direcției Naționale Anticorupție cu inculpații Stretea Camelia Rodica și S.R.F. și i-a condamnat pe aceștia la pedepsele menționate anterior.

CITIȚI ȘI:

Florin Petre, primarul din Crevedia, a fost ARESTAT PREVENTIV. Edilul este acuzat de trafic de persoane

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Frații Tate, cu bagajele pentru fugă? Procurorii cer să rămână după gratii
Digi24
„Un atac împotriva Federației Ruse”. Moscova amenință direct Republica Moldova
Cancan.ro
Motivul REAL pentru care Denise Rifai a fost înlocuită cu Cătălin Măruță la Antena 1
Prosport.ro
FOTO. Antonela, iubita mult mai tânără a milionarului Arpad Paszkany, în jacuzzi
Adevarul
Autostrada Moldovei și schimbările observate de șoferi: „Este vis. Drumul e și mai rapid și mult mai relaxant”
Mediafax
Fenomen SPECTACULOS astăzi! Eclipsa de Soare poate fi observată din România. Care sunt cele mai bune locuri
Click
Povestea șoferului care a provocat accidentul din Brașov. Pentru ce a fost numit erou în urmă cu 11 ani
Digi24
Noi informații despre accidentul mortal din centrul Brașovului. Ce s-ar fi întâmplat, de fapt, cu șoferul
Cancan.ro
Anna și pensionarul MApN s-au autodenunțat. Gestul de pe Transfăgărășan e pistol cu apă. Iubirea lor a trecut granița (și nu doar o dată)!
Ce se întâmplă doctore
Dieta cu două mese pe zi a Amandei Holden! Actrița își expune cu nonșalanță trupul perfect, la 55 de ani
Ciao.ro
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au cunoscut celebritatea
Promotor.ro
Dacia Sandero Hybrid 155 poate fi comandată în România. Cât costă rivalul lui BYD Dolphin G DM-i
Descopera.ro
Furnicile lucrează mai bine în grupuri mari, au aflat oamenii de știință
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ieri m-am jucat cu soția de-a doctorița și pacientul!
Descopera.ro
De ce păduchele de lemn este unul dintre cele mai importante viețuitoare ale grădinilor?