Prima pagină » Magazin » Angelina Jolie, apariție în public la câteva luni de la operația de mastectomie

Angelina Jolie, apariție în public la câteva luni de la operația de mastectomie

Actrița Angelina Jolie a fost fotografiată de paparazzi luni, în Hawaii, în timp ce purta un maiou cu un decolteu adânc, la doar câteva luni după operația de dublă mastectomie pe care a suportat-o, la începutul acestui an, informează people.com.

Actrița Angelina Jolie a fost fotografiată de paparazzi luni, în Hawaii, în timp ce purta un maiou cu un decolteu adânc, la doar câteva luni după operația de dublă mastectomie pe care a suportat-o, la începutul acestui an, informează people.com.

Artista americană, în vârstă de 38 de ani, care a dezvăluit în luna mai faptul că a apelat la acea intervenție chirurgicală de extirpare a ambilor sâni în februarie, întrucât a fost diagnosticată cu o genă care crește considerabil riscul de cancer mamar și ovarian, a fost fotografiată pe o plajă din Oahu din Hawaii, unde caută cele mai potrivite zone de filmare pentru următorul ei proiect regizoral, intitulat „Unbroken”.

Potrivit site-ului revistei People, fotografiile realizate luni o prezintă pe vedeta americană purtând un maiou negru decoltat, pantaloni și o pălărie de culoare neagră, iar celebra actriță americană are o siluetă de invidiat și pare o femeie puternică și încrezătoare.

În iunie, logodnicul ei, actorul Brad Pitt, a declarat că partenera sa de viață a rămas „sexy ca întotdeauna” după operația de dublă mastectomie.

După dezvăluirea făcută în luna mai, Angelina Jolie a avut o singură apariție pe covorul roșu, pe 2 iunie, când a asistat alături de Brad Pitt la premiera londoneză a celui mai recent film al acestuia, thrillerul SF „World War Z”.

Angelina Jolie a luat la începutul acestui an decizia de a suporta o dublă mastectomie, după ce medicii i-au spus că prezintă un risc de 87% de a se îmbolnăvi de cancer mamar și un risc de 50% de a dezvolta cancer ovarian. Actrița americană a anunțat că a apelat la această intervenție chirurgicală într-un editorial apărut în luna mai în The New York Times.

Vedeta americană a fost diagnosticată cu gena BRCA1, considerată vinovată de o creștere dramatică a riscului de cancer.

Potrivit presei americane, Angelina Jolie, care a apelat între timp la o procedură de reconstrucție mamară, va aștepta până la vârsta de 40 de ani înainte de a suporta și o intervenție de extirpare a ovarelor.

Mama ei, Marcheline Bertrand, a murit de cancer ovarian în 2007, la vârsta de 56 de ani. Aceeași boală a răpus-o și pe bunica actriței, Lois Bertrand, la vârsta de 45 de ani, dar și pe străbunica vedetei, Virginia Gouwens, la vârsta de 53 de ani.

Debbie Martin – sora lui Marcheline, mătușa actriței Angelina Jolie – a murit de cancer mamar la sfârșitul lunii mai, la vârsta de 61 de ani.

În editorialul publicat în The New York Times, Angelina Jolie a mărturisit că motivația sa principală pentru acest gest extrem au fost copiii săi, dar și faptul că și-a văzut propria mamă, pe Marcheline Bertrand, murind de cancer ovarian, la 56 de ani.

Angelina Jolie și partenerul său de viață, Brad Pitt, au împreună șase copii, dintre care trei sunt adoptați.

Angelina Jolie, care a câștigat premiul Oscar pentru rol secundar, în 2000, cu partitura din „Tinerețe furată/ Girl, Interrupted”, a fost nominalizată pentru a doua oară la premiile Oscar în februarie 2009, pentru rolul din „Schimbul/ Changeling”, regizat de Clint Eastwood. Jolie a devenit celebră grație rolului principal din franciza „Lara Croft” și a jucat în multe producții cu succes la public, precum „Domnul și doamna Smith”, „Speranța moare ultima/ A Mighty Heart”, „Gia”, „Dispari în 60 de secunde”, „Alexandru”, „Beowulf”, „Wanted” și „Kung Fu Panda”.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Armata face recrutări în rândul tinerilor! Câți bani vor primi lunar voluntarii și cât durează instrucția militară
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
'Nostradamus al Americii', profeție îngrijorătoare pentru 2028. Război care ar dura 27 de ani!
Prosport.ro
FOTO. Direct din saună! Imagini hot cu Laila Hasanovic după zvonurile că s-a despărțit de Jannik Sinner
Adevarul
Teleorman înseamnă „pădure nebună”, iar Dâmbovița, „valea cu stejari”. De unde vin, de fapt, numele județelor României
Mediafax
George Simion, atac dur la adresa Bruxelles-ului! Liderul AUR spune că „ne transformăm într-o dictatură"
Click
Un bucureștean a stârnit revoltă în rândul meseriașilor! Ce ofertă de 5.000 de euro i-a făcut să răbufnească
Digi24
Putin mai are la dispoziție doar două planuri pentru înfrângerea Ucrainei. Ce l-ar putea forța să schimbe strategia
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu i-a recunoscut medicului psihiatru cum a murit Valentina din Olt, de fapt: 'Am vrut să dau în ea cu coada de mătură, nu să o înțep'
Ce se întâmplă doctore
Dieta-specială cu care a slăbit Ozana Barabancea. Acum are o siluetă trasă prin inel: „Am ajuns să încap în rochiile din liceu”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
SUV coreean cu motor diesel de 2,2 litri și tracțiune 4x4. Mașina care ține cu portofelul
Descopera.ro
O planetă a dispărut în mod misterios de sub ochii astronomilor
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Câți dintre români susțin o armată comună la nivel european?
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!
Mediafax Spania
Profeția care s-a adeverit! Ce spunea în urmă cu 12 ani...