Prima pagină » Magazin » A repetat fotografia după 15 ani. Cum arată acum cei doi prieteni

A repetat fotografia după 15 ani. Cum arată acum cei doi prieteni

Un bărbat a vrut să retrăiască momentul în care și-a întâlnit pentru prima dată pe prietenul lui patruped. Astfel, Gordon Delacroix a făcut o poza cu câinele său, la o distanță de 15 ani, purtând aceleași haine ca în poza originală și stând în același loc, în fața casei bunicii sale, potrivit The Telegraph. Băiatul vrea să păstreze vie amintirea lui Birdy, care a fost diagnosticat de curând cu cancer.

Gordon, originar din Belgia, l-a primit pe Birdy când avea 14 ani și acum este îngrijorat ca nu cumva timpul pe care-l mai are de petrecut cu prietenul său să fie numărat. Acesta este motivul pentru care băiatul a decis să refacă niște poze vechi, ca să-i rămână amintire peste ani. 

El a făcut trei fotografii identice cu Birdy, una imediat ce l-a primit, una la 10 ani distanță și una acum, când au trecut 15 ani de când are cățelul. 

Cei doi au crescut împreună în Belgia, iar după ce a plecat la facultate, tânărul obișnuia să meargă acasă în fiecare weekend ca să-l viziteze pe Birdy. După absolvire, când s-a stabilit într-un alt oraș, l-a luat pe Birdy cu el. 

„Este foarte dulce și cuminte. Îi place să se alinte, însă niciodată nu te sufocă și adoră să întâlnească alți câini”, a spus Gordon despre prietenul lui. 

Birdy a îmbătrânit și a fost diagnosticat de curând cu cancer. Toată familia petrece acum cât mai mult timp cu cățelul, pentru a-i fi alături în ultima parte din viață. 

De când Gordon a încărcat pozele pe internet, acestea au fost văzute de peste 2,3 milioane de ori. 

„Este cu siguranță cel mai bun prieten al meu. Este o parte din mine în acest moment. Ar putea să o mai ducă fără probleme încă șase luni, însă este la fel de posibil ca starea lui să se înrăutățească și asta să fie ultima dată când îl văd”, a explicat Gordon pentru Daily Mail, spunând, totodată, că este recunoscător pentru că Birdy a făcut parte din viața lui. 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Greșelile care îți GOLESC portofelul la supermarket. Cum să cheltuiești MAI PUȚIN la cumpărături
Digi24
Cât de mulțumit a fost ministrul Radu Miruță de răspunsul Ucrainei privind drona explodată la Constanța. „Este absolut legitim”
Cancan.ro
A murit Eugen Olariu! Avea doar 49 de ani
Prosport.ro
Imagini unice: Gigi Becali, în șlapi, discută cu preoții cărora le-a dat un Bentley de peste 300.000 de euro. EXCLUSIV
Adevarul
Durerea părinților adolescentei care a cerut să fie eutanasiată la 16 ani: „Se simțea într-o gaură neagră”
Mediafax
GAFĂ diplomatică: premierul unei SUPERPUTERI a primit un premiu inventat
Click
Locul din România pe care Dan Negru îl recomandă tuturor. Are o istorie aparte: „Mi-ar fi plăcut să fie plin de turiști”
Digi24
Rusia pregătește un atac asupra Poloniei, avertizează SUA. Soldații Moscovei ar putea traversa granița și pătrunde pe teritoriul NATO
Cancan.ro
Alertă meteo de ultimă oră! Furtuni, grindină și vijelii în mai multe județe din România
Ce se întâmplă doctore
Vedeta pe care nu o mai recunosc oamenii pe stradă: „Pare extrem de bolnavă”! Cântăreața a trecut printr-o transformare uluitoare din cauza operațiilor estetice
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Britanicii recomandă această Dacia Duster la mâna a doua: Are tracțiune 4×4 și costă mai puțin de 6.000 de euro
Descopera.ro
Descoperire majoră! Istoria umanității va fi rescrisă?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: - Bulă, de ce nu-mi mai muști urechea când te trezești...
Descopera.ro
Cele mai bune două orașe din lume sunt din aceeași țară