Prima pagină » Justiție » UNBR se revoltă împotriva completului care l-a condamnat pe avocatul Roșu Robert în dosarul ”Băneasa”: ”Este inacceptabilă represiunea de natură penală asupra avocatului pentru consultațiile și susținerile făcute în calitate de reprezentant”

UNBR se revoltă împotriva completului care l-a condamnat pe avocatul Roșu Robert în dosarul ”Băneasa”: ”Este inacceptabilă represiunea de natură penală asupra avocatului pentru consultațiile și susținerile făcute în calitate de reprezentant”

Adina AnghelescuCristian Lisandru
UNBR se revoltă împotriva completului care l-a condamnat pe avocatul Roșu Robert în dosarul ”Băneasa”: ”Este inacceptabilă represiunea de natură penală asupra avocatului pentru consultațiile și susținerile făcute în calitate de reprezentant”

Uniunea Națională a Barourilor din România (UNBR) a dat publicității un comunicat prin care transmite că este inacceptabilă ”represiunea de natură penală asupra avocatului pentru  consultațiile și susținerile făcute în calitate de reprezentant”.

Este pentru prima oară, în România, când UNBR reacționează dur și tranșant după condamnarea unui coleg – avocatul Robert-Mihăiță Roșu – considerat ”un profesionist corect, curat și căruia i s-a făcut o mare nedreptate prin condamnarea la 5 de închisoare după achitarea clară de la fond”, au precizat surse GÂNDUL.RO.

Potrivit comunicatului UNBR, ”discrepanța radicală între cele două hotărâri judecătorești privindu-l pe avocatul Robert-Mihăiță Roșu arată slăbiciunile sistemului, cu consecințe grave asupra credibilității justiției”.

Comisia Permanentă sprijină orice demers pe care Baroul București îl va întreprinde în sensul de a protesta activ, prin orice mijloace, inclusiv prin neparticipare la ședințele de judecată ale completului care a dispus condamnarea avocatului pentru demersurile de consultanță și reprezentare întreprinse în exercițiul profesiei

Comisia Permanentă a UNBR

”Este inacceptabil și depășește puterea de înțelegere cum, în aceeași speță, hotărârea finală este radical diferită”

Pornind de la cazul avocatului Robert-Mihăiță Roșu – condamnat în dosarul ”Băneasa”, pe data data de 17 decembrie 2020 – UNBR readuce în discuția corpului profesional, a autorităților și a publicului problemele privind acuzarea și condamnarea avocaților pentru demersurile făcute în reprezentarea și consilierea clientului.

”UNBR își menține poziția din 2015 în contextul punerii sub învinuire a avocatului Robert-Mihăiță Roșu în legătură cu activitatea sa profesională. UNBR monitorizează cu atenție  informațiile publice cu privire la toate cazurile de încălcare de către autorități a principiilor fundamentale ale profesiei de avocat”, transmit reprezentanții UNBR.

În lipsa unei motivări a hotărârii de condamnare a domnului avocat Robert-Mihăiță Roșu, UNBR nu poate face încă aprecieri pe fondul acestei spețe. Totuși, este inacceptabilă o discrepanță atât de mare între hotărârea de achitare a avocatului Robert-Mihăiță Roșu la Curtea de Apel Brașov și condamnarea acestuia la 5 ani închisoare cu executare la ÎCCJ.

Aceasta indică o slăbiciune a sistemului, cu consecințe asupra credibilității justiției, atât în rândul avocaților, cât și a publicului larg.

”În condițiile în care una dintre instanțe a constatat că toate faptele avocatului se înscriu în exercițiul normal al profesiei de avocat (redactarea de contracte, notificări, memorii) și că nu există probe că a comis vreo faptă de pretindere ori de primire a unor bunuri în schimbul promisiunii că va interveni pe lângă funcționarii publici competenți să dispună restituirea bunurilor revendicate de unul dintre inculpații pe care îi reprezenta, este inacceptabil și depășește puterea de înțelegere cum, în aceeași speță, hotărârea finală este radical diferită”, se mai transmite în comunicatul UNBR.

UNBR va sesiza Inspecția Judiciară și Consiliul Superior al Magistraturii

UNBR va sesiza Inspecția Judiciară și Consiliul Superior al Magistraturii pentru a efectua o verificare temeinică privind felul în care au fost administrate probele în cauza respectivă și, în funcție de motivarea completă a hotărârii de condamnare, va recurge și la alte acțiuni de protest ”pentru apărarea principiilor profesiei și a garanțiilor dreptului de apărare”.

Potrivit UNBR, acest caz este de natură să creeze ”temeri grave în rândul avocaților privind riscurile răspunderii juridice a avocatului pentru activitatea de consultanță și reprezentare”, iar toate aceste aspecte trebuie clarificate.

”UNBR reafirmă decizia de a lupta pentru apărarea principiului potrivit căruia avocatul nu poate face obiectul unei represiuni de natură penală pentru susținerile și consultațiile bazate pe interpretarea legii și a situației de fapt, indiferent de caracterul corect sau incorect al tezelor dezvoltate. În absența unei atare garanții, dreptul la apărare este intimidat și lipsit de orice substanță prin supunerea avocatului amenințării cu tragerea la răspundere penală prin asocierea lui cu faptele imputate celui pe care îl reprezintă”, se menționează la finalul comunicatului transmis de Comisia Permanentă a UNBR.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Papucii nu se negociază”! Reguli NESCRISE, explicate de o americancă din România
Digi24
„Lungul amurg” al Chinei: cei doi factori ce prevestesc un viitor sumbru pentru colosul care a fost odată „fabrica lumii”
Cancan.ro
Unde s-a angajat Monica Gabor, după ce și-a falimentat toate afacerile din SUA. E de NERECUNOSCUT la 39 de ani!
Prosport.ro
Andreea Popescu a recunoscut că l-a înșelat pe dansatorul Rareș Cojoc cu Dan Alexa: „Sunt o trădătoare! La mine era mult spațiu în căsnicie”
Adevarul
„Ciufulitul ăsta este o greșeală genetică”. Derapaj într-o importantă filială PNL
Mediafax
Trump și Putin, înțelegere cu efect la pompa românilor. Cât ar putea ajunge să coste motorina în România
Click
Andreea Popescu, dezvăluiri despre apropierea de Dan Alexa în timpul căsniciei cu Rareș Cojoc: „Eu cu el până la moarte”
Digi24
„A mers prea departe”. Musk îi cântă în strună lui Trump, după ce președintele SUA a cerut plecarea lui Zelenski
Cancan.ro
'Profetul Apocalipsei' anunță o nouă pandemie, după ce a prezis corect pandemia COVID 19: 'O boală mult mai...'
Ce se întâmplă doctore
Este de nerecunoscut! Celebra actriță a slăbit 32 de kilograme în aproape 2 ani. Care este secretul transformării sale: „Nu am folosit injecții”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dai flash-uri ca să avertizezi despre radar? Țara în care Poliția poate amenda cu ajutorul dronelor
Descopera.ro
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
A împlinit 80 de ani și vrea să fie primul om care a alergat un maraton în fiecare deceniu al vieții. Totuși, ceva l-a oprit
Mediafax Italia
A fost CUTREMUR: ”S-a simțit puternic!”
Mediafax Spania
Stai în chirie? Cât vei plăti după noile reguli