99 de ani de la cea mai mare victorie românească împotriva trupelor germane. Semnificațiile datei de 11 iulie

În frunte cu generalul Alexandru Averescu, unul dintre cei mai buni strategi militari pe care îi aveam, armata a 2-a română a început ofensiva, în zorii zilei de 11 iulie, la Mărăști, împotriva trupelor germane, notează Descoperă.

 

Luptele sunt grele, multe dintre atacuri se duc la baionetă, iar nemții se retrag înspre munții Vrancei, având pierderi mari.

 

Ofensiva este însa oprită brusc după ce armata rusă este înfrânta pe frontul din Galiția și Bucovina fiind nevoie de o relocare a forțelor.

 

Pe 24 iulie trupele germane conduse de generalul August von Mackensen trec însă la ofensiva în zona Mărășești.

 

Armata a noua germană era poziționată aici, pe Siret. În fața ei erau dispuse trupele armatei a patra ruse. Copleșiți de superioritatea adversarului, rușii bat în retragere și cer ajutorul românilor. Exista riscul ca linia frontului să fie spartă. Armata 1 română a intrat în luptă și a reușit să oprească ofensiva nemților spre Mărășești.

 

Generalul Eremia Grigorescu, comandantul Armatei a I-a, nota în ordinul de zi: „Aci cunoscu generalul german Mackensen ce este înfrângerea. Mărășești fu mormântul iluziilor germane.”

 

Cele mai dure încleștări între armata românaă și cea germană au avut loc chiar aici, unde ulterior s-a construit Mausoleul. Dramatismul acelei bătălii, fără îndoială una dintre cele mai importante din istoria poporului român, este dat și de bilanțul ei. Peste 21.000 de mii de soldați români și-au pierdut viața aici, au fost răniți sau au fost dați dispăruți.

 

La două zile de la începerea asaltului de la Mărășești, germanii pornesc ofensiva și în zona Oituz. Planul era ca frontul să fie străpuns în cele doua locuri iar armatele română și rusă, încercuite. „Nici pe aici nu se trece” a fost deviza soldaților români care cu mari jertfe au reușit să țină piept valurilor de atacuri. Caporalul Constantin Mușat a fost dovada vie a dăruirii cu care au luptat românii. Cu o mână amputată încă din timpul ofensivei din 1916, caporalul s-a întors pe front și pentru că nu mai putea să folosească arma arunca grenade cu brațul sănătos.

 

Chiar dacă armata română a obținut aceste victorii situația se complica pentru țara noastră. Rusia încheie un armistițiu separat cu Puterile Centrale. Încercuită din toate părțile România este obligată să facă același lucru. Astfel se încheie Pacea de la București în care țara noastră cedează Dobrogea, este supusă economic Germaniei iar armata este demobilizată. Tratatul de pace, care nu a fost niciodată ratificat de regele Ferdinand, este denunțat câteva luni mai târziu când devenise foarte clar că aliații vor câștiga războiul.