Prima pagină » Magazin » 4 noi elemente în tabelul periodic

4 noi elemente în tabelul periodic

4 noi elemente în tabelul periodic
Tabelul periodic al elementelor a fost completat cu patru noi simboluri reprezentând substanțe, iar această actualizare a făcut ca manualele de chimie din lumea întreagă să devină depășite, informează huffingtonpost.com.

Elementele au fost verificate și adăugate de Uniunea Internațională de Chimie Pură și Aplicată (International Union of Pure and Applied Chemistry/ IUPAC), săptămâna trecută. În urma acestei decizii, cel de-al șaptelea rând din tabelul periodic al elementelor a fost în mod oficial completat.

Includerea acestor elemente chimice super-grele, realizate de om, temporar denumite 113, 114, 117 și 118, reprezintă primele adăugiri operate în sistemul periodic după 2011, precizează un comunicat emis de IUPAC.

IUPAC este o organizație non-guvernamentală, fondată în anul 1919. Este forumul cel mai înalt recunoscut la nivel internațional ca unica autoritate ce elaborează standarde pentru nomenclatura substanțelor anorganice sau organice.

Elementul 113 a fost descoperit de Institutul RIKEN din Japonia. Numele său provizoriu este „ununtrium”, iar simbolul său este Uut.

Elementele 115 și 117 au fost descoperite de savanții de la Institutul de cercetări nucleare Dubna din Rusia, Laboratorul Național Lawrence Livermore din California și Laboratorul Național Oak Ridge din Tennessee. Numele lor provizorii și simbolurile lor sunt „ununpentium” (Uup), respectiv „ununseptium” (Uus).

Elementul 118 a fost descoperit de echipe de la laboratoarele din Dubna și California și a primit numele provizoriu „ununoctium” și simbolul „Uuo”.

Denumiri permanente și simboluri vor fi alocate celor patru noi elemente în lunile următoare, a precizat IUPAC. Noile denumiri trebuie să aibă legătură cu diverse concepte mitologice, minerale, regiuni, țări, proprietăți și oameni de știință.

Elementul 113 va fi primul din istorie care va fi denumit de cercetătorii din Asia, raportează The Verge.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Rogobete SPULBERĂ zvonurile despre funcția de premier și primar al Timișoarei
Digi24
Noua coaliție mortală ce amenință să destabilizeze și mai mult Orientul Mijlociu. Doi foști inamici s-au aliat în lupta contra SUA
Cancan.ro
Doi soți, găsiți MORȚI într-un jacuzzi în timp ce se aflau în vacanță în Spania. Ce au descoperit anchetatorii 😲
Prosport.ro
Fiica lui Gigi Becali, învinsă în instanță! După șase amânări, judecătorii au dat verdictul
Adevarul
Un important general rus, tentativă de asasinat lângă casa sa. Este acuzat că a ordonat atacul asupra spitalului de copii din Kiev. Asasinul a venit cu motocicleta
Mediafax
PREMIERĂ pentru Forțele Navale! Fregata „Regele Ferdinand”, în misiune
Click
Cine ar fi făcut publice informațiile despre idila dintre Andreea Popescu și Dan Alexa? Vedeta a dat cărțile pe față
Digi24
Locul de parcare din fața casei sau a blocului: Cine îl poate folosi și ce faci dacă alt șofer îl ocupă
Cancan.ro
495 lei amendă pentru toți șoferii români care pleacă la drum noaptea, fără a verifica acest detaliu aparent banal
Ce se întâmplă doctore
Cum arată acum Nuți, bona copiilor Anamariei Prodan. Cine este cea care i-a fost alături ani buni impresarei
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
Ești oprit în trafic pentru că ai fi lovit un pieton? S-ar putea să fii victima unei înșelătorii
Descopera.ro
Câtă apă există pe Pământ?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Vezi că Maria ta e cu Gheorghe în porumb!
Descopera.ro
Cum ajung unii oameni să fie cu adevărat fericiți? 7 obiceiuri care fac diferența!
Mediafax Italia
Șoferii din Italia folosesc aceste semnale la volan. În România, mesajul poate fi complet diferit
Mediafax Spania
DECLARAȚIA pe care un deputat spaniol A FĂCUT-O LA ADRESA ROMÂNILOR: ”Fac parte din...”