Prima pagină » Magazin » Are doar 29 de ani și este moștenitorul imperiului de modă Stefanel. Care este locul său preferat din România

Are doar 29 de ani și este moștenitorul imperiului de modă Stefanel. Care este locul său preferat din România

Are doar 29 de ani și este moștenitorul imperiului de modă Stefanel. Care este locul său preferat din România
Are doar 29 de ani și este moștenitorul Stefanel, un imperiu de modă cu peste 360 de magazine în 31 de țări, care își continuă dezvoltarea. Odată cu businessul se dezvoltă și executivul Carlo Stefanel, dar și tânărul călător pe care începutul de săptămână îl poate prinde la Tokyo, pentru ca miercurea să fie în Bosnia și Herțegovina, iar înainte de weeked să treacă pentru o scurtă vizită de lucru și prin România. Pare însă neobosit și cu un apetit pentru business pe care l-a moștenit de la tatăl său, cel care conduce și astăzi afacerea familiei.

De altfel, toată familia este implicată, fiecare membru având rolul său. Carlo Stefanel este directorul de vânzări al grupului. „Suntem un business în plină dezvoltare, iar focusul nostru acum este Europa de Est, respectiv țările din Balcani precum Serbia și Bosnia și Herțegovina. Încercăm să devenim o afacere internațională, astfel încât să fim mai puțin dependenți de Italia. Anterior piața-mamă aducea 60% din cifra de afaceri, acum mai contribuie cu doar 30-35%.”

România este de altfel una dintre cele mai importante piețe pentru Stefanel, mai exact a cincea din Europa. Brandul italian de modă a intrat pe piața locală la începutul anilor ”90, când România abia învăța ce înseamnă capitalismul. Pentru Carlo Stefanel însă, România este și o piață cu o simbolistică aparte, el locuind mai mulți ani aici, perioadă în care s-a ocupat de businessul local al Stefanel. Era primul său job de top management, când avea doar 23 de ani. Nu s-a schimbat mult de atunci, și-a lăsat barbă și optează pentru un stil vestimentar mai excentric. În rest însă, timpul nu pare să își fi pus amprenta asupra lui. „Călătoresc în fiecare săptămână. Astăzi și mâine sunt în România însă imediat după plec în Germania și înainte am fost în Portugalia și Turcia. Doar lunea mă găsește la birou, restul săptămânii fiind plecat. M-am obișnuit și deja dorm bine în avion”, recunoaște el râzând.

CARE ESTE LOCUL PREFERAT DIN ROMÂNIA. CITEȘTE CONTINUARE ÎN ZF

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cum faci față căldurii excesive? Metoda veche folosită de localnicii unei insule din Croația
Digi24
China i-a dat un ultimatum lui Putin privind folosirea armelor nucleare în Ucraina
Cancan.ro
Amendă neplătită, permis suspendat. Calculul simplu pe care trebuie să-l știe toți șoferii
Prosport.ro
Reacția francezilor despre afacerea mamut prin care frații Pavăl au plătit 823 de milioane de euro pentru Carrefour România
Adevarul
„Ar trebui evitate deplasările cu metroul”. Medicul Beatrice Mahler explică riscul de Legionella după inundații și cere anchetă epidemiologică
Mediafax
PERFORMANȚĂ! Cum au ajuns niște liceeni din București să IMPRESIONEZE lumea roboticii
Click
Ce fac astăzi copiii lui Mircea Diaconu și ai Dianei Lupescu. Actrița a făcut mărturisiri rare: „Avem o relație foarte bună”
Digi24
Omul care ar schimba Rusia. Cel mai mare industriaș rus îl avertizează pe Putin despre dezastrul iminent cu care se confruntă țara
Cancan.ro
3.300 lei amendă pentru toți șoferii din România care fac această greșeală când se urcă la volan. 90% nici nu știu că este greșit
Ce se întâmplă doctore
Cum au decurs ultimele clipe din viața lui Gabi Mureșan. Prietenul lui a încercat să-l salveze din lac: „Nu știam unde să mă scufund”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
2026: Când ți se SUSPENDĂ permisul pentru neplata amenzii? Normele aprobate de GUVERN
Descopera.ro
Iarna în care un popor întreg a mâncat bulbi de lalea
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Am 71 de ani și sunt căsătorit cu o femeie de 30!
Descopera.ro
Manualele de biologie s-au înșelat: Oamenii de știință au descoperit cum crește, de fapt, părul uman